Linkuri accesibilitate

Combaterea criminalității informatice în Bulgaria


Patru ani închisoare și amenzi de 3 000 de euro pentru cei care lansează viruși în sistemele informatice.

Amendamente la Codul penal prevăd patru ani închisoare și amenzi de 3 000 de euro pentru cei care lansează viruși în sistemele informatice.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:40 0:00
Link direct

Pentru primă dată este criminalizată exercitarea de control de la distanță asupra unui mare număr de computere și infectarea cu viruși prin atacuri concertate. Adoptarea în regim de urgență a amendamentelor la Codul penal coincide cu disputa ruso-americană cu privire la încercările prezumptive ale Cremlinului de a influența prin atacuri informatice rezultatul alegerilor prezidențiale americane.

Până acum activitatea hackerilor a fost pedepsită în Bulgaria prin amenzi de ordinul sutelor de euro. Tribunalele însă nu au aplicat practic aceste pedepse simbolice.

Prin noile amendamente prima sentință pentru infectarea de sisteme informatice este stabilită la un an închisoare și amendă de 3 000 de euro.

Măsurile reprezintă un răspuns întârziat la atacurile împotrivă site-urilor Comisiei centrale electorale în ajunul alegerilor locale de la 2015 efectuate cu ajutorul tehnologiei ddos. Pentru a-și acoperi urmele hackerii au folosit o rețea tip botnet atacând Comisia centrală electorală concomitent din câteva milioane de calculatoare infectate.

În ajunul celui de al doilea tur al alegerilor locale a avut loc un al doilea atac care a infectat paginile internet ale Parlamentului, fiscului și președinției. Agenția de stat pentru securitate națională (DANS) a efectuat o anchetă. Surse anonime citate de site-ul Mediapool au declarat că există suficiente probe pentru implicrea unei țări străine. Problema a fost discutată în cadrul Consiliului consultativ de securitate națională.

La ultimul summit NATO de la Varșovia a fost discutat un proiect de strategie pentru protecția sistemelor informatice ale țărilor aliate. Președintele Rosen Plevneliev a declarat că unele țări și organizații teroriste dezvoltă tehnologii pentru crearea de crize cibernetice cu intenția de a le folosi în cadrul unor războaie hibride.

OSCE de asemeni a anunat că a devenit în luna noiembrie țintă unor atacuri hacker. Surse anonime au acuzat grupul rusesc APT28 afirmând că acesta a pus la cale și atacurile împotrivă Partidului democrat american.

Previous Next

XS
SM
MD
LG