O scoarță veche de peste un secol țesută într-un sat moldovenesc, care supraviețuit celor două războaie mondiale ale scolului 20 și a ajuns la București cu o familie de refugiați, a revenit în Basarabia după șapte decenii.
Este cel mai recent obiect intrat în fondul de aur al patrimoniului național și a putut fi admirat în premieră la cea de-a III-a ediție a Târgul Național al Covorului.
Covorul a fost țesut în 1898 de Eugenia Pelivan, mama lui Ion Pelivan, deputat în Sfatul Țării, în timp ce acesta era întemnițat de către autoritățile Rusiei țariste la Arhangelsk.
În 1940, când familia s-a refugiat peste Prut, covorul a fost singurul obiect luat în bejenie de Ecaterina, sora lui Ion Pelivan.
În urmă cu 10 ani, când Ecaterina a încetat din viață, scoarța a ajuns la nepoata ei, Elena Pițurescu-Pelivan, care a promis că o va aduce înapoi acasă.
Elena Pițurescu-Pelivan: „S-atingi covorul cu sfială, aici sunt degete de mamă. Cu lacrimi multe-a fost țesut, Ionică-al era sub cnut. A fost gândit tocmai pentru a simboliza istoria neamului din Basarabia. Durerea prin care au trecut atâtea generații până la sacrificiul suprem."
Scoarța donată are nuanțe închise. Pe fundalul negru sunt evidente mai multe variante ale spicului de grâu, simboluri specifice acestei zone.
În repatrierea covorului a fost implicat și Valeriu Pelivan, unul dintre verișorii de la Chișinău ai Elenei, istoric de meserie, care explică cum vede el aceste simboluri.
Valeriu Pelivan: „Este un covor rece. Absolut totul ce este reprezentat aici este trăirea sufletului unei mame. Absolut totul este simbolic. Și florile care sunt reprezentate aici sunt florile cu spini. Vedem și Siberiile de gheață, chiar gheața, țurțurii."
Covorul donat de descendenții lui Ion Pelivan se va afla la Muzeului Național de Istorie și Etnografie din Chișinău.
A fost inclus în fondul de aur al patrimoniului național atât pentru valuarea lui artistică, cât și istorică, explică Varvara Buzilă, etnograf și muzeograf, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie:
„Este o dovadă că oamenii noștri știu să se unească în jurul a ceea ce este valoare și în jurul a ceea ce întotdeauna oamenii noștri s-au unit. Inclusiv scoarțele ca niște icoane ale conștiinței noastre."
Revenirea acestui covor acasă a coincis cu înscrierea „Tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței din România și R.Moldova” în lista UNESCO a patrimoniului cultural al umanității.
Varvara Buzilă este una dintre persoanele care au lucrat ani la rând pentru ca acest lucru să se întâmple:
„Este o trăire plină de emoții, de bucurii a societății față de această recunoaștere a tradițiilor scoarțelor noastre. Pentru că scoarțele sunt foarte vechi. Sunt cărțile noastre istorice în care ne-am scris gândurile, visele, toate speranțele noastre cu ajutorul unui fir de lână."
