Linkuri accesibilitate

Alegeri americane (3): despre cozi și democrație


O coadă la centrele de votare nu este simpla expresie a unei democrații vitale (New York Times)

Participarea la vot, cel puțin în primele ore ale dimineții (americane), este un semn al vitalității democrației americane, sunt de părere majoritatea analiștilor și jurnaliștilor. Aceasta este jumătatea plină a paharului. Jumătatea goală: cei care așteaptă mult la coadă sunt tentați să nu mai voteze la următoarele alegeri, este de părere doctorandul Stephen Pettigrew, de la Universitatea „Harvard”.

Studiul pe care îl conduce pentru lucrarea sa de doctorat arată că în cartierele predominant locuite de minorități, cozile sunt de două ori mai lungi decât în cele predominant „albe”. Una din explicații este că în primele cazuri, este vorba de oameni care au cel puțin două locuri de muncă și au timp să voteze numai dimineața, la deschiderea birourilor de votare. Iar cei care au făcut experiența cozilor sunt tentați să nu mai voteze a doua oară.

Americanii își aleg președintele
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:38 0:00

La nivel național, în 2012, un american a avut nevoie, în medie, de 14 minute ca să voteze. Numai 5% din electorat a așteptat mai mult de o oră. Dar într-o alegere prezidențială este vorba de câteva milioane de electori care, dacă renunță să voteze, pot schimba decisiv rezultatul.

Iar așteptatul la coadă costă și bani: Charles Steward III de la MIT a calculat că toate orele petrecute la coadă îi costă pe votanți, într-o alegere prezidențială, aproape un miliard de dolari în salarii pierdute.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG