Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden a spus în ultimul său mare discurs dinaintea încheierii mandatului că Rusia este cea mai mare amenințare la adresa „ordinii internaționale liberale” și că Washingtonul trebuie să coopereze cu europenii pentru a-l contracara pe Vladimir Putin. Biden a făcut aceste declarații miercuri la Davos, în Elveția, cu două zile înaintea învestirii noului președinte american, Donald Trump.
În discursul de la Davos, unde are loc ca în fiecare an un forum economic cu participare ilustră, vicepremierul Joe Biden a criticat Rusia mai aspru decât oricând, într-un contrast puternic cu declarațiile pro-ruse ale președintelui ales Donald Trump, care se va muta la Casa Albă peste puține zile.
„Mă numesc Joe Biden, și voi fi încă 48 de ore vicepreședintele Statelor Unite, după care voi începe să fac ceea ce nu am făcut atâta vreme, anume să spun exact ce gândesc”, a spus Biden, într-o aluzie autoironică la unele gafe ale sale din timpul mandatului.
Pe un ton mult mai serios, Biden a avertizat sutele de lideri politici, șefi de mari companii și bancheri prezenți la Davos că Rusia va încerca să influențeze alegerile care se vor ține anul acesta în țări din UE, cum a fost deja acuzată că ar fi făcut la recentele alegeri din Statele Unite.
„Sub conducerea președintelui Putin, Rusia folosește toate mijloacele de care dispune pentru a șubrezi proiectul european, pentru a exploata fisurile dintre țările occidentale și pentru revenirea la politica definită de sferele de influență”, a spus Biden.
Anul acesta sunt programate alegeri naționale în Germania, Franța, Olanda și Cehia, iar Biden a avertizat la Davos că Kremlinul va încerca să le influențeze, având un singur scop: „răsturnarea ordinii liberale internaționale”.
„Rusia vrea să revenim la o lume unde cel puternic își impune voința prin forță militară, corupție și criminalitate, în care țările mai slabe sunt silite să asculte ordinele”, a mai spus Biden.
Biden a mai spus că NATO trebuie să rămână un element-cheie în relațiile dintre Statele Unite și UE, și că NATO va trebui să fie gata să-și apere membrii la nevoie – asta după ce președintele ales Trump calificase alianța drept „anacronică” și avertizase că americanii nu vor apăra țări membre care nu plătesc destul pentru propria apărare.
Agențiile de presă notează că Biden, pe care mulți îl văd un purtător de drapel al democraților americani împotriva lui Trump, a vorbit la Davos după ce alt lider al unei mari puteri, președintele Chinei, criticase indirect declarațiile președintelui-ales din Statele Unite pe teme economice, insistând că Beijingul respinge protecționismul, preferând globalizarea și comerțul liber.