Donald Trump: „Jur să fiu președintele tuturor americanilor”
Donald Trump, Manhattan, New York, 9 noiembrie 2016
La New York, republicanul Donald Trump și-a anunțat victoria
Donald Trump, candidatul republican, a câștigat alegerile prezidențiale americane. Vorbind la sediul campaniei sale de la New York, Donald Trump a anunțat că Hillary Clinton, contracandidata democrată, l-a sunat pentru a-l felicita, un gest tradițional în alegerile americane care pune, neoficial, capăt cursei electorale.
„Acum este timpul să ne unim din nou... Jur că fiu președintele tuturor americanilor”, a mai declarat Donald Trump.
„Cum am mai spun, nu a fost o campanie, ci o mișcare a tuturor americanilor care vor ca statul să fie în serviciul lor” și care visează la „o nouă Americă”.
„Ne vom înțelege cu toate țările care vor să se înțeleagă cu noi”, a mai declarat Trump. „Vom pune interesele americane pe primul loc, dar vom colabora cu toate țările care vor să colaboreze cu noi”, a fost mesajul lui Trump către „întreaga lume”.
Victoria lui Trump nu a fost prevăzută de nici un sondaj de opinie făcut înainte de alegerile din 8 noiembrie. Toate o vedeau pe democrata Hillary Clinton la Casa Albă. La fel și majoritatea analiștilor, fie în America sau Europa.
În ultimele zile ale campaniei electorale, Trump a declarat mereu că și America va avea pe 8 noiembrie momentul său „Brexit” – o trimitere la surpriza provocată în vară de referendumul din Marea Britanie când britanicii au votat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană.
Acum începe reanalizarea votului: 70% din alegători cred că Trump va aduce o schimbare reală. Cota lui de încredere este de 44%, față de numai 36% pentru Hillary Clinton. Și se pare că femeile și minoritățile nu au fost atât de „speriate” de declarațiile controversate făcute de Donald Trump în timpul campaniei electorale.
Donald Trump: o viață în afaceri și la televizor
1/20Donald Trump s-a născut într-o familie bogată din New York în 1946.
2/20Trump (stânga) este al patrulea din cei cinci copii din familie. Tatăl lui, Fred, a fost un dezvoltator imobiliar de succes din New York. Donald l-a urmat în afaceri, mărindu-și averea cu ajutorul milioanelor împrumutate de tatăl său.
3/20Trump pe când era cadet la Academia Militară din New York
4/20Trump împreună cu tatăl său după absolvirea Școlii de Business Wharton în 1968.
5/20Trump s-a căsătorit în 1977 cu fotomodelul Ivana Zelníčková din Cehoskovacia. Fotografia a fost făcută în 1989, cu puțin timp înainte de divorț. Cuplul a avut trei copii: Eric, Ivanka, and Donald Trump Jr.
6/20Trump s-a căsătorit apoi cu actrița și modelul Marla Maples în 1993.
7/20Trump and Marla Maples împreună cu fiica lor Tiffany în 1995. Cuplul a divorțat în 1999.
8/20Trump a devenit în 1996 proprietarul companiei ce organizează concursul de frumusețe Miss Universe. Alicia Machado din Venezuela, care a câștigat concursul în acel an, a declarat ulterior că Trump a intimidat-o și a insultat-o.
9/20La ceremonia de deschidere a Trump International Hotel din Las Vegas în 2005
10/20Trump, împreună cu producătorul Mark Burnett în 2004. Omul de afaceri a devenit o stea de televiziune cu reallity show-ul său, Ucenicul, în care concurenții se întreceau într-o competiție pentru a lucra cu el.
11/20Trump și cartea sa „Cum să devii bogat” în 2004. Și-a prezentat filosofia în cărțile de succes „Arta negocierii” și „Arta de a reveni”. Cărțile s-au vândut foarte bine și l-au ajutat pe Trump să devină o celebritate.
12/20Trump s-a căsătorit din nou, în 2005, cu modelul sloven Melania Knauss. În 2006 li s-a născut un fiu, Barron.
13/20Barron împreună cu tatăl său pe aleea celebrităților de la Hollywood, în 2007.
14/20Trump International Hotel și Tower Chicago în construcție, în 2006
15/20Cazinoul lui Trump din Atlantic City, Taj Mahal. Trei din cazinourile sale din Atlantic City și New Jersey au dat faliment la începutul anilor 1990.
16/20Trump la un protest al Tea Party, la Florida, în 2011.
17/20Trump, după ce a fost nominalizat drept candidat al republicanilor la președinția SUA, Cleveland, Ohio, 21 iulie 2016.
18/20Trump, salutându-și suporterii, în fața Trump Tower din Manhattan, cu o lună înaintea victoriei sale în alegerile prezidențiale
19/20În timpul campaniei, mai multe femei s-au plâns că au fost hărțuite sexual de Trump, acuzații respinse de candidatul prezidențial.
20/20Donald și Melania Trump la secția de votare din New York, 8 noiembrie 2016.