În primul discurs ținut după înfrângerea suferită în alegerile prezidențiale, democrata Hillary Clinton a declarat că speră ca noul președinte Donald Trump să fie cu adevărat „președintele tuturor americanilor” și le-a cerut simpatizanților ei, zecilor de milioane care au votat pentru ea să accepte rezultatul și să-i dea noului președinte o șansă să conducă țara. „Schimbarea pașnică la putere este unul din principiile fundamentale ale democrației noastre” a reamintit Clinton.
Hillary Clinton i-a îndemnat pe toți cei care au susținut-o să rămână „angajați” pentru că „visul american este pentru toți oamenii, toate rasele, toate religiile, pentru toate minoritățile”.
A urmat președintele Barack Obama, care a fost foarte activ în campania electorală democrată, împreună cu soția sa Michelle. Înfrângerea suferită de Hillary Clinton pune sub semnul întrebării și moștenirea pe care o lasă Obama, după opt ani ai la Casa Albă.
„Am vorbit cu DonaldTrump și l-am invitat joi la Casa Albă pentru a discuta tranziția. Vreau o tranziție reușită, pentru că o tranziție fără confruntări este un principiu de bază al democrației noastre” a declarat Obama, care era însoțit la conferința de presă de vicepreședintele Joe Biden.
„Lui Hillary Clinton i-am spus cât de mândru sunt de ea iar faptul că a fost prima femeie candidată la președinție le dă și fetelor noastre o nouă perspectivă”, a continuat președintele.
Obama s-a declarat încrezător că noul președinte va încerca să închidă „fisurile” din societate care s-au adâncit în cursul unei campanii foarte dure, că va conduce în spiritul „respectului pentru instituții, pentru modul fiecăruia de a trăi, respect pentru domnia legii”.
„Merită să lupți pentru ce crezi că este drept, chiar dacă mai și pierzi. Așa funcționează politica. Trebuie să învățăm din greșeli și să continuăm munca”, a încheiat președintele Obama scurta conferință de presă de la Casa Albă.