Linkuri accesibilitate

„Dacă ar da acum 30 la sută majorare și după jumătate de an încă 20, ar fi normal” (VIDEO)


Câteva sute de profesori și lideri sindicali au protestat în fața sediul guvernului de la Chișinău cerând majorarea salariilor.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:45 0:00
Link direct

Participanții la manifestație au spus că e un prim avertisment, dar că sunt hotărâți să organizeze proteste mai ample, dacă nu sunt ascultați. Relatează Tamara Grejdeanu:

După protestul de marți, primul din seria anunțată anterior, liderii sindicali au spus că renunță deocamdată la acțiunile stradale, deoarece majorarea salariilor cu 50 la sută urmează să fie negociată în cadrul unui grup de lucru în care guvernul și-a delegat reprezentanții.

Liderul sindicatului din educației Dumitru Ivanov spune că până acum cadrele didactice au reușit să-i convingă pe guvernanți să le satisfacă cerințele doar prin acțiuni stradale. De asta, susține el, în caz că autoritățile vor încerca doar să tragă de timp, profesorii vor fi chemați din nou la proteste:

„E formată comisia de negocieri din reprezentanții noștri și ai lor. În data când o să negociem, pentru data viitoare o să negociem data când ne întâlnim. Noi le-am spus să nu întindă mult, două luni maxim. Noi știm că ei nu o să dea tot ce am cerut noi, dar noi o să insistăm. Dacă ar da acum 30 la sută majorare și după jumătate de an încă 20, ar fi normal.”

Protestul profesorilor la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:05 0:00

Dascălii și educatorii care au ieșit marțiîn stradă speră că va urma o decizie în favoarea lor, întrucât, spun ei, majorarea salariilor nu mai poate fi amânată.

Argumentele protestatarilor sunt multe. Cei cu care am vorbit s-au referit la plățile mari pentru servicii, produse și medicamente, comparativ cu remunerația mică pe care o primesc, dar și la faptul că nu-și pot permite să investească în propria creștere profesională.

Motivația financiară, spune Ana Cimpoieșu, lider sindical din Hâncești, este esențială pentru un cadru didactic întrucât este primul motiv care îi menține sau nu în sistem:

„Nu mai este unde de așteptat, pentru că ei nu așteaptă, ei pleacă. Pleacă și vara, când se termină anul de studii, pleacă și acum, pe parcursul anului de studiu. Cei mai rezistenți îi vedeți aici în piață.”

Europa Liberă: Vorbind de salarii, concomitent, calitatea în educație cum o obții?

„Este strict legată, pentru că la un post de profesor ar trebui să fie concurență, să nu ne rugăm la pensionari să vină să predea orele unde sunt pedagogii lipsă.”

Și Mihail Lupașcu, profesor la școala sportivă din Leova spune că oricât de mare ar fi entuziasmul dascălilor, remunerațiile mici lasă amprente atât la capitolul eficiență cât și număr, vorbind de cadrele didactice din școli:

Vrem să trăim, să rămânem în țară. Eu m-am întors șapte ani în urmă, speram că o să fie mai bine, dar situația este critică. Soția mea este tot profesoară, de clasele primare, eu sunt învățător de educație fizică. Salariile sunt minimale, eu nu știu eu cum le socoate parlamentul, dar eu spun că supraviețuim pur și simplu, cu un salariu de 3.000 de lei.”

Cei mai mulți dintre protestatarii de marți și probabil cei mai nemulțumiți sunt educatorii și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ. Salariul lor abia de ajunge la 1500 de lei, îmi spune Angela Dichi, educatoare la o grădiniță din Drochia:

„Suntem salarizați foarte prost. Lângă noi stau ajutorii de educator care activează pe parcursul întregii zile de muncă cu 1080 de lei. Ca atare, majoritatea migrează, dar rămân acei oameni care sunt disperați și nu au unde pleca, nu au unde lăsa copiii și numai de aceea stau aici și muncesc.”

Demersul formulat de sindicaliști îi are în vedere și pe tinerii specialiști, care vin în școală de pe băncile facultății și cărora li se propune un salariu în jur de 2000 de lei. Pentru ei, se cere majorarea indemnizației și reducerea normei didactice la 75% pentru un salariu de funcție, în primii trei ani de activitate.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG