Stânga vs dreapta: argumente
PSD controlează 31 din cele 41 de consilii județene plus aproape două treimi dintre primari: acesta e principalul argument pe care mi-l spune un politician social-democrat.
PNL&USR mizează pe faptul că votanții din mediul urban se află pe un trend crescător.
Prezența la vot la ora 14: 20%
PSD scade
Sondajele la urnă care se fac arată că scorul PSD scade odată cu trecerea timpului. CURS-Avangarde arăta că la ora 13, PSD avea 47% în vreme ce PNL urcase la 28%, iar USR la 8%. Celelalte formațiuni sunt deocamdată sub pragul de intrare în parlament. La 11.30, scorul PSD era de 54%.
Prezență la vot de peste 100%
La Marila, în Caraș Severin, loc cunoscut mai mult pentru sanatoriul unde sunt trimiși foștii lucrători din minele de uraniu, prezența la vot a ajuns aproape la 125%