Un clip electoral o înfățișează la Alina Gorghiu, șefa PNL, bătând la o ușă în spatele căreia se află un copil. Acesta nu vrea să-i deschidă pentru că este singur acasă și a auzit prea multe povești despre zmeul cel rău. Șefa PNL îi dă de înțeles că e zâna din poveste. Are un dialog halucinant cu fetița din spatele ușii pe care o sperie că liderii PSD o să-i fure temele și sandviciurile. Argumentul cu hoții o face pe fetiță să deschidă ușa fără a se gândi o clipă că hoțul ar putea fi chiar cel care-i vorbește de dincolo de prag. Clipul se încheie cu o frază de un comic rânced: „În timpul acestor filmări niciun copil nu a avut de suferit”. Nu ne spune dacă a fost făcut cu acceptul părinților. Șeful de partid are oricum autoritate mai mare. Cumva acest clip electoral are tâlcul lui involuntar căci a venit vremea când politicienii încep să bată pe la uși, să fure votul alegătorilor. Retorica persuasivă este cam aceeași: deschideți, pentru că dacă nu o faceți, o să vă sară tâlharii pe fereastră. Iar alegătorii, de teama hoților, deschid larg ușile.
În această atmosferă sărbătorească de Halloween, partidele politice continuă licitația cu strigare pentru inimile alegătorilor. Cu toții sunt atenți cum ies în public zilele acestea, ce haine, ce freze sau fraze poartă, cu ce apă de gură își parfumează discursurile, pentru că s-a dat startul campaniei electorale. Au grijă să nu țină mâna în buzunar, ci la piept. Să creadă electoratul că își dăruiesc inima, când de fapt ei își păzesc portofelul. Inimile, florile și copiii au reapărut în reclamele publicitare și în îndemnurile mobilizatoare. E drept, candidații nu mai au voie să dea găleți, pixuri și umbreluțe cu însemnele partidului. Din bogăția campaniilor electorale trecute nu au mai rămas decât promisiunile. Acestea sunt gârlă, de la majorări salariale, la scutiri de impozite pe pensii, gratuități în clinici pentru diverse tratamente sau bani gârlă pentru tinerele familii. Limita este cerul. Dar și acolo e loc de competiție.
Parlamentarii se bat care dă mai mult din bugetele anilor viitori pentru bunăvoința electoratului. Creierii alegătorilor sunt spălați cu grijă de la un mandat la altul, să nu existe conflicte între promisiunile ciclurilor electorale. Și, ca să arate că sunt experți în chestiuni amoroase, toate promisiunile încălcate sunt puse în cârca altora, pe seama ironiei sorții sau a capriciilor istoriei de partid. Ei își iubesc fidel electoratul, nu l-ar înșela cu altul. Politicienii aruncă atâtea confetti, petarde și serpentine legislative încât mai mult ca sigur că, după alegeri, va dura mai bine de un an curățenia prin aulele parlamentare. În România nu există o lege a decontului politic și nici malpraxisul electoral nu este pedepsit defel. Sumele pariate la masa verde a parlamentului sunt atât de mari că roboții tehnocrați au început să funcționeze în regim de avarie, cu circuitele fiscale arse. Desigur, guvernul tehnocrat însuși nu s-a încurcat când a fost vorba să îngrașe numărul asistaților sociali, pretinzând că înțelege situația grea a zonelor și a categoriilor defavorizate. Unii spun că a fost o strategie electorală pentru a contabiliza procente de simpatie pentru PNL, partid cu care este asociat ba chiar confundat primul ministru. Acesta lasă tot mai des acasă costumul de tehnocrat și apare de braț cu liderii PNL, pe la congrese și mitinguri, semn că, deși nu are în buzunar carnetul de membru, îl are în inimă. El a intrat primul, de acum câteva luni, în campanie electorală, deși apolitic și fără a se fi înscris pe vreo listă. Iar programul său cincinal a fost adoptat deja de două partide care nu-i găsesc niciun cusur. Cearta pe data alegerilor a blocat elaborarea bugetului pe anul viitor. PSD, care ar fi vrut ca alegerile să se desfășoare mai devreme, a spus că nu va vota un buget alcătuit de cabinetul Cioloș în vreme ce primul ministru susține că ritmul și cuantumul promisiunilor făcute de PSD depășesc de departe creșterea economică și periclitează viitorul imediat.
Conform situațiilor statistice, economia României a crescut în anul 2016 peste prognoze, făcând de rușine alte economii europene, teoretic mai performante. O spune însăși Comisia Europeană care apreciază că, în acest an, creșterea economică a fost de peste 5%. Generozitatea preelectorală, însă, ar putea să ne coste serios la anul, căci experții cred că economia se va reduce invers proporțional cu obrazul politicienilor. „Deficitul guvernamental este estimat să crească semnificativ din cauza reducerii taxelor și majorării salariilor în sectorul public”, se spune în raport, unde se precizează că proiectele legislative care iau în discuție reducerea sau eliminarea unor taxe ar putea încărca suplimentar nota de plată a guvernului ridicând nivelul deficitului public.
