La 1 martie 1867, așadar acum un secol și jumătate, apărea la Iași primul număr al revistei Convorbiri literare. Cu patru ani înainte fusese înființată societatea Junimea, ai cărei fondatori erau cinci tineri intelectuali ieșeni: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, P.P.Carp și Iacob Negruzzi. Societatea își propunea scopuri culturale iar una dintre primele inițiative a fost organizarea unor prelegeri (prelecțiuni populare), mai ales pe teme filosofice. Convorbirile literare au fost conduse, de la primul număr, de Iacob Negruzzi, care a rămas în fruntea revistei, singur, până în 1893. Existența acestei publicații era justificată și prin aria tot mai largă de preocupări ale junimiștilor: filosofiei i se alătură filologia, istoria și, bineînțeles, literatura. Mentorul Junimii a fost Titu Maiorescu, cel care a impus primatul spiritului critic, a pledat pentru respectarea riguroasă a criteriului valoric și pentru autonomia esteticului.
În Convorbiri literare își dau întâlnire cei mai importanți scriitori ai epocii: Eminescu, Caragiale, Creangă, apoi Alecsandri, Slavici, Duiliu Zamfirescu, Delavrancea, Odobescu, Coșbuc. Filosofia e reprezentată de Vasile Conta, iar istoria de A.D.Xenopol. Multe dintre textele acestor autori sunt citite mai întâi în ședințele Junimii, care se țin în casa lui Vasile Pogor iar ulterior în casele lui Maiorescu din Iași și din București. S-au publicat, în paginile Convorbirilor literare, opere rămase în patrimoniul literaturii române: mari texte eminesciene, printre care Mortua est, Scrisorile, Luceafărul, capodoperele lui Caragiale O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută și D-ale carnavalului, Creangă cu Moș Nichifor Coțcariul și Amintiri din copilărie, Duiliu Zamfirescu – Viața la țară și Tănase Scatiu, Slavici – Budulea Taichii, Popa Tanda – pentru a nu menționa decât câteva dintre titlurile de referință. Se poate spune că Junimea și Convorbiri literare au reușit, în mod strălucit, să-și impună valorile, câștigând totodată bătălia, declanșată de Maiorescu, împotriva mediocrității și a imposturii. S-a schimbat, cum spune cu o fericită formulă Nicolae Manolescu, însuși „criteriul de omologare a literaturii”.
După 1900, revista acordă un spațiu tot mai restrâns textelor beletristice, predominante fiind studiile istorice și filosofice. Convorbirile își încetează apariția în 1944 și reapar în 1970, într-o tentativă de legitimare prin apelul la un trecut glorios. Experiența Junimii și a Convorbirilor literare din perioada fastă este însă irepetabilă.
