Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Anticorupție.md”


Invitata emisiunii este Anastasia Nani.

„Aflaţi accesând portalul Anticoruptie.md că în anul 2016 au fost cheltuiți peste 31 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului. Aproape o treime din sumă a fost dată pentru instalarea sistemelor de protecție la sediul Parlamentului, iar alte câteva milioane au fost alocate pentru premierea polițiștilor implicați în proteste sau direcționate ca ajutoare materiale în cazul mai multor familii. Totodată, din Fond au fost finanțate deplasările membrilor delegațiilor oficiale la evenimente organizate în afara țării, dar și distincțiile pentru laureații Premiului Național 2016, care a stârnit critici.

Tot pe Anticoruptie.md citiţi că la funcţia de preşedinte şi cea de vicepreşedinte al Judecătoriei Chişinău candidează doar câte un magistrat. Radu Ţurcanu, care a fost vicepreşedinte al Judecătoriei sectorului Botanica, vrea să ocupe fotoliul de preşedinte al noii instanţe, iar Ghenadie Pavliuc, judecător de instrucţie la Judecătoria sectorului Buiucani, unul dintre cele cinci posturi de vicepreşedinte. Ambele concursuri sunt repetate şi se vor desfăşura în cadrul şedinţei de marţi, 31 ianuarie, a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Cei doi magistraţi au fost vizaţi în anchete jurnalistice.

Angajaţii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vor cheltui în 2017 pentru deplasările de serviciu de trei ori mai mult decât în anul precedent. Astfel, de la 500.000 de lei în 2016, în acest an instituţia ar urma să folosească 1,5 milioane de lei. Deşi inspectorii Centrului Naţional Anticorupţie, care au efectuat expertiza bugetului Agenţiei pentru anul curent, au sugerat autorităţilor să revizuiască cheltuielile ANRE, subliniind între altele că acestea sunt puse pe umerii consumatorilor finali, Parlamentul a adoptat hotărârea la sfârşitul anului trecut fără a ţine cont de recomandări.

Mai multe detalii pe Anticoruptie.md

[Transcriere: Nicu Gușan]

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG