În timp ce pe ecranele televizoarelor imaginile despre condiția refugiaților și a migranților au dispărut practic, despre ei vorbindu-se aproape exclusiv în termeni de statistică și în declarații politice pre și post electorale, un mare și astăzi celebru artist contemporan, chinezul Ai Weiwei duce, de cîteva luni, o campanie neîntreruptă de sensibilizare a opiniei publice internaționale. Unul din punctele ei cheie a fost la Florența, cu ocazia deschiderii în toamnă a unei mari retrospective a lucrărilor lui Weiwei, intitulată, nu întîmplător: „Libero”.
Ai Weiwei, care este definit astăzi de dicționare drept un artist, arhitect, curator de expoziții, fotograf, editor, poet, și urbanist, fost disident, „ambasador al Conștiinței”, cu titlul dat de organizația „Amnesty International”, este cu siguranță artistul celebru cvasi-renascentist al Chinei actuale. Dacă interesul său în ultimul an s-a concentrat cumva pe universul refugiaților și al migranților, pentru sensibilizarea întregii lumi față de soarta și condiția lor dificilă, motivele sînt narate de Weiwei într-o carte autobiografică, realizată în dialog cu Hans Ulrich Obrist.
Volumul, Ai Weiwei vorbește..., a apărut în cursul verii trecute într-o ediție nouă, completată cu experiențele artistului din perioada sa de detenție politică în China și cu pagini despre angajamentul său în favoarea refugiaților. Ai Weiwei pune în evidență trecutul familiei în care a crescut, cu un tată poet celebru în țara sa, persecutat atît de naționaliștii chinezi veniți la putere la sfîrșitul anilor 1930, cît și de comuniștii lui Mao, în anii revoluției culturale, cînd a trăit și refugiul undeva într-un lagăr în nordul Chinei.
Ai Weiwei este unul din nu foarte mulții artiști angajați ai vremurilor noastre, care are curajul să întrebe cu voce tare adresîndu-se comunității sale: „dacă artiștii trădează conștiința socială și principiile fundamentale ale ființei umane, unde se mai situează atunci arta?”
El povestește în cartea amintită de dialoguri că problema refugiaților a început să-l preocupe încă din perioada cînd autoritățile l-au arestat în China, în anii 2010-2011. Dacă arta trebuie să reflecte evoluțiile din societate, ceea ce face Ai Weiwei - spune el - nu trebuie interpretat ca un monument sau o sculptură: „poate fi ceva foarte conceptual. Este vorba de a găsi un nou limbaj în felul de tratare a crizelor. În fiecare criză, există și o oportunitate pentru oameni să dea noi definiții și să admită că învață din ele.”
Pe insula Lesbos, în Grecia, Weiwei a creat o instalație folosind cele între cincizeci pînă la o sută de mii de veste de salvare adunate pe plajă acolo ca gunoi. La Florența, artistul a reușit să tulbure complet apele, ornînd zidurile Palatului Strozzi, monument al Renașterii și gazdă a retrospectivei sale, cu bărci de salvare, utilizate în operațiunile armatei pentru recuperarea migranților și a refugiaților în Marea Mediterană.
Ai Weiwei un artist și o conștiință militantă în favoarea refugiaților
Zeci de ziariști au participat la conferința de presă ce a inaugurat expoziția, în prezența lui Weiwei, a directorului general al Fundației Palazzo Strozzi, Arturo Galansino, și a primarului democrat al Florenței, Dario Nardella. Cel din urmă a declarat public celor ce spuseră că bărcile ar trebui înlăturate, că nu este nici în tradiția Florenței și nici ca principiu acceptabil, ca arta să fie cenzurată.
Arturo Galansino, afirma și el, așa cum o face și în impresionantul Catalog al expoziției că, „găzduirea, astăzi, la Florența, a unei asemenea retrospective semnifică a gîndi orașul nostru ca o capitală culturală modernă, legată nu numai de vestigiile propriului trecut, dar, în ultimă instanță, capabilă să participe în mod activ la dezbaterea artistică și culturala a prezentului.”
Într-o lungă alocuțiune în fața celor veniți la conferința de presă, Ai Weiwei explica, între altele, că: „Numele „Libero” ilustrează o condiție, aceea că trebuie să luptăm, că libertatea vine numai după un efort, făcut prin implicarea tuturor. Fără această luptă continuă, condiția de libertate nu există”.
Între multele exponate ce îi ilustrează parcursul artistic și uman, se detașează cele reacție directă la persecuțiile politice trăite. Amintire din Shanghai, de exemplu, realizat în 2012, poartă explicația „Ciment și restui de cărămidă din studioul demolat de la Shanghai al artistului, și care include un cadru de lemn”. În 2008, Weiwei construia la îndemnul autorităților de la Shanghai un studio menit să simbolizeze atenția acordată artei noi contemporane în China.
Doi ani mai tîrziu, cînd clădirea era terminată, Weiwei era acuzat, din cauza luărilor sale de poziție politică, că l-ar fi construit fără autorizație, iar artistul arestat la domiciliu pentru a se împiedica vreo manifestare de protest. Studioul era dărîmat de autorități intempestiv în 2011, iar Weiwei reușea să salveze doar cîteva materiale din care, odată eliberat din închisoare, avea să clădească fragmentul de zid intitulat Amintire din Shanghai.
De mare efect sînt și „Trei umerașe de haine ca o stea”, datînd din 1983, cele două Videocamere de supraveghere, piese din marmură, realizate în 2010 și 2015, proiectul video „Renunță la vechea cale a ușilor închise și rigidității și respinge încercările funeste de a modica steagul Partidului (2012), seria de fotografii „Libertatea de expresie sub supraveghere”.
La sfîrșitul lui octombrie, o lună după deschiderea expoziției de la Florența, presa italiană nota interesul imens pentru Ai Weiwei, și cei 50 de mii de vizitatori înregistrați, ale căror comentarii au fost în cea mai mare parte pozitive, spun organizatorii. Tot ei evocau și spiritul sarcastic al florentinilor, vizibil în reacția față de bărcile de salvare de pe zidurile Palatului Strozzi, considerate ironic o dovadă că orașul este pregătit pentru 4 noiembrie, data la care s-au împlinit 50 de ani de la ultima mare inundație a orașului.
Polemicile inițiale s-au stins, dovadă că mesajul lui Ai Weiwei în favoarea refugiaților, de denunțare a catastrofei umanitare în curs în Marea Mediterană, a fost în cele din urmă cumva recepționat și asimilat.
