Cred că e bine și necesar să ne luăm, din când în când, o distanță sanitară față de politicul strivitor și maculant, mai ales cel din Republica Moldova. Un eveniment cultural îți poate oferi o gură de oxigen care nu este deloc o „ieșire din timp”, un refugiu elitist în fața problemelor vieții, dimpotrivă: oferă sursa unor reflecții asupra defectelor naturii umane și a viciilor unei societăți în care politicul, profesat cu cinism, fără scrupule, se opune interesului comunitar și libertății individului.
Pe 25 și 26 martie curent, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a oferit un adevărat regal publicului moldovean, în contextul aniversării Unirii Basarabiei cu România, prezentând spectacolul „Un dușman al poporului” – text de Arthur Miller, adaptat după piesa omonimă scrisă de Henrik Ibsen și inspirată din evenimente reale. Este un spectacol excepțional, care rezonează perfect cu realitățile politice din România și din Republica Moldova. Pentru că vorbește despre corupție, manipulare, populism, despre conformismul majorității și despre curajul „nesăbuit” al unui om care luptă pentru adevăr, împotriva conspirației generale care se formează în jurul său, doar pentru faptul că spune lucrurilor pe nume.
Într-un orășel care își colectează veniturile dintr-o stațiune balneară, doctorul Thomas Stockmann descoperă că apa din conducte e infestată din cauza unui depozit de deșeuri. Suspiciunile mai vechi îi sunt confirmate de analizele de laborator, pe care i le trimit colegii de la Universitate. Bazându-se pe aceste teste și pe cercetările proprii, doctorul Stockmann redactează un raport în care recomandă administrației orașului schimbarea sistemului de canalizare a apei, ca singură posibilitate de a preveni o epidemie în masă. Familia, prietenii îl încurajează. Thomas e înaripat și sigur de reușită: cauza pentru care luptă e nobilă și reclamă intervenția urgentă a autorităților, mai ales că cel căruia îi adresează raportul e nimeni altcineva decât fratele său, Peter Stockmann, primarul orașului.
Numai că lucrurile nu sunt deloc simple. Peter îi propune să amâne publicarea raportului, întrucât închiderea stațiunii pe durata reconstrucției apeductului va prăbuși veniturile urbei, iar el însuși ar putea pierde următoarele alegeri pentru postul de primar. În compensație, îi propune lui Thomas un loc în consiliul de administrație al stațiunii. Dar pentru că doctorul Stockmann respinge această propunere nedemnă, obstacolele din calea sa se vor înmulți: ziarul independent, Vocea poporului, care ardea de nerăbdare să-i publice raportul, se răzgândește brusc, după ce primarul amenință redacția că va mări taxele publice, întrucât municipalitatea nu are fonduri pentru schimbarea sistemului de canalizare, iar mărirea taxelor va afecta situația financiară a ziarului.
Boicotat de presa care, iată, se dovedește independentă doar cu numele, doctorul Stockmann va izbuti totuși să organizeze o adunare publică pentru a aduce la cunoștința locuitorilor orașului adevărul despre apa otrăvită, însă adunarea este deturnată de oamenii primarului, veniți special să-și facă munca de spărgători de grevă. Doctorul nu numai că nu este lăsat să vorbească, ci este declarat „dușman al poporului” în urletele mulțimii dezlănțuite.
Din acest moment, neplăcerile îl copleșesc pe Thomas: copiii săi sunt dați afară de la școală, el își pierde slujba de la sanatoriu, proprietarul imobilului în care închiriază un apartament îi comunică vestea că va trebui să-i evacueze, cetățenii adună semnături pe o petiție împotriva sa, cineva îi aruncă cu pietre în geamurile casei. Doctorul Stockmann e hotărât să emigreze cu familia în America – ultimul refugiu pentru nefericiții și excomunicații acestei lumi –, dar tentativa sa eșuează. Totul se desfășoară după clasicul scenariu al ostracizării și anatemizării, pe care îl cunoaștem de la Inchiziție încoace.
