Linkuri accesibilitate

Barcelona și Arsenal rebutate


Barcelona, echipa care a schimbat fotbalul și a dominat ultimii zece ani de competiții, a fost, pur și simplu, distrusă de Paris Saint Germain.

Un meci superb nu se uită ușor. Un meci superb și șocant e aproape de neuitat. Cine a văzut Paris Saint Germain - Barcelona va povesti copiilor despre minunea de pe Parc de Prince. Barcelona, echipa care a schimbat fotbalul și a dominat ultimii zece ani de competiții, a fost, pur și simplu, distrusă de Paris Saint Germain, în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Un 4-0 aplicat Barcelonei părea neverosimil pînă marți seară. Însă victoria clubului francez e explicabilă pînă la capăt. PSG a reușit ceva mai important decît patru goluri contra Barcelonei. Adică, a terminat meciul fără gol primit, după ce a anulat complet faimosul sistem ofensiv al Barcelonei. Secretul e simplu: un meci perfect.

Asta înseamnă, mai departe, că nimeni n-a făcut un meci slab sau mediu la PSG. Toată lumea a jucat fără greșeală și a menținut o stare de spirit incendiară, vreme de 90 de minute. Antrenorul Unai Emery a lucrat un plan de joc aproape imposibil, cerînd jucătorilor să blocheze adversarul prin pressing foarte avansat și să atace continuu mijlocașii de construcție ai Barcelonei. Fără Iniesta și Busquets, anihilați de Matuidi și Rabiot. Stoperul Kimbembe l-a redus la tăcere pe Messi care a reușit cîteva pase și atît. Așa a blocat PSG sistemul ofensiv al Barcelonei. În atac, Di Maria și Draxler au dat peste cap flancurile mediocru apărate de Roberto și Alba. Verrati a condus autoritar frontul de atac și Barcelona a fost pusă în situație de non-combat de 7-8 ori. Di Maria a marcat dintr-o lovitură liberă prost tratată de zidul advers și, încă, o dată cu un șut de mare frumusețe din 20 de metri. Draxler a înscris abil cu un șut lateral bine ascuns iar Cavani a înscris un gol clasic, după un sprint și un șut de mare explozie din alergare.

În retur, Barcelona are de partea ei mai mult teoria. E greu de crezut că Barcelona nu va marca, dar e la fel de crezut că PSG nu va reuși golul care aduce, de fapt, calificarea. Marele ciclu de dominațíe Barcelona se apropie de sfîrșit. Vom mai auzi de această mare echipă doi trei ani, dar nu mai mult. Generația magnifică a lui Iniesta, Messi, Neymar și Suarez va fi, mult timp, de neînlocuit.

Arsenal e cealaltă mare criză de club european. Pe scurt, Arsenal a fost umilită la München fără să fi schițat vreun gest de împotrivire. Bayern a cîștigat cu 5-1, iar Arsenal a marcat un gol doar pentru că arbitrul sîrb al meciului a văzut un penalty inexistent. Același arbitru a refuzat tot felul de penaltiuri reale Bayernului și meciul a luat-o razna. După pauză, Bayern a uitat de arbitru și a marcat de trei ori în zece minute, apoi încă o dată pe sfîrșit de meci. E clar că epoca Arsene Wenger s-a încheiat după 20 de ani de domnie. Wenger a anunțat că e pregătit să plece la sfîrșitul sezonului.

Real Madrid-Napoli a adus două goluri de vis. Lorenzo a deschis scorul cu un șut extrem de inteligent care a prins portarul Realului pe contre pied. Cazemiro a prins un vole absolut din 25 de metri și a adus Real la 3-1.

Benfica a cîștigat un meci în care n-a jucat. Borussia Dortmund a pierdut un meci în care a ratat orice: situații de unu la unu, finalizări elementare și un penalti. Benifca a înscris la un corner dezordonat și în rest a stat cu ochii pe ceas.

PSG, Bayern, Real și Borussia vor urca probabil în sferturi. PSG, Bayern șii Real sînt deja favorite și cel puțin una din ele va ajunge în finală.

XS
SM
MD
LG