PSD stă, în continuare, cu bagajele în anticamera puterii. Ar vrea să-i evacueze pe toți, să se joace cum vrea cu butoanele, dar știe că are nevoie de învinși ca de niște ornamente ale democrației. Fără învinși nu ar mai fi nicio victorie. Până acum a stat într-o așteptare activă: zgârie ușile, smulge clanțele și pragurile. Uneori strigă ”Incendiu!” doar-doar i-o face pe ceilalți să abandoneze instituțiile de frică. Îi e foame, ar mânca orice.
Președintele Klaus Iohannis a respins din două vorbe prima propunere pentru fotoliul de prim-ministru. E zgârcit cu explicațiile. Nimeni nu știe exact de ce a fost respinsă Sevil Shhaideh. Se pare că și președintele își găsește greu vorbele printre foile consilierilor. Fosta viitoare prim-ministru pretinde că a fost sunată de președinte înainte cu o zi de anunțul public. Ar fi pus la cale împreună felicitările, masa și dansul învestirii în post a doamnei Shhaideh. A urmat anunțul respingerii candidaturii. Președintele a venit, a spus în câteva secunde ce avea de spus lăsând auditoriul perplex și a plecat cu un zâmbet enigmatic, mut, care ne face să bănuim de ce sexul Sfinxului este incert. După șocul în direct, doamna Shhaideh mai are puțin și cere președinției plata examenelor medicale. Iar românii așteaptă chiar și azi o explicație. S-a spus că a fost respinsă din rațiuni de securitate și de integritate, cum era de bănuit încă din prima clipă: frații soțului ar fi băgați până peste cap în mlaștina economiei sălbatice de piață, soțul ar fi fraternizat cu dictatura lui al-Assad iar fișa fiscală a candidatei ar avea prea multe zerouri inexplicabile. Unii au spus însă că președintele a refuzat doar pentru a arăta cine e șeful. Au fost mai multe speculații pe piață decât sarmale în oala cu bunătăți a PSD. Cert este că, după 45 de secunde de glorie, doamna Shhaideh s-a întors în irelevanța de unde plecase, iar Liviu Dragnea a început să caute o nouă păpușă cu care să se joace la masa verde. Încă zâmbește strâmb gândindu-se că, la supremația pe care o are PSD-ul în parlament, numirea prim-ministrului este doar un capriciu procedural. Cu majoritățile din parlament poate renunța la celelalte puteri în stat, poate renunța chiar la stat. Buna lui dispoziție postelectorală a dospit atâta încât a devenit veninoasă și-l îmbată la fiecare ieșire în public. Unii spun că, după beția puterii, se poate ajunge la delirium tremens care se manifestă prin febră, manii ale persecuției și grandorii, gelozie maladivă și narcisim, adică exact simptomele pe care le au liderii PSD.
Parlamentul l-ar putea face irelevant și pe președinte, ca și pe fosta candidată, dacă și-ar propune creierele mici și tari de la conducerea legislativului. Ca să pară relaxat, în timp ce-i transmite mesaje televizate președintelui, președintele Camerei Deputaților numără în gând voturile de care dispune pentru suspendarea președintelui și mereu îi ies în plus. Asta pentru că mai are multe pachete de cărți de joc sub masă. Are de unde alege. E o aritmetică mereu relaxantă, pe care a folosit-o și în ultimele luni ale mandatului trecut. După alegeri, singurul mister al aritmeticii lui Dragnea este care infinit pornește din sânul partidului: cel cu minus, cel cu plus? Parlamentul a devenit un fel de Consiliu Provizoriu al Uniunii Naționale din 1990, când FSN-ul lui Iliescu domina absolut legislativul, transformând democrația într-un moft. La împărțirea puterii în legislativ, PSD și clonele din ALDE și-au adjudecat șefia și controlează mai bine de jumătate din comisii. Și-au tras bucățelele grase, lăsându-le celorlalți zgârciurile și oasele unor comisii de regulă disfuncționale și oricum insignifiante. Mai mult, le-au pus în față noilor parlamentari sutele de legi restante în cele două camere să le voteze într-o zi. Liviu Dragnea spune că legile acestea sunt sarea și piperul Noului an. PNL amenință, prin provizoria președintă Turcan, că va devoala de la tribuna parlamentului ce promisiuni a încălcat deja PSD și ce fraude de încredere a comis în campanie partidul lui Dragnea. Toți cască la gândul torentelor de plictis care vor inunda difuzoarele Parlamentului. Juniorii lui Nicușor Dan, neobișnuiți să înghită broaște așa mari, protestează cu emoticoane pe Internet, dar nu ies în stradă că e rece și stă să ningă. Puțina opoziție a descoperit că beția înfrângerii dă dureri de cap mai mari decât beția victoriei. Așa că ar trebui să-l credem pe Liviu Dragnea atunci când spune că se gândește la suspendarea președintelui pe teme de constituționalitate. Cu desantul ăsta parlamentar, PSD ar putea rescrie Constituția până la mahmureala de după sfântul Ion.
