Activiști ai societății civile reuniți în cadrul unui Grup de Inițiative Feministe, în colaborare cu asociațiile Oberliht și GENDERDOC-M organizează astăzi un marș feminist, de astă dată sub sloganul „Nu înseamnă nu”. Ce mesaj doresc să transmită inițiatorii acțiunii, care se deosebește de modul în care majoritatea populației petrece ziua de 8 martie? O discuție la această temă cu activista pentru drepturile femeii, Diana Guja.
Europa Liberă: Așadar, la Chișinău va fi organizat azi un marș feminist sub ,,Sloganul nu înseamnă nu.”, unul din scopurile acestei acțiuni, așa cum au anunțat organizatorii, fiind acela de a ridica nivelul de conștientizare a ceea ce înseamnă consimțământ. Probabil nu întâmplător ați ales ca acest marș să se desfășoare anume în ziua de 8 martie?
Diana Guja: „Marșul se desfășoară în ziua de 8 martie deja al treilea an și este organizat de inițiativa feministă. Și se desfășoară pe 8 martie deoarece se dorește revendicarea semnificației acestei zile. De-a lungul istoriei mai noi i s-a denaturat cumva scopul original, care este solidarizarea cu femeile din Statele Unite care au ieșit la o grevă violentă la începutul secolului XX pentru a cere drepturi la locul de muncă, pentru a cere condiții și un salariu mai bun. 8 martie este, de fapt, ziua solidarității între femei. Deja mai târziu ONU a numit 8 martie ca ziua drepturilor femeii și ziua păcii. Această zi nu are nimic de a face cu discursul oficial care a fost promovat și în timpul Uniunii Sovietice și care a rămas în fostele republici, discursul despre cât este de gingașă femeia și cât este de fragedă. De fapt, 8 martie este inversul acestui discurs. 8 martie este despre cum femeia poate și trebuie să lupte pentru drepturile sale, și cum femeia poate să fie solidară cu alte femei. Acesta este motivul din care deja al treilea an, de 8 martie se organizează marșul feminist în Chișinău.”
Europa Liberă: De ce anume conștientizarea consimțământului este sloganul acțiunii din acest an?
Diana Guja: „Din cauză că noi, la capitolul consimțământ avem foarte multe probleme. De exemplu, în 2016 au fost înregistrate peste 600 de cazuri de violență sexuală, dintre care mai multe de jumătate au fost violuri. Celelalte au fost cazuri de abuz sexual, care nu au ajuns până la violuri, Cu siguranță ele sunt mai multe decât atât, pur și simplu victimele, de cele mai multe ori, nu se adresează la poliție. Ele nu divulgă aceste cazuri pentru că știu, sunt cumva convinse că ele nu vor avea sorți de izbândă dacă se vor adresa poliției. Problema legată de consimțământ este atestată și la nivel de statistică. Aproape 40 de procente dintre bărbații din Moldova consideră că dacă o femeie este îmbrăcată cumva mai provocator, în felul în care ei înțeleg să fii îmbrăcată provocator, dacă iese la o oră târzie sau este în stare de ebrietate, sau dacă o femeie nu opune rezistență fizică, atunci violul, actul sexual întreprins cu ea fără consimțământul acesteia, nu este considerat viol, deci cât este de gravă la noi situația în acest sens. Și aici iarăși vedem că la nivel de consimțământ este o problemă foarte mare și mai mult decât atât, noi cu toții știm și am auzit nu o dată, mai ales femeile și mai ales fetele mai tinere știu ce înseamnă tradiția asta că atunci când o femeie zice nu, de fapt înseamnă da. Se presupune că noi ne naștem cu această învățătură, prima dată să zicem nu, dar de fapt noi înțelegem da. Asta iarăși este o problemă a societății deoarece noi nu ne învățăm fiicele să-și revendice acest nu, când nu este de fapt nu, și nu, nu este niciodată da. Și eu nu am zis nu din prima dată pentru a mă face mai valoroasă. Bărbații tot sunt învățați așa, apropo. Este vorba aceea la noi că se mai ,,fărâmă” și ea, își ridică prețul.”
Europa Liberă: Dar nu ar fi și femei care acceptă felul în care sunt privite, acceptă această idee și nu văd o problemă?
Diana Guja: „Sigur că sunt. Pe lângă cei aproape 40 de procente de bărbați care consideră că în cazul femeii care este îmbrăcată mai provocator sau este în stare de ebrietate, sau nu opune rezistență violul nu se mai consideră viol, sunt cam vreo 20 la sută dintre femei care tot consideră așa. Evident că femeile care sunt crescute și educate în societatea noastră, sunt produsul acestei societăți și o bună parte din ele susțin acest fel de a gândi, dacă îmi permiteți să spun –bolnav. Întotdeauna când sunt cazuri de viol, chiar și când victima este minoră, sunt multe femei care condamnă victima, care o blamează, care comentează în felul următor: că victima nu trebuia să iasă seara în stradă, că ea nu trebuia să meargă la acea zi de naștere sau că nu trebuia să se machieze, să poarte fustă scurtă. În mințile concetățenilor noștri, faptul că o femeie, indiferent de vârstă, chiar și o minoră, dacă poartă fustă scurtă sau iese la o discotecă și este abuzată sexual sau chiar violată, acesta nu mai este văzut ca viol.”
