Linkuri accesibilitate

„Zilele proaste nu pot dura la nesfârșit”


Jurnalul săptămânal cu Cristian Saulea.

Născut la 26 aprilie 1988 în oraşul Cupcini, Edineţ. Licenţiat în comunicare la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM şi Institutul de Ştiinţe Informaţionale şi Comunicare din Bordeaux. Specialist în comunicare, partener la compania de comunicare Parsec.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:09 0:00
Link direct

Luni

Fiecare zi începe cu MIAU!

În fiecare dimineață, cu dârzenia unui grevist francez, pisoiul meu Lunohod își cere drepturile la mâncare și joacă. După ce toți în casă sunt sătui și mulțumiți, îmi beau ceaiul în liniște, nu că m-aș da în vânt după ceai, dar răceala care mă ține în casă de câteva zile, asta cere. Azi lucrez de acasă. Printre mailuri și telefoane, am pus să ascult noul album a lui Kapushon, „Doina”, înjurând în gând că nu am ajuns la concert. Îmi place muzica lui, în unele piese găsești mai mult adevăