La zece zile după alegeri, rezultatele acestora sunt puse în continuare sub semnul întrebării. Maia Sandu nu recunoaște victoria adversarului său și a prezentat mai multe dovezi privind influențarea votului, precum și fraudele comise pe 13 noiembrie. Tot candidatul opoziției antioligarhice a depus cereri penale împotriva președintelui CEC, Alina Russu, și a ministrului de Externe, Andrei Galbur, cărora le reclamă demisia pentru neregulile și abuzurile comise în ziua votării. Demersului său li se adaugă inițiativele diasporei care a dat în judecată statul moldovean pentru obstacularea dreptului la vot garantat de Constituție.
Ce șanse au acțiunile în justiție și numeroasele proteste organizate de moldoveni în orașele europene, de vreme ce „sistemul” și l-a dorit cu ardoare pe Igor Dodon președinte? Este de neimaginat ca oligarhul Vladimir Plahotniuc să consimtă invalidarea alegerilor (asta însemnând să dea indicații în această direcție unor instituții de stat). Dodon este sperietoarea cu care Plahotniuc șantajează Occidentul, pentru a-și consolida puterea internă și, în același timp, pentru a-și tăia o potecă spre „inima” Moscovei. Mai are sens, în aceste condiții, să te iei de piept cu niște instituții compromise?
Răspunsul este: categoric DA. Indiferent dacă se va ajunge sau nu la invalidarea scrutinului, Maia Sandu și opoziția antioligarhică în ansamblul ei trebuie să se bată pentru drepturile moldovenilor agresați de statul captiv. Instituțiile trebuie să servească legea și cetățenii, nu interesele oculte ale politicienilor, o lege strâmbă trebuie corectată, nu invocată drept scuză pentru derobarea de responsabilitate, așa cum o face CEC-ul și Ministerul de Externe. Refuzul parlamentarilor de a-i chema în audieri pe exponenții acestor două structuri, inclusiv refuzul celor din pretinsa opoziție socialistă, adaugă o tușă groasă la portretul ignobil al clasei conducătoare de la Chișinău. Politicienii corupți trebuie să știe că nu-și pot face mendrele la nesfârșit – cetățenii se vor împotrivi. Răul se întinde până unde îi permit oamenii „de bine”.
Alegerile din 13 noiembrie, ca și alte scrutine, au relevat o mare problemă a Republicii Moldova: cifrele confuze cu privire la cei din țară și la cei plecați peste hotare. Haosul din evidența populației oferă un spațiu nelimitat pentru fraude electorale. Înaintea alegerilor prezidențiale s-a vorbit în presă, dar nu suficient de mult și nu sub semnul urgenței, despre „misterele” recensământului din 2014. Bâlbâielile guvernanților care au tot amânat publicarea datelor acestuia au sporit suspiciunile că o asemenea secretizare va permite furtul la urne. Numărul alegătorilor înscriși în liste, în 2016, surprinzător, a fost cel mai mare din ultimii 15 ani, chiar dacă între timp populația noastră s-a împuținat. O cifră cutremurătoare spune totul în acest sens: 106 persoane părăsesc zilnic Republica Moldova.
Imaginea sugestivă a acestui exod în masă ne-au dat-o lungile cozi ale moldovenilor de la secțiile de vot din străinătate. Chiar dacă n-au votat toți – multora nu le-au ajuns buletine, alții pur și simplu nu s-au putut deplasa, din cauza distanțelor enorme –, am înregistrat pe 13 noiembrie un număr record de moldoveni care au votat în străinătate: aproape 140 de mii de oameni. Și acești cetățeni vor dori, în continuare, să participe la deciziile care privesc soarta Republicii Moldova. Adoptarea votului electronic sau a votului prin corespondență ne va ajuta, desigur, să avem o numărare mai bună a celor aflați în afara Republicii Moldova, dar această reformă trebuie să o ceară societatea, pentru că politicienii nu o vor.
Avem și strania situație a alegătorilor din Transnistria. Un teritoriu separatist, care și-a declarat prin referendum dorința de a se alipi la Rusia, un regim ilegal care a refuză sistematic să deschidă secții de vot în stânga Nistrului și unde nu se pot desfășura campanii electorale pentru scrutinele din Republica Moldova, își manifestă subit interesul pentru alegerea șefului statului moldovean. Să fie doar o coincidență faptul că opțiunile celor care au fost aduși de-a valma, cu microbuzele și autobuzele, la secțiile de vot din Basarabia au fost contabilizate în favoarea lui Igor Dodon, candidatul pro-rus și antieuropean?...
Ar trebui să ne lămurească, în primul rând, SIS-ul și Procuratura Republicii Moldova, dacă aceste structuri, abilitate cu siguranța națională, nu apără cumva interesele unei puteri străine. Altfel, asistăm impasibili cum un regim separatist, ajutat de Rusia, desfășoară nestingherit operațiuni speciale pe teritoriul Republicii Moldova. O făcea, de obicei, prin manevre militare neautorizate, acum experimentează prin manevre electorale. Deși încă nu suntem o federație, Transnistria, iată, ne-a demonstrat cum poate bloca aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Mai mult, după ce au votat pe 13 noiembrie pentru scrutinul moldovenesc, transnistrenii își vor alege pe 11 decembrie „președintele” de la Tiraspol, nerecunoscut de Chișinău. Așadar, atenție: o dată le recunoaștem voturile și altă dată le declarăm neconstituționale! Republica Moldova – un talmeș-balmeș juridic! Ce viitor are o asemenea „țară”?
O situație periculoasă există și în autonomia găgăuză. Sceptici și indiferenți față de politicile Chișinăului, alegătorii de acolo au votat într-un număr copleșitor pentru candidatul pro-rus la prezidențiale, oferindu-i un sprijin important pentru victoria în alegeri, așa cum „a constatat-o” CEC-ul. Rezultatul obținut de Dodon în regiunea găgăuză – 99,0%, unul imposibil statistic! – este demn de Coreea de Nord și de Cecenia lui Kadîrov.
Schema cu transferul masiv de voturi din Transnistria și de la găgăuzi în folosul unui anume candidat a fost posibilă cu participarea sau măcar cu pasivitatea culpabilă a autorităților de la Chișinău. Combinațiile electorale maligne fac imposibilă determinarea opțiunii de vot reale a moldovenilor. Grupurile mafiote locale, în conivență cu interesele Moscovei în zonă, pot oricând distorsiona voința alegătorilor.
Ne așteaptă alegeri parlamentare în 2018, de aceea nevoia limpezirii numărului de cetățeni din Moldova și a concetățenilor noștri din străinătate, dispuși să voteze, nu mai poate fi ignorată. La fel de urgent trebuie clarificat statul celor două enclave – transnistreană și găgăuză – care au capacitatea să înlesnească, la nivelul întregii țări, opțiuni politice dorite de Rusia. Dacă actuala guvernare nu intenționează să clarifice aceste aspecte, partidele din Opoziția proeuropeană sunt datoare să încerce, printr-o comunicare directă cu alegătorii din țară și din diaspora, să afle cu maximă acuratețe pe ce electorat se pot baza.
Haosul dirijat, bine instrumentat, al listelor electorale, asigură perpetuarea unui regim întemeiat pe fraudă, corupție și aranjamente netransparente. Dacă tot i s-a reproșat, ipocrit și demagogic, candidatului antioligarhic, Maia Sandu, că a evitat abordarea „geopolitică” în alegeri, să spunem că statul moldovean de azi este cea mai convingătoare ilustrație a prăpastiei dintre Est și Vest, a diferenței dintre modelul european la care trebuie să tindem, în pofida unor trădări și eșecuri de parcurs, și modelul rusesc căruia doar i-am „coafat” malversațiunile. Modelul european înseamnă lege și ordine, pe când cel hibrid, întruchipat de puterea de la Chișinău, înseamnă tehnici de putere aplicate într-un teritoriu abandonat dezmățului politic și juridic.