Europa Liberă: S-ar părea totuși că există o anumită sensibilitatea pentru cazurile de violență, să zicem, dar ce e de făcut pentru ca fenomenul să nu fie tolerat?
Diana Guja: „Trebuie să vorbim despre asta. De exemplu, haideți să cerem să fie introdusă educația sexuală în curricula școlară, că băieții și fetele să fie învățați din școală ce înseamnă consimțământ, ce înseamnă viol, ce înseamnă abuz sexual, ca fetele să știe de mici ce drepturi au. La noi mai există o problemă. Atunci când victimele violului vin în fața instanței de judecată, judecătorul poate să-și permită să o întrebe dacă a fost virgină la momentul în care s-a produs violul. Procurorul poate să pună astfel de întrebări, sectoristul, la fel. Deci faptul că nu ești virgină, în cazul fetelor mai tinere, deja este privit ca o aprobare a violului. Deci dacă nu ai fost virgină și cineva a comis un act sexual cu tine, împotriva voinței tale, acesta nu se mai consideră viol. Acești judecători, procurori ar trebui cumva să apere drepturile victimei, dar, de fapt, se întâmplă viceversa. Una dintre soluții ar fi să introducem educația sexuală în școli.”
Europa Liberă: Cum le-ați răspunde celor care, să presupunem, nu văd o problemă și care susțin cumva modul patriarhal de a vedea femeia?
Diana Guja: „Părerea mea poate fi foarte subiectivă, dar eu cred că despre asta trebuie de vorbit și trebuie de vorbit deschis, fără eufemisme, trebuie de spus lucrurilor pe nume. Trebuie de organizat întâlniri cu femeile, mai ales din sate, dar și cu cele din oraș, că diferența nu este prea mare la nivel de conștientizare. Pur și simplu sunt lucruri pe care noi nu le conștientizăm, dar dacă începem să auzim vorbindu-se despre ele, tot mai des și din mai multe părți, un grăuncior este cumva plantat în mintea noastră și noi începem să conștientizăm. Dar transformarea aceasta nu se va întâmpla azi, mâine, deci ia va veni treptat și va dura ani și ani de zile.”
Europa Liberă: Cheia rezolvării acestei probleme nu este doar în a purta discuții or și în a acționa or, observați dumneavoastră o reticență a victimelor, atunci când este vorba de adresarea la autorități, ați pomenit despre atitudinea anumitor polițiști sau judecători. Care este în opinia cea mai mare problemă, dacă e să ne referim la violență și felul în care reacționează autoritățile?
Diana Guja: „Eu cred că cea mai importantă problemă este faptul că, de multe ori, poliția nu intervine în cazurile de violență, violență în familie. Legile noastre în acest domeniu sunt bune, pur și simplu ele nu sunt aplicate. În sat, de exemplu, de foarte multe ori victimele violului nu se adresează la poliție, din cauză că sectoristul poate fi cumătru sau poate avea alte relații strânse cu violatorul. De multe ori, poliția este cea care învinuiește victima, că este o femeie cu o purtare ușoară. Sunt cazuri în care fetei i se reproșează că „mama ta a fost așa, și tu ești așa, la ce te-ai așteptat?”. Eu cred că în aceste cazuri, oamenii trebuie penalizați, până aceste practici nu se vor schimba. Eu, de exemplu, altă soluție nu văd. Legi sunt, ele pur și simplu trebuie aplicate, dar, din păcate, cetățenii noștri și-au pierdut încrederea în autorități. Cred că acest lucru este un minus foarte mare.”
Europa Liberă: Sunteți și autoarea blogului www.alobebe.md unde putem găsi și o rubrică despre femei, diferite femei și diferite istorii. Observați dumneavoastră o evoluție în felul de a lupta cu anumite idee preconcepute, cu violența sau pur și simplu tăcerea?
Diana Guja: „Din fericire, este o evoluție. Am așa o tradiție pe blog, de câteva ori pe an fac maratoane, ceea ce înseamnă că femeile își trimit scrisorile la anumite teme. A fost și tema violului, și a violenței în familie, deci temele sunt diferite. Sunt teme fericite și mai puți fericite, și am observat că sunt tot mai multe femei care doresc să scrie. Deocamdată majoritatea scriu sub anonimat. Visul meu este să nu mai scrie sub anonimat, să-și spună povestea deschis, cu nume, să-și asume partea aceasta din viața lor și să înțeleagă că este foarte important să ieși în față, să-ți spui povestea și să-ți revendici drepturile.”
