Eram într-un troleu hrentuit. Alături, două domnişoare discutau cu însufleţire. Una dintre ele a scos din buzunar un iphone sofisticat. Bulbucînd ochii şi ţuguindu-şi buzele strident rujate, fetele şi-au făcut un selfie. Brusc, mi-a picat fisa: Păi, eu nu mi-am făcut nici un selfie în viaţa asta! Oare sînt normal?
Mi-a explicat apoi un amic, un specialist în social network, că astăzi e prea puţin să ai o pagină de Facebook. Dacă nu ai pe această pagină cîteva selfie-uri, nu exişti pur şi simplu. „Selfie e în mare vogă!” mi-a spus cu convingere specialistul.
„Dar care e diferenţa dintre o fotografie pe care ţi-o face X şi un selfie?” am îngăimat plin de nedumerire.
„Diferenţa e uriaşă!” a exclamat specialistul în social network şi s-a lansat într-o lungă şi ilizibilă explicaţie. Mărturisesc că nu am înţeles mai nimic din ea.
Pe deasupra, dacă stau să mă gîndesc mai bine, să-ţi faci selfie, după o anumită vîrstă, e riscant şi neprofitabil. Apropierea telefonului de faţă îţi scoate brutal în evidenţă toate ridurile şi perii suri din cap. În schimb, atunci cînd te fotografiază altcineva, poţi alege o distanţă mai mare, care să-ţi camufleze defectele feţei.
„Dacă nu ai selfie-uri pe FB, nu exişti!” mi-a spus ritos specialistul. E părerea lui. Eu rămîn de modă veche şi zic că asta e o cacealma ordinară. Poţi să fii destul de vizibil şi fără selfie. De aceea, nici nu am de gînd să-mi fac selfie-uri în anii care vin.