Este o precizare făcută cu dedicație, parcă pentru a sălta moralul primului ministru, fost membru al Comisiei Europene. Legea care urmează să-i salveze pe români de peste o sută de taxe și impozite l-a făcut pe Dacian Cioloș să ceară ajutorul Curții Constituționale pentru că, nu-i așa, e împotriva legii să-i scutești pe oameni de o parte din povara fiscală. Și președintele Iohannis promite că va analiza cu responsabilitate legea, neștiind dacă respingerea acesteia nu va fi contabilizată pe coloana de pierderi ireparabile a partidului. Ipoteza multora este că PSD, partid care a propus această peltea legislativă electorală, a așternut un covor roșu de bombe în calea guvernului pentru a-l face să accepte inacceptabilul unei legi pline de cusururi. Oricum legea nu va putea fi aplicată, spun detractorii ei, pentru că se află în conflict cu legislația anterioară și cu bunul simț. A fost propusă doar pentru a da bine la public. Dacă s-ar pune problema aplicării ei, ar plesni din toate cusăturile. Nu este decât un efort populist de a mângâia populația pe portofel.
Dar ce folos să umpli buzunarele alegătorilor cu speranțe, dacă nu ai acces la sufletul lor? Propunerea Coaliției pentru familie de a modifica articolul din Constituție referitor la familie, pentru a prevedea în mod expres că aceasta este formată dintr-un bărbat și o femeie, i-a lăsat cu gura deschisă pe politicienii care încă mai credeau în laicitatea statului. Însă liderii partidelor au promis deja că se vor dedica familiei bisexuale (unii au făcut-o chiar de mai multe ori) pe care o vor apăra cu toate armele legii. Zelos, PSD chiar a propus două legi ale referendumului care se bat cap în cap pentru a înțelege tot heterosexualul că postcomuniștii vor familie strămoșească cu femei la cratiță (sau în spital, dacă se contrazic cu bărbatul pe teme de fotbal și bere), cu copii care poartă întreaga viață semnele afecțiunii părintești pe psihic și pe corp. Iar cei care au încercat să îndemne la rațiune și toleranță în legătură cu sexualitatea proprie, intimă și personală a oamenilor au fost desfigurați de activiștii agresivi ai religiei iubirii și au scăzut în sondaje dincolo de marja de eroare.
E confortabil să spui că România are o problemă cu clasa politică. În felul acesta resposabilitatea pentru marile și micile greșeli e transferată în cârca unor politicieni imorali care oricum nu mai au de multă vreme de-a face cu realitatea de zi cu zi și par niște extraterești. Însă principala problemă a românilor ține de gustul lor politic necultivat și de convingerea apăsătoare că oamenii simpli sunt sub vremi. Românii au ajuns să fie conduși de o oligarhie de politicieni, interlopi, businessmeni feroce, investitori strategici și politruci internaționali. Iar echipele de la conducere se schimbă puțin spre deloc de la un ciclu electoral la altul. Oamenii se duc (dacă se mai duc) la vot cu sentimentul unui gest ritual, dar inutil, care nu face decât să cauționeze o stare de fapt aproape neschimbată chiar dacă se petrece, cum prețios spunem, „alternanța la putere.” Nu se petrece mai nimic, cum nu s-a petrecut mai nimic nici în anul apoliticului Dacian Cioloș.
Problema este chiar printre cei care votează. De acolo apar politicienii care, după un ciclu electoral, adică după ce au făcut primul milion și au strâns primele schelete prin dulapuri, nu mai vor să știe de unde au plecat. La rădăcina tuturor alegerilor proaste se află amnezia sau nepăsarea generală față de răspunderea aleșilor, politica internă de cadre a partidelor, unde mizeria are un circuit închis de la o filială la alta și de la un partid la altul, și incapacitatea de a se asocia a oamenilor de bună-credință. De fapt, politicienii știu prea bine că oamenii îi aleg pe cei care le alimentează cel mai mult fricile și obsesiile. De aceea le cultivă intensiv resentimentele și așteptările. Ajutați de amnezia publică bine cultivată, aleșii pot apărea din patru în patru ani din pădurea grijilor și necazurilor, curați și proaspeți ca niște Feți Frumoși salvatori, gata să taie căpățânile zmeului cel rău, gata să-i conducă pe oameni pe poteci neștiute. Iar când teama de zmeu este mare, nu mai contează cât de frumos e Făt Frumos și nici că, după ce intră mai în adâncul pădurii, se transformă în zmeul cel rău. La urma urmei, cel care domnește în pădure este cel care face legea. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm și noi: dacă un arbore cade în pădure și nu e nimeni să-l audă, mai scoate el vreun sunet?
