Linkuri accesibilitate

România și-a asumat un loc codaș printre țările UE (ziare.com)


Publicația Cotidianul difuzează un interviu în exclusivitate cu ministrul moldovean al apărării, Anatol Șalaru. În preambul e pomenită informația că Partidul Liberal i-a retras sprijinul acestui membru al guvernului. Șalaru discută în special despre proiectul vechi al Rusiei, slujit acum de președintele ales Igor Dodon, de „transnistrizare” a Republicii Moldova. Altfel spus, nu va urma o alipire a Transnistriei la Rusia, ci o federalizare a Republicii Moldova, în care să capete reprezentare egală în Parlament Transnistria, Găgăuzia și Moldova și să existe mai multe limbi de stat: bulgară, găgăuză, ucraineană, rusă. Șalaru are convingeri unioniste, dar în acest moment constată că unii dintre cei care îi împărtășesc convingerile mizează greșit pe falimentul actualei Republici Moldova, ca „brânci” pentru o unire cu România. Nu va fi unire, spune Șalaru, „pentru că România respectă toate acordurile internaționale și nu va veni cu armata să ocupe Moldova și să pună frontiera la Nistru, dar (...) armata rusă din Transnistria, dacă va fi Dodon președinte și va avea prim-ministru și președinte de parlament, nu va mai fi de 1.200 de militari, ci de 20-30.000 de militari ruși (și) în 24 de ore (...) va fi la Prut”. Despre biroul NATO care se va deschide la Chișinău ministrul apărării nu are îndoieli: va exista, Igor Dodon nu are pârghii să se opună. În fine, în Cotidianul, Anatol Șalaru vorbește și despre solicitarea făcută României de a asigura protejarea spațiului aerian al Republicii Moldova, așa cum a procedat și Bulgaria.

„În ultimii ani, România și-a asumat, umilă, un loc codaș printre statele Uniunii Europene. În pofida dimensiunii sale (geografice și economice), (...) nu vrea să mai joace deloc într-o ligă corespunzătoare”. Sunt cuvintele lui Petrișor Peiu, dintr-o analiză apărută la ziare.com și care va avea mâine o a doua parte. În episodul de azi, Peiu etalează argumente statistice ale opiniei sale. „Modestia exagerată în plan internațional” nu se justifică, ba chiar „ignoră atât geografia, cât și istoria, nemaivorbind de economie”. România este a noua cea mai mare țară din UE și a doua cea mai mare din regiune. Ca populație, ocupă locul 7. Bucureștiul este al șaselea cel mai mare oraș al Uniunii Europene, cu un PIB pe cap de locuitor peste media europeană. Argumentele de ordin economic ar fi și mai convingătoare – și în analiză sunt foarte multe cifre.

Cum era și firesc, presa de azi e plină de comentarii despre ce va urma rezultatelor scrutinului legislativ de duminică. Personajul cel mai discutat: liderul social-democrat Liviu Dragnea. Potrivit scorului obținut de PSD, poate să aspire la postul de prim ministru, dar îl împiedică o condamnare penală la 2 ani de închisoare cu suspendare, pronunțată defiitiv în luna aprilie. Liviu Avram explică în Adevărul că niciuna dintre stratagemele de interpretare juridică pe care le-ar putea încerca PSD nu are, în mod normal, sorți de izbândă. Argumentul forte: Dragnea nu e doar condamnat penal, ci tocmai ispășește o pedeapsă cu închisoarea, deși cu suspendare.

Pe Hotnews.ro Dan Tapalagă are totuși convingerea că Dragnea nu va întinde prea mult coarda. Are mai multe căi de a ieși cât mai puțin umilit din situație și toate duc spre renunțarea la postul de premier în favoarea unui coleg de partid.

XS
SM
MD
LG