Astăzi, la nivel mondial este marcată Ziua internațională a Femeii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 - Anul internațional al femeii.
La Chișinău va avea loc marșul feminist cu titlul „NU înseamnă Nu”. „În societatea noastră deseori „Nu” este interpretat ca „Da”, fetele fiind educate de mici să fie „misterioase”, iar băieții să interpreteze un „Nu” ca pe un „Da”, așa cum se presupune că femeile mereu și-ar dori atenție și ar fi oricând disponibile pentru relații sexuale, doar că s-ar rușina s-o spună în mod direct. Asemenea interpretări sunt greșite. NU înseamnă NU”, menționează organizatorii.
Totodată, va fi lansat și studiul „Indexul Egalității de gen - cum a evoluat egalitatea de gen dintre bărbați și femei în 2016?”, de catre Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.
Din actualitatea internațională:
La Washington, președintele Statelor Unite, Donald Trump urmează să aibă loc o întâlnire cu conducerea celor două camere ale legislativului american. Va fi discutat noul plan al republicanilor cu privire la sistemul de asigurări medicale, care să înlocuiască fostul sistem al ex-președintelui Barack Obama.