Linkuri accesibilitate

Barack Obama și liderii europeni doresc să continue cooperarea pe plan internațional (VIDEO)


De la stînga la dreapta: Barack Obama, Angela Merkel, François Hollande și Matteo Renzi, Berlin, 18 noiembrie 2016
De la stînga la dreapta: Barack Obama, Angela Merkel, François Hollande și Matteo Renzi, Berlin, 18 noiembrie 2016

Casa Albă: „Sancțiunile împotriva Rusiei legate de Ucraina trebuie să rămână în vigoare”.

Președintele american Barack Obama și principalii lideri europeni au declarat vineri la Berlin că trebuie continuată cooperarea în cadrul instituțiilor internaționale cum este NATO și s-au angajat să avanseze agenda transatlantică, se spune într-un comunicat al Casei Albe

Aflat în ultimul său turneu diplomatic ca șef al administrației europene în Europa, președintele Barack Obama s-a întâlnit cu premierul britanic Theresa May, președintele francez François Hollande, șeful guvernului spaniol Mariano Rajoy și cu primul-ministru italian Matteo Renzi, reuniune găzduită de cancelara germane Angela Merkel.

Obama și partenerii europeni au discutat și despre necesitatea de a coopera pentru a găsi o soluție diplomatică în crizele din Siria și estul Ucrainei.

„Liderii au afirmat, de asemenea, importanța continuării cooperării prin instituții multilaterale, inclusiv NATO”, și „sunt unanim de acord că (...) sancțiunile împotriva Rusiei legate de Ucraina trebuie să rămână în vigoare” până la punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Minsk, se mai spune în comunicatul comun, dat publicității după discuțiile de la Berlin,

Întrevederea de la Berlin a încercat să răspundă la câteva din întrebările ridicate de declarațiile controversate făcute de președintele american ales Donald Trump în cursul campaniei electorale: el a califiat NATO drept o „structură depășită” , a spus că Statele Unite nu vor sari în ajutorul aliaților decât dacă aceștia l-a rândul lor contribuie suficient la finanțarea securității Alianței și a lăsat de înțeles că ar putea reanaliza sancțiunile impuse Rusiei pentru anexarea abuzivă a pensinsulei Crimeea în 2014.

Între timp, la Moscova s-a anunțat că președintele rus Vladimir Putin și președintele american Barack Obama ar putea avea o discuție neoficială în marginea summitul Asia-Pacific (APEC) din capitala Peru, Lima, în acest weekend, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cele două administrații nu au putut însă cădea de acord asupra unei întîlniri oficiale între cei doi președinți iar unii analiști pun acest eșec și pe seama unei recente declarații făcută de Obama:

Obama îi cere lui Trump să nu cedeze în fața Rusiei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:23 0:00

Joi, la Berlin, președintele american a afirmat că speră ca succesorul său la Casa Albă nu va ceda în fața președintelui rus Vladimir Putin, și nu va accepta ca Rusia să încalce valorile Statelor Unite și normele internaționale.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG