Inainte de asta, în luna mai, Muntenegru a semnat la Bruxelles protocolul de aderare la NATO, devenind astfel de facto a 29-a țară a Alianței. Este a șaptea oară în istoria sa că NATO se extinde. Ultima extindere a avut loc la summitul de la București din 2008
Muntenegru acum participă la toate deliberările și întâlnirile NATO în calitate de observator, până când protocolul va fi ratificat de toate celelalte 28 de țări membre.
In iunie au avut loc în Polonia sub numele de cod “Anaconda” cele mai ample manevre militare din istoria post-comunistă a țării. 31.000 de militari din 20 de țări, zeci de avioane de luptă și nave, 3000 de vehicule au arătat capacitatea de răspuns rapid a Alianței Nord Atlantice - NATO.
Manevre militare în Polonia: NATO își testează capacitatea de reacție rapidă
Manevrele au avut loc la câteva săptămâni numai de la inaugurarea scutului anti-rachetă din Europa de Est, dispozitiv din care instalații esențiale se află în România, la Deveselu. Tot așa, Pentagonul a decis să-și mărească de patru ori cheltuielile militare în Europa, urcând la un buget de $ 3,4 miliarde, în paralel cu menținerea, prin rotație, a unei brigăzi blindate în Europa de Est, precum și în paralel cu forțele NATO desfășurate în Polonia și în țările baltice.
Manevrele “Anaconda” au adus reacții furioase din partea Moscovei, care deja amenințase România și Polonia pentru că adăpostesc scutul anti-rachetă.
Toți participanții la summitul NATO, inclusiv Ucraina, invitată ca observator, l-au prezentat ca pe un mare succes, însă multe teme și probleme au rămas nerezolvate, sau abia dacă au fost abordate.
Experții au remarcat că România a fost principala țară care nu a reușit să primească niște răspunsuri concrete la anumite propuneri. România avusese două mari planuri: o flotă NATO în Marea Neagră și înființarea unei brigăzi multinaționale pe teritoriul României.
Cel dintâi plan, cel al flotei de la Marea Neagră, a fost menționat la Varșovia doar în treacăt, după ce a fost scufundat definitiv la începutul lunii iunie de către guvernul bulgar, în momentul unei rău pregătite vizite a președintelui român Klaus Iohannis în țara vecină. Premierul bulgar Boiko Borisov a spus atunci NU, iar pentru a explica acel refuz ar trebui avut în vedere un extrem de important factor cultural și psihologic: faptul că i s-ar fi cerut Bulgariei să accepte participarea la o formă de campanie militară sub conducere turcească.
Pentru un politician bulgar, a propune participarea la o operațiune militară într-o coaliție dominată de Turcia împotriva Rusiei este de neconceput, inacceptabil și un gest de sinucidere politică.
La asta trebuia să se gândească România înainte de a propune, așa încât la Varșovia proiectul a fost doar menționat politicos, nicio altă țară din NATO nearătându-se dornică să participe la el.
Tot așa, Ucraina, care nu e membru NATO, a prezentat summitul NATO ca pe un mare succes în ce o privește, dar ca inițiativă concretă s-a întors doar cu promisiunea faptului că Slovacia va fi însărcinată cu eforturile NATO de depistare și distrugere a minelor abandonate în conflictul din estul Ucrainei.
A avut apoi loc lovitura de stat ratată împotriva lui Erdogan, în Turcia, țară membru în NATO, urmată de apropierea între Rusia și Turcia. Urmările loviturii de stat din Turcia ar putea chiar pune sub semnul întrebării apartenența țării la NATO.
Avertismentul a venit din partea secretarului de stat SUA John Kerry, care a declarat că Turcia „trebuie să respecte regulile democrației” pentru a rămâne în organizația atlantică.
Ulterior, oficiali americani au negat că remarcile lui Kerry ar fi fost un avertisment la adresa Turciei. Prudența se impune de la sine în acest caz, într-atât ieșirea Turciei din NATO ar pune de fapt în pericol securitatea Europei.
Astfel, autoritarul președinte Recep Tayyip Erdogan a anunțat că țara sa ar putea să se alăture Organizației de Securitate Shanghai, o structură dominată de China și Rusia și care mai include Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan.
Anunțul lui Erdogan a stârnit mare îngrijorare la Bruxelles, la cartierul general NATO.
Alegerea lui Donald Trump în SUA a fost un al doilea semnal de alarmă. O alianță mai strânsă cu Uniunea Europeană s-a decis la reuniunea ministerială a NATO din 6 -7 decembrie la sediul NATO din Bruxelles.
După ani de zile de ezitări in a strânge relațiile, ministrii de externe din NATO si înalți reprezentanți ai UE au pus la punct un plan in sapte puncte menit a combate amenințări precum atacurile cibernetice, războiul informațional, sau tipul de război ‘asimetric’ de care Rusia s-a arătat capabilă in Ucraina.
NATO si UE vor coopera mai indeaproape si in Mediterana, unde ambele organizații mențin operațiuni navale, căutând de acum să evite erorile din trecut, când se aflau deseori in rivalitate, sau nu cooperau.
Cu toate acestea, cele două organizații cunosc in continuare tensiuni interne din pricina ostilității dintre Grecia si Turcia, ceea ce limitează mult schimbul de informații.
Turcia e membru doar in NATO si se opune ca NATO să schimbe informații cu UE, in vreme ce Grecia face acelasi lucru in cadrul Uniunii Europene, impiedicând orice schimb de informații cu Turcia.
In sfârșit, Consiliul Rusia - NATO din decembrie s-a încheiat fără rezultat. Aliaţii NATO, în principal Germania, au explicat Rusiei că desfăşurarea în Polonia şi statele baltice a celor patru batalioane multinaţionale, cu un efectiv total de până la 4.000 de militari, va avea doar un rol defensiv.
Alianţa Nord-Atlantică mai afirmă că această măsură este una modestă comparativ cu efectivele militare desfăşurate de Rusia în zonă, NATO estimând că aproximativ 330.000 de militari ruşi se află dislocaţi la frontiera de est a Ucrainei.
Rusia a creat îngrijorare la Bruxelles, după ce a instalat rachete nucleare pe navele sale militare de la Marea Baltică. Multiplele incursiuni în spațiul aerian al țărilor scandinave nu au făcut decât să exacerbeze tensiunile.
NATO a mai ridicat și problema piloților militari ruși, care iau uneori provocator mari riscuri, zburând dinadins foarte aproape de avioane ale NATO fără să fi activat în prealabil sistemul informatic care ar permite să fie identificați.
Cele mai „profunde neînțelegeri”, cum a spus secretarul general Stoltenberg, rămân în continuare cele în legătură cu Ucraina.
NATO nu recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, an în care Alianța a și pus capăt contactelor regulate cu Moscova.
