Linkuri accesibilitate

„Preşedintele face acţiuni şi declaraţii, iar toţi ceilalţi politicieni le comentează” (Igor Volnițchi/Tribuna.md)


„365 de zile de promisiuni „figurative” şi reduceri electorale” (Ziarul de Gardă).

365 de zile de promisiuni „figurative” şi reduceri electorale” este un articol din Ziarul de Gardă în care este analizată activitatea Guvernului Filip la un an de la învestire. În articol sunt trecute în revistă mai multe acțiuni ale guvernului ale căror scop final pare a fi fost mai curând promovarea imaginii noului cabinet de miniştri. Se aminteşte că la doar trei zile de la începerea activităţii, premierul a promis reducerea preţurilor la carburanţi. Ieftinirea nu a durat însă prea mult, iar acum preţurile „bat tot mai simţitor la buzunar”, scrie sursa citată. O altă inițiativă guvernamentală și anume moratoriu la controale financiare a devenit de fapt „un motiv pentru a salva unii agenții economici de dosare penale”, în timp ce alții erau în continuare verificați. Premierul nu și-a onorat o altă promisiune, cea de a afișa pe un panou public sumele recuperate din furtul bancar. În schimb guvernul a decis să pună pe umerii cetățenilor miliardul furat, scrie Ziarul de Gardă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct

„Un alt subiect care a sunat bine doar în titluri de știri, dar s-a dovedit a fi strategie electorală a fost ieftinirea parţială a medicamentelor”, dion cele şi aşa ieftine. În schimb guvernul a acordat companiilor farmaceutice un șir de facilități, inclusiv la înregistrarea produselor noi, se mai spune în articol.

Ziarul de Gardă mai publică în context o investigaţie despre afacerile şi interesele miniştrilor din cabinetul Filip. „În această perioadă, unii miniștri, în frunte cu premierul, au avut parte de evenimente importante, toate soldându-se cu suplinirea bugetului familiei sau cu promovarea intereselor pe care aceștia le au în diferite domenii”.

Ghimpu culege mere dintr-o livadă moartă sau de ce Dodon încă nu poate fi demis” – editorial semnat de Pavel Păduraru pe timpul.md. el observă că iniţiativa PL de a iniţia procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Igor Dodon a provocat doar „zâmbete şi glume” şi nu e de mirare întrucât este una „eminamente populistă”. „Organizarea unui referendum privind demiterea lui Dodon n-ar însemna nimic mai mult decât o risipire de bani din bugetul extrem de modest al Republicii Moldova”, notează Păduraru. În opinia sa, referendumul propus de PL ar aduce și un plus important la imaginea președintelui țării, care potrivit datelor unui recent sondaj se bucură de cea mai mare încredere a cetăţenilor, prin urmare „ar învinge în această luptă”. Pavel Păduraru consideră că Igor Dodon trebuie lăsat să-și exercite funcția mai mult timp, întrucât pentru pentru o eventuală debarcare a sa de la putere este „strict necesar ca electoratul său ori o parte din acesta să-și piardă încrederea în el”. Păduraru concluzionează că mai devreme sau mai târziu, cetățenii, inclusiv vorbitorii de limbă rusă, vor simți „ipocrizia și minciuna cu care joacă președintele nou ales”.

Comentatorul, jurnalistul şi scriitorul Igor Volniţchi observă într-un editorial la tribuna.md că politica din Republica Moldova s-a simplificat la maximum în ultimul timp şi se derulează în baza unei formule stricte – „Preşedintele face acţiuni şi declaraţii, iar toţi ceilalţi politicieni le comentează”. Volniţchi are impresia că s-ar încerca crearea unei lumi politice monopolare în care „polul de putere” nu mai e PD, ci Președintele Igor Dodon. „Poate că cineva îşi face iluzii că joacă abil şi creează o lume politică bipolară, că astfel exclude pe altcineva din marele joc politic etc. Greşeşte amarnic acel cineva”, notează Volniţchi insistând că Preşedintele Dodon a reuşit, în doar câteva săptămâni, „să distrugă toată clasa politică autohtonă, transformându-i pe toţi în comentatori politici”.

Vizita președintelui Igor Dodon în Federaţia Rusă este în continuare interpretată de comentatori şi analişti politici.

Dodon s-a dus la Moscova să își promoveze propria imagine și să își consolideze poziția, asigurându-și sprijinul Federației Ruse”, notează directorul executiv al Institutului „Viitorul”, Igor Munteanu, într-un interviu la Radio France International (RFI) România. În opinia fostului ambasador al Moldovei la Washington, în 2017 jucătorii pro-Kremlin din Republica Moldova, inclusiv recentul ales președinte, vor juca pe câteva proiecte de bază de care este interesată Federația Rusă și care sunt legate de federalizarea Republicii Moldova și de implementarea acordului de asociere. Totodată anul 2017, spune Igor Munteanu, va fi crucial pentru repoziționarea forțelor democratice din Republica Moldova. Analistul a prezentat mai multe cifre care demonstrează beneficiile acordului de asociere pentru Republica Moldova, precizând că președintele moldovean și cel rus au folosit „o statistică falsă atunci când au spus că Republica Moldova nu a obținut nimic de la semnarea acordului de asociere și că exporturile s-au diminuat”.

