Linkuri accesibilitate

Liderii UE oferă un sprijin fără echivoc Balcanilor, Tusk reales


„Europa cu două viteze” va fi discutată vineri în absența șefei guvernului britanic Theresa May.

Odată ce l-au numit pe polonezul Donald Tusk pentru un nou mandat în fruntea Consiliului European, votând 27 contra 1 (1 fiind șefa guvernului polonez Beata Szydlo), liderii au putut trece la adevărata ordine de zi a summitului.

Liderii UE vor oferi la acest summit un sprijin fără echivoc țărilor din Balcani, în ideea nu atât de a le promite vag că într-o zi vor adera la UE, cât de a nu le lăsa să alunece cu totul sub influența Rusiei, mai ales țări fragile precum Macedonia sau Serbia, dar mai recent chiar și Muntenegru, care este lovit de o solidă criză politică.

Muntenegru, care ar trebui să adere la NATO anul acesta, se află în plin proces de destabilizare din pricina partidelor de opoziție pro-ruse.

Draftul final al declarației celor 28 de lideri nu menționează nominal țările din Balcani pentru care se promite suport fără echivoc, însă e limpede că e vorba de cele șase care nu sunt membre în UE, dar care ar dori să poată adera: Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia și Serbia.

De asemenea, declarația nu va numi Rusia ca fiind pericolul major care poate duce la destabilizarea Balcanilor, însă politicienii au înțeles în cele din urmă că simplul miraj al unui destin de integrare în UE nu mai este suficient astăzi pentru a asigura implantarea unei solide democrații în Balcani.

„Europa cu două viteze” va fi discutată vineri în absența șefei guvernului britanic Theresa May, care pleacă joi seară.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG