Ivan Pilchin s-a născut pe 27 iunie 1983 la Basarabeasca. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii de Stat din Moldova. Este doctorand şi lector la Departamentul de Literatură Universală şi Comparată. Preda literatura germană şi universală. Traducător la Europa Liberă.
Luni
Ziua începe la universitate. Un seminar la Günter Grass și încă unul la frații Grimm. După ore ajung pe bulevardul Ștefan cel Mare, apoi pe strada Pușkin. Pe drum întâlnesc doi cerșetori. Sunt fețe noi, nu i-am mai văzut aici niciodată.
La amiază îl iau pe Mihai de la grădiniță. Mergem la lecția de dansuri. E cald. E atât de cald, încât gândacii roșii (în copilărie le spuneam soldăței, însă recent am aflat că se numesc „vaca domnului”), care s-au ascuns deja în coaja copacilor, pregătindu-se de iarnă, au ieșit, zăpăciți, afară, trec, amețiți, trotuarele și drumul, nimerind din când în când sub tălpile trecătorilor sau sub roțile mașinilor. Nu le ajunge o perspectivă mai largă, îmi spun. S-au înșelat. Și soarele de care au atâta nevoie, nu este cel de primăvară. Oricum, pășesc atent. Și Mihai îmi zice să încerc să nu calc frunzele căzute, căci le doare. Dar sunt prea multe și într-un sfârșit renunțăm. Chișinăul se scutură de frunziș, de parcă ar vrea să arunce o povară zadarnică. O face calm și tenace. Și frumos, ca întotdeauna.
Seara privim dezbaterile electorale. Discutăm cu Maria. Apoi mă apuc de lucru.
Marți
Plouă de dimineața. Astăzi Statele Unite își aleg președintele. Inevitabil, va fi o alegere nu doar pentru americani, ci și pentru restul lumii. Și pentru Moldova, bineînțeles.
Pe la ora patru mă sună Serghei, anticarul de la Telecentru. Are cărți noi, mă invită să le văd. Din câteva zeci de volume îmi aleg o biografie a lui Galileo Galilei, cea a lui Du Fu, tragediile lui Seneca și „Scrisorile lui Obermann” de Senancour.
Imaginea zilei, o capodoperă de la BBC: o iguană încearcă să scape din răsputeri de o mulțime de șerpi care o atacă. Mă gândesc la selecția naturală. Și la faptul că în natură evoluția prădătorului înseamnă și evoluția pradei. Dar între oameni?
Miercuri
Am avut vise încurcate. Urc în troleibuz și merg la universitate. Traseu cunoscut, oamenii din jur de fiecare dată noi. Trecem pe lângă circ și-l privesc prin fereastra aburită. Știu că acolo, pe fațada circului este o compoziție din metal cu cei doi clovni jonglând cu niște mingi. Cu vreo trei ani în urmă unuia din ei i s-a furat capul pentru a fi dat la metal uzat. Capul clovnului în cele din urmă a fost recuperat, așa am auzit, și se află undeva în intreriorul clădirii. Imaginea cu un clovn fără cap ca o emblemă a circului mi se pare terifiantă şi totodată simbolică. Ceva timp în urmă am scris despre aceasta un poem. Mă gândesc, ce ar fi, dacă, pe lângă celelalte revendicări, protestatarii ar cere: „Vrem capul clovnului înapoi”. Interesant, la ce ar gândi fiecare în acel moment.
În pauză aflu despre victoria lui Donald Trump. Zeci de comentarii pe rețelele de socializare. O explozie de opinii pe care am văzut-o doar în momentul cutremurului de acum două luni. Pentru a trece prin emoţia abia trăită, oamenii se grăbeau s-o împărtășească cu cineva.
Parafrazez: nu poți să faci parte dintr-o rețea de socializare și să fii liber de ea. Este o condiție a timpului nostru, cu toate beneficiile și costurile acesteia.
Joi
Noaptea am visat câinele meu din copilărie. Îi luceau ochii. I-am scos zgarda și am început să alergăm prin curte. De altfel, câinii sunt practic primele ființe pe care le întâlnesc atunci când ies din casă dimineața devreme. Îi cunosc bine. Trăim vieți paralele.
Cobor la Biblioteca Națională și îmi iau o cafea la chioșc. Aflu despre loterie. „Cumpărați o cafea și câștigați”, îmi spune vânzătoarea și îmi întinde câteva zeci de bilețele verzi. Îmi aleg unul. Realizez că am nevoie de un bănuț pentru a afla, ce e, totuși, acolo. Doamna îmi dă unul pregătit în prealabil. „Îl țin aici pentru acei care au nevoie, îmi zice ea. Viața a devenit prea scumpă pentru a mai purta și bănuți. Nu-i așa?” Zâmbim, deși am și eu câteva monede în buzunar. De data aceasta nu am câștigat nimic. „Mai încearcă”. Aceasta este scris pe bilețelul meu.
Ar fi și alegerile o loterie, mă întreb? Lozinca e aceeași: votează și poți câștiga, iar dacă nu – mai încearcă. Dar de câte ori? Nu știu, dacă sunt lucruri comparabile, însă iresponsabilitatea unor politicieni mă face uneori să cred că șansele la succes ar fi unul la o mie, ca într-o loterie.
Seara mă întâlnesc cu un prieten din România. Vorbim despre literatură. Îmi zice: în locul lui Bob Dylan aș da, totuși, Premiul Nobel lui Leonard Cohen.
Vineri
Dimineața am aflat că ieri Leonard Cohen a murit.
În troleibuz cineva vorbeşte singur. Are o țigară după ureche și pete verzi pe o mână. Vorbește în rusă, tare, fără să se adreseze cuiva. Încerc să nu mă uit la el, dar îl ascult, privind pe fereastră: „Moldova s-a împuținat. Nu e vin, dar grojdie. Ți se fură de sub tine”. Apoi coboară.
Pe Bănulescu-Bodoni, în faţa parcului, au fost tăiaţi copaci vechi, nişte sălcâmi. Aproape toţi au fost putrezi în interior. Sper că primăvara vor sădi alţi arbori.
Astăzi am un seminar la „Corabia nebunilor” de Sebastian Brant.
După amiază am ceva timp și întru în librărie. Sunt multe cărți noi. Vorbim cu librarul despre autori de popularizare a științei: Sagan, Hawking, Dawkins, Carroll, Kaku. Îmi aleg „Sapiens: o scurtă istorie a omenirii” de Y.N. Harari și „Lumea și demonii ei: știința ca lumină în întuneric” de Carl Sagan. Lecturi de care, mi-am dat seama, am urgentă nevoie. Cunoașterea, până la urmă, este și ea o formă a fericirii, dar și a libertății, nu doar a puterii.
Mâine e o zi a „liniștii”. Vom avea timp și pentru cărți.