Şefa guvernului federal, Angela Merkel, şi-a exprimat stupefacţia în faţa atacului de luni seara din Berlin. Într-o declaraţie citită în faţa presei la ora 11, cancelara a condamnat atacul drept o acţiune „crudă” şi „incredibilă”. Ea spus că probabil este vorba despre un atac terorist.
Dacă se va confirma că atacatorul este un refugiat, a spus Merkel, acţiunea este şi mai respingătoare - mai ales faţă de cei care s-au angajat pentru integrarea celor care au nevoie de ajutor şi sprijin în Germania. Merkel a folosit, în acest context, cuvîntul „widerwärtig” care s-ar putea traduce şi prin „odios” sau „oribil”. Ea a anunţat că prezumtivul vinovat va fi pedepsit cu toată severitatea prevăzută de lege. Totodată, ea şi-a exprimat încrederea în munca autorităţilor care investighează incidentul. Cancelara a anunţat, de asemenea, că situaţia creată şi consecinţele se vor discuta în cadrul cabinetului naţional de securitate.
Într-o conferinţă de presă susţinută de ministrul federal de interne, Thomas de Maizière, după ora 13, acesta a precizat că nu există vreo revendicare din partea statului islamic (ISIS), contrazicînd astfel relatările care au fost răspîndite în cursul nopţii de anumite medii.
De Maizière a confirmat că în urma atacului sînt 12 morţi şi 48 de răniţi. 18 în stare gravă. Ministrul a respins şi informaţiile răspîndite de către mass-media din Polonia potrivit cărora şoferul polonez al camionului ar fi fost înjunghiat. Ministrul a declarat că şoferul fusese împuşcat, pistolul nu a fost găsit. Persoana care a fost arestată neagă orice implicare.
Pe de altă parte, ministrul a spus că cel arestat este un refugiat din Pakistan care a intrat în Germania pe 31 decembrie 2015. În februarie a sosit la Berlin. Nu a fost audiat de către autorităţi, deoarece nu a existat un traducător calificat care să-i înţeleagă dialectul. La o altă audiere programată, pakistanezul, care a solicitat azil, nu s-a prezentat. În acelaşi timp, tînărul reţinut, în vîrstă de 23 de ani, a comis cîteva delicte mărunte de drept comun.
Ministrul a mai confirmat şi faptul că în cursul nopţii s-a efectuat un control în tabăra improvizată din fostul aeroport Tempelhof unde suspectul a fost cazat.
Din declaraţiile ministrului de interne se poate deduce că există posibilitatea ca cel arestat să nu fie prezumtivul şi că atentatorul real a reuşit să se ascundă. Numeroşi observatori s-au întrebat cum de nu a fost posibil ca autorităţile să stabilească dacă amprentele prezumtivului atentator sînt identice cu cele de pe volanul camionului care a intrat luni seara în mulţimea prezentă la tîrgul de crăciun din preajma bisericii vest-berlineze din Piaţa Breitscheit.
Într-o altă conferinţă de presă a autorităţilor landului Berlin, la care a participat primarul guvernator, Michael Müller, s-a spus că nu se poate afirma nimic despre identitatea prezumtivului atentator.
În semn de pietate, tîrgurile de crăciun de la Berlin au fost închise marţi. Miercuri ele vor funcţiona din nou cu program normal. Drapelele au fost arborate-n bernă în toată ţara.
În cursul după amiezii este anunţată o conferinţă de presă a procurorului general al Germaniei care va informa opinia publică privitor la investigaţiile parchetului.