Strasbourg, oraș francez, capitala Alsaciei, fost teritoriu german. La gară, o clădire modernă de sticlă sferică, cecenii sînt gata să se bată cu turcii, pe o ceartă la coada pentru espresso italian. Ceva mai încolo, un kurd stă la intrarea restaurantului de kebab și lămurește în nemțește cîțiva turiști germani rătăciți.
Hotelul gării e curățat de românce. În spate, au vad prostituate ucrainience. Un grup de englezi întreabă un evreu ortodox unde e vechea sinagogă a orașului.
Japonezii vor să știe dacă pot fotografia catedrala. La cel mai bun restaurant franțuzesc o chelneriță vorbește perfect franțuzește și povestește că e new yorkeză și studentă la Școala de Administrație Europeană. Asta nu e departe de faimoasa Șocală Militară care abia mai are elevi, mai toți vietnamezi și polonezi veniți să-și facă un rost în armată.
Peste graniță, care nu e marcată, la doar 4 kilometri, e orașul german Kehl. Moscheea domină piața centrală. Și de o parte și de alta a frontierei, bătrînii mai vorbesc dialectul alsacian, un fel de germană sătească presărată cu rarități franțuzești. Toți spun, că după ei, dialectul se va stinge. Din lipsă de vorbitori.
