Linkuri accesibilitate

Comentatorii politici și uninominalul (V. Vasilică/IPN; N. Negru/Ziarul Național)


„Politicienii care practică jocul Balena Albastră” (D. Spătaru/tribuna.md).

Principala problema a iniţiativei uninominale este iniţiatorul, crede directorul Agenției de presă IPN, Valeriu Vasilică. El subliniază că percepția de deranj este provocată nu de avantajele sau dezavantajele sistemului propriu-zis, ci de modalitatea în care acesta este propus spre adoptare. „Per ansamblu, PDM este suspectat de mari nesincerităţi în raport cu scopurile pe care anunţă că le urmăreşte promovând această iniţiativă.” Pe de o parte, observă Valeriu Vasilică, PDM anunță că noul sistem electoral vine să reseteze clasa politică, să asigure mai puțină corupție și un grad mai înalt de integritate printre aleșii poporului, mai puțin interes de partid și de grup, dar pe de altă parte, mai adaugă autorul, anume PDM este suspectat astăzi că încurajează traseismul politic, și că nu face față corupției, ca partid de guvernământ. În concluzie, autorul scrie că „PDM este asociat de către oponenții săi politici cu medicul care tratează maladiile pe care tot el le provoacă”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:51 0:00
Link direct

Despre schimbarea sistemului electoral scrie și editorialistul Ziarului Național Nicolae Negru. Autorul se referă în mod special la regiunea transnistreană și Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. Nicolae Negru observă că astăzi, „deoarece teritoriul Republicii Moldova alcătuiește o singură circumscripție, Parlamentul îi reprezenta formal și pe cetățenii din Transnistria, oricât de mică ar fi participarea lor la alegeri. Odată cu adoptarea proiectului de lege propus de PD, această reprezentativitate se va suspenda”, este de părere editorialistul, și asta pentru că cetățenii din stânga Nistrului nu vor putea participa la alegeri până Chișinăul nu va recâștiga controlul asupra raioanelor din estul republicii. În schimb, Nicolae Negru crede că „găgăuzii vor avea șansa să-și trimită în Parlamentul Republicii Moldova un grup de deputați, în pofida faptului că legislația în vigoare nu permite înființarea partidelor etnice”. Astfel, mai adaugă editorialistul, „se produce o federalizare de facto a Republicii Moldova”.

În acest context, „eventualii deputați din regiunea respectivă ar putea folosi tribuna parlamentară în scopuri separatiste, dar și pentru a promova interesele Rusiei”, mai scrie Nicolae Negru. Potrivit lui, ca să muște mai ușor nada uninominalului, alegătorii sunt ademeniți cu posibilitatea revocării deputatului prin referendum. „Dacă va fi adoptat acest proiect, se va deschide o cutie a Pandorei. Deputații pot fi persecutați pentru viziunile lor politice, preferințe confesionale sau sexuale sub pretextul că „nu respectă interesele comunității”. Singurul motiv clar de ridicare a imunității, care nu creează confuzii, este încălcarea legii și o sentință definitivă a justiției în legătură cu aceasta. Restul e populism deșănțat”, potrivit analistului politic Nicolae Negru.

Tot pe site-ul Agenției de presă IPN, politologul Dionis Cenușă de la Expert-Grup publică un material intitulat „Demersul pro-reformă al Uniunii Europene și planurile pro-rusești ale președintelui Dodon”. Autorul scrie că „în timp ce ochii sunt pe guvernare, președintele Igor Dodon continuă să readucă Rusia în prim plan, prin înțelegeri dubioase și fără a se înfrunta cu impedimente majore”. După părerea lui, Igor Dodon vrea să cucerească votanții dependenți de piața muncii din Rusia, făcând referire la ultimele promisiuni privind soluționarea problemelor migranților moldoveni, dar și vociferarea ideii de recunoaștere dublei cetățenii pentru moldovenii cu trai permanent în Rusia. „Totodată, Președintele Dodon mai planifică să apropie Moldova de Rusia prin intermediul unui parteneriat strategic”, anunțat anterior de Igor Dodon. Deși nu este clar cu ce se vor termina toate aceste promisiuni, Dionis Cenușă concluzionează că „integrarea europeană este foarte vulnerabilă și tentativele președintelui sunt de a o diminua, chiar înainte de alegerile legislative din 2018 și cu certitudine după acestea”.

Politicienii care practică jocul Balena Albastră”, este titlul unui editorial publica de tribuna.md. Autorul Dumitru Spătaru scrie că „politica moldovenească, în mare parte, aminteşte de un joc, în care participanţii (politicienii şi nu numai) primesc diverse comenzi de la un administrator din umbră, pe care trebuie să le execute şi să prezinte dovada. Dacă nu fac ceea ce le spune administratorul, participanţii la acest joc sunt intimidaţi, şantajaţi, persecutaţi, aduşi în pragul suicidului. Astfel, unii se sinucid la propriu, alţii – la figurat, adică se sinucid politic, devenind nişte cadavre, nişte zombi, nişte balene albastre eşuate pe ţărmul politicii moldoveneşti”.

Tot tribuna.md publică un top, prin care încearcă să identifice cei mai avantajați politicieni de schimbare sistemului electoral. Printre primii, sunt enumerați Iurie Leancă, Ilan Shor și Alexandru Oleinic. Dacă vor candidat, avantajul lor, potrivit tribuna.md, ar fi faptul că se bucură de o popularitate anume în regiunile de baștină.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG