Flexibilitatea lui Igor Dodon testată de Acordul de Asociere
Igor Dodon spune acum că, pentru el, Acordul de Asociere cu UE este „o posibilitate de a face reforme”, că nu poate și nici nu vrea să-l denunțe. Dar până recent, promitea cu totul altceva. Testul cu Politigraful arată că Dodon are o poziție elastică și reversibilă.

1
Igor Dodon a promis la început să integreze Moldova cu Kazahstanul. Dar Uniunea Eurasiatică, în loc să se apropie, s-a tot îndepărtat. Așa încât Dodon a hotărît să se oprească mai pe-aproape.

2
Igor Dodon și-a ales un reper familiar: „Cândva, strămoșii mei au ajuns la râul Don”... Dar una e să vrei cu fructele pe piața rusă, și alta e să poți. Căci mică e puterea președintelui.

3
Unde mai pui că altă piață e mai aproape: „Dragi români, fraților, eu vă stimez, vă iubesc. V-am spus: la noi în ospeție, noi la voi. Eu vreo șase - șapte ani am mers la schiuri în România”...

4
Totul e bine când se termină cu bine. Ce mai contează Kazahstanul, când prețul poate fi Euro Maidanul.