Analistul politic Anatol Ţăranu notează într-un comentariu pentru agenţia de presă IPN că Igor Dodon la Moscova „s-a realizat pe post de agent al intereselor Rusiei”, dar că şi-ar putea schimba retorica în cadrul programatei vizite la Bruxelles. Declarațiile lui Igor Dodon cu privire la posibilitatea denunțării Acordului de Asociere ar „complica relația Moldovei cu UE” şi ar „aduce deservicii Republicii Moldova”, mai crede Ţăranu. „Acum UE va observa cu atenție mutațiile de pe scena politică în raport cu alegerile parlamentare din 2018 și se vor face concluziile respective”, notează, între altele, Anatol Ţăranu.

Igor Dodon a plecat la Moscova cu un scop, cel de a obţine suportul președintelui rus pentru a câștiga alegerile parlamentare din 2018, sugerează analistul politic Igor Boţan într-un comentariu pentru aceeaşi agenţie de presă - IPN. În contextul declarațiilor lui Igor Dodon despre soluţionarea conflictului transnistreană, Igor Boţan aminteşte că şi ex-preşedintele Vladimir Voronin a avut trei proiecte de federalizare și niciuna nu a fost posibilă, întrucât regiunea transnistreană nu-şi doreşte acest lucru. „Domnul Dodon crede că, dacă se duce la Moscova și în prezența domnului Putin va spune despre federalizare, președintele rus îi va obliga pe cei din stânga Nistrului să se așeze la masa de negocieri. Probabil aceasta este logica lui Igor Dodon”, notează, între altele, Igor Boțan.

Analistul Iulian Chifu observă într-un comentariu din Evenimentul Zilei ediţia românească că cele mai scandaloase declaraţii ale lui Igor Dodon au fost la adresa României. Primind o hartă a principatului Moldova din secolul 17, Dodon a declarat că-i pare rău că Rusia Țaristă a ocupat numai Basarabia în 1812, și nu întregul principat până la Carpați, reiterând astfel „teoria moldovenismului și imaginea Moldovei Mari”, notează Chifu. El crede că toate afirmaţiile lui Dodon pun în dificultate majoritatea de la Chișinău și Guvernul Republicii Moldova. Analistul anticipează o perioadă extrem de complicată la Chişinău, dar și pentru relațiile bilaterale cu România.

George Damian explică într-un editorial pe moldnova.eu semnificaţia hărţii pe care a primit-o în dar Igor Dodon de la Vladimir Putin. „Interpretarea cea mai facilă ar fi că Putin, prin acest cadou, ar susține ideea unei „Moldove Mari”, de la Carpați până în Transnistria”. Printre alte semnificaţii simbolice ar fi că respectiva harta amintește de anexarea Crimeei, lansarea conceptului de Novorusia și stabilirea armatei ruse la gurile Dunării într-o poziție care să-i permită intervenția rapidă spre Balcani. „Trei idei actuale și cât se poate de active în ziua de azi”, observă, între altele, editorialistul, George Damian.

Directorul Asociaţiei de Politică Externă, Victor Chirilă, consideră că Parlamentul ar trebui să ia atitudine și să organizeze o sesiune specială de audieri publice pentru a dezbate „angajamentele ilegale” luate public de Igor Dodon la Moscova şi anume să fie anulat Acordului de Asociere, să fie semnat un Memorandum de cooperare cu Uniunea Eurasiatică, precum și angajamentul implicit de resuscitare a Memorandumului Kozak de federalizare a Republicii Moldova. „Respectivele angajamente depășesc atribuțiile legale ale Președintelui, încălcând flagrant prevederile constituționale”, punctează Victor Chirilă într-un comentariu pe o reţea de socializare.

Portalul de expresie rusă ava.md preia un comentariu - „Moldova este a noastră?” - semnat de blogerul rus Ilia Varlamov. El notează între altele că vizita la Moscova a preşedintelui moldovean aproape că nu a fost observată. Referitor la declaraţia lui Igor Dodon despre anularea acordului de Asociere, Varlamov observă că „din păcate, atribuţiile pe care le are îi permit lui Igor Dodon deocamdată să scoată doar drapelul UE” de pe batimentul preşidenţiei, amintind că aceasta a şi fost una din primele sale acţiuni. În opinia lui Varlamov, chiar dacă Igor Dodon va obţine majoritate parlamentară în urma alegerilor din 2018 el nu va schimba cursul ţării. „Toţi ţin minte Maidanul”, scrie, în continuare, blogerul rus. El mai notează că prietenia cu UE este mai benefică deocamdată pentru Moldova. „UE a investit din 2009 încoace în Republica Moldova peste 740 de milioane de euro, iar de curând a transferat alte 100 de milioane”. Cel mai bun cadou pe care îl poate face Rusia pentru Moldova este redeschiderea importului pentru vinurile moldoveneşti, punctează blogerul rus Ilia Varlamov.

XS
SM
MD
LG