Și tot de sfântul Ion, Ion Iliescu poate fi transformat de viu în mucenic de partid și de stat, spălându-i-se păcatele în mașina de spălat voturi a parlamentului. Parchetul l-a pus pe Ion Iliescu alături de alți lupi din haita lui postrevoluționară sub urmărire penală, pentru că din creierul lui au pornit spirochetele care au reprimat manifestațiile din Piața Universității în iunie 1990. Mii de oameni bătuți bestial, câțiva morți, prestigiul național distrus, declanșarea unui secret război civil care e responsabil în mare măsură de clivajul generațional și social de azi – sunt, alături de morții și răniții Revoluției, păcatul originar de care criptocomuniștii lui Ion Iliescu se pot vindeca prin câteva mutări și demisii la Parchet, după o formulă aplicată și cu alte ocazii. Ei nu trăiesc doar în postistorie, ci și în postdemocrație, când dictatura poate fi explicată prin necesitatea păstrării valorilor democrației. Rezultatul alegerilor nu face decât să confirme că mulți trăiesc sindromul Stockholm față de cei care țin România captivă de mai bine de aproape 70 de ani. Pe 11 decembrie s-a dovedit, odată în plus, că marele adversar al binelui este totuși mai răul și că, dacă te pricepi să-i exploatezi excesele, nimic nu stă în calea democrației: nici măcar democrația.
Dar Liviu Dragnea, deși are temperamentul zburdalnic al unuia mai tânăr cu treizeci de ani, vrea să arate că este un om răbdător cu chefurile și tabieturile unui președinte sedentar care este obișnuit să ia greu decizii ușoare, parcă sperând să nu mai fie nevoie de ele. Astfel că a propus o a doua candidatură, pe Sorin Grindeanu, fost șef al tineretului social-democrat și ministrul pentru o vară, în 2015, la Comunicații. În vara lui 2016 a devenit șeful Consiliului Județean Timiș, adus acolo nu doar de voturi, ci și de prietenia oportună cu Ilie Sârbu și rețeaua acestuia de interese. Aceeași care-l trimite acum la București să arate că e un artist al foamei de putere a partidului: va trebui să distribuie puterea în mod echitabil, să ajungă la toți, chiar dacă nu-i va sătura decât DNA de ea.
Unii, puși pe scandal și dornici de un deznodământ grabnic, l-au acuzat pe Liviu Dragnea de inconsecvență pentru că declarase, înainte de a o propune pe Sevil Shhaideh, că aceasta este unicul candidat cu care se prezintă la Cotroceni și că, în cazul refuzului, va merge mai departe la Curtea Constituțională. Nu a făcut-o, semn că mare parte din coregrafia supărării din ultimele zile este doar butaforia unor scenarii mai complicate scrise la partid. Cei care se așteaptă la deznodământ nu știu că mai sunt câteva acte și schimbări de decor. Alții cred că numele lui Sorin Grindeanu, politician crescut în pepiniera de cadre a partidului și integrat perfect în marea familie de interese a PSD, va fi fost de prima dată în gândul lui Dragnea, când vorbea despre sex-appealul virtualului prim-ministru, lăudându-i, fără să-l numească, eleganța și personalitatea.
În cele din urmă, după o altă convorbire telefonică și o întâlnire față în față, președintele a acceptat candidatura lui Sorin Grindeanu. E posibil să fi considerat că, în cazul acestuia, de va fi vorba despre vreo problemă de dosar, aceasta va fi spălată în familie, nu pe prima pagină a marilor ziare internaționale, ca în cazul Sevilei Shhaideh.
Dar puține se mai pot face acum, decât de pus la dospit colacii și cozonacii pentru anul care vine. Unii spun că singuri cozonaci vor fi cei de sărbători. După aceea nu ne mai rămâne decât circul.