Hăituit, amenințat, șantajat cu securitatea familiei sale, momit cu oferte otrăvite făcute să-l atragă în jocuri politicianiste, doctorul Thomas Stockmann – rămas fidel principiilor sale – va muri de glontele unui asasin anonim.
***
Regizorul Claudiu Goga a ales pentru montare un decor auster, nordic, transpus într-o scenografie minimalistă și-n vestimentația sobră a actorilor. Însă ceea ce a impresionat cel mai mult a fost subiectul, drama înfățișată. Conflictul se derulează după o logică implacabilă, tensiunea se acumulează, intriga se complică, sugerând țesătura intereselor care se confruntă la vedere și rețeaua adversităților latente. De aceea, putem lăsa arta scenică pe seama criticilor de teatru și să ne concentrăm pe mesaj.
Textul interpretat de actori e îmbibat de sentințe, alcătuind un fel de osatură ideologică și morală a piesei. „Înainte ca majoritatea să înțeleagă adevărul, acel adevăr trebuie să fie descoperit de un individ!”, exclamă Thomas în fața mulțimii care-l huiduiește. „Adevărul fără putere nu înseamnă nimic”, îi replică, încă de la început, soția sa. Și tot ea, îngrijorată de consecințele gestului temerar al doctorului, încearcă să-l facă să renunțe: „E prea multă nedreptate pe lume, trebuie doar să te obișnuiești cu ea”. „Oamenii n-au nevoie de idei noi, se simt confortabil cu cele vechi”, rânjește primarul. Tot el, politicianul uns cu toate alifiile, ține să ne dezvăluie cum stau lucrurile în epoca post-adevăr: „Suntem în civilizația imaginii, trăim sau murim în funcție de ce zice lumea despre noi”. Când e vorba de cinism, se îmbulzesc mai mulți să vorbească. „Un om care-și sacrifică familia de dragul unor slogane umaniste este un monstru!” declamă Hovstad, redactorul-șef de la Vocea poporului, grăbit să combată și el idealismul doctorului Stockmann. Ticăloșia, duplicitatea, intoleranța semenilor săi vor fi pentru Thomas revelația cea mai dură: „Otrava din apă vine din corupția politică!”, conchide el cu amărăciune.
Emblematică, trezind ecouri în sufletul publicului basarabean, rămâne sintagma „dușman al poporului”, căreia realizatorii, într-un preambul al piesei, îi desfășoară bogata ereditate – de la istoria romană la stalinism și până la purtătorii de azi ai infamantei etichete: Snowden și Assange, haiducii secretelor dezvăluite pe Internet. „Trebuie schimbat tot sistemul!”, strigă la un moment dat unul dintre personajele din spectacol și spectatorii basarabeni au din nou sentimentul că piesa e despre ei, despre curajul de a spune adevărul, cu orice risc, fie și cu riscul de a trece drept nebun în ochii „oamenilor cumsecade”.
În cele din urmă, aflăm la finalul piesei că binele va triumfa, sistemul de canalizare al orașului va fi schimbat și vinovații vor fi pedepsiți. Dar pentru ca toate acestea să se întâmple, omul pe care concitadinii săi l-au urât, pentru că le-a revelat propria lor lașitate și ipocrizie, a trebuit să moară. Întotdeauna e un sacrificiu de făcut. Chiar și pentru a schimba un nenorocit de apeduct, darămite pentru a salva o comunitate captivă…
Un spectacol remarcabil al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, de la care ieși transfigurat, convins că acolo, în scenă, ți s-au confirmat propriile gânduri, idei și aspirații, că ți s-a transmis un mesaj pe care l-ai dat mai departe. Și cât de reconfortantă a fost lumina din privirile oamenilor care ieșeau din sala de spectacol, grija lor de a nu risipi acele clipe de catharsis, și cât de minunată senzația că formați o confrerie!
