Linkuri accesibilitate

Declarațiile antieuropene și pro-ruse ale lui Igor Dodon au fost suprainterpretate (analiză Geopolitical Futures citată în Adevărul)


Trump şi sistemul relaţiilor internaţionale vor trebui să convieţuiască. Şi o vor face (Virgil Naumescu, interviu în 22)

Analistul politic Valentin Naumescu își formulează în revista „22” opiniile despre recentele evoluții post-electorale din America și Republica Moldova, precum și despre deznodământul încă incert al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Interviul, consemnat de Alexandru Lăzescu și Octavian Manea, e dominat de convingerea analistului că ”În esenţă, Trump şi sistemul relaţiilor internaţionale vor trebui să convieţuiască. Şi o vor face. Lumea nu poate exclude America din calculele sale pentru că este condusă de un Trump deocamdată nefrecventabil ca discurs (mai vedem după ianuarie 2017)”. Pentru NATO și Europa, va urma însă o perioadă de reașezări incomode. NATO ar putea intra într-un con de umbră și de subfinanțare în anii imediat următori, dar Naumescu crede că Statele Unite nu se vor ”retrage” din sistemul de securitate care protejează practic Europa, deși sunt țări vest-europene care ar dori propria armată europeană. Se știe că Germania și Franța – care are inclusiv interes să-și vândă armamentul către statele est-europene îngrijorate de ofensiva declarativă și propagandistică a Rusiei – sunt susținătoarele ideii unei forțe militare europene. Marele oponent a fost Marea Britanie, care prin Brexit s-ar zice că nu mai contează. Valentin Naumescu are însă un alt scenariu: e posibil ca Brexit-ul să nu aibă loc până la urmă, dacă conservatorii fac alegeri anticipate, le câștigă, iar viitorul parlament respinge ideea de ieșire din Uniunea Europeană. Un segment important din acest interviu este rezervat României, în contextul creat. Sunt argumente istorice (teritoriile pierdute de România în al doilea război mondial, atunci când a fost apărată de europeni) care permit presupunerea că România nu s-ar dispensa de umbrela americanilor. Naumescu speră că lucrurile vor evolua astfel încât țara să nu se afle în fața unei astfel de ingrate opțiuni: cu europenii sau cu americanii.

Bedros Horasangian comentează în „Observator cultural” incertitudinile care planează încă și în Statele Unite, și în Republica Moldova, deși în ambele țări au fost aleși președinți noi. Potrivit lui Horasangian, n-ar fi exclus ca Trump să nu ajungă să-și preia efectiv funcția, dacă protestele împotriva sa se amplifică și dacă electorii republicani își schimbă pe parcurs opinia. Au mai fost cazuri. La rândul lui, Igor Dodon așteaptă la Chișinău validarea alegerilor contestate la Curtea Constituțională de contracandidata sa în alegeri, Maia Sandu, și de alții.

Între timp, relatează „Cotidianul”, Dodon face declarații în presa rusă că victoria sa ar fi salvat Moldova. Statalitatea ei: Maia Sandu ar fi avut intenția să o verse direct în România.

În sfârșit, „Adevărul” publică o analiză experților de la Geopolitical futures, din care rezultă că declarațiile antieuropene și pro-ruse ale lui Igor Dodon ar fi fost suprainterpretate. Dodon, care a fost vicepremier în perioada lui Vladimir Voronin, cunoaște bine avantajele asocierii Moldovei cu Uniunea Europeană. Declarațiile sale de apropiere de Moscova ar viza de fapt reluarea exporturilor către Rusia, oprite odată cu sancțiunile impuse de europeni Rusiei după anexarea Crimeii, dar nu mai mult decât atât.

XS
SM
MD
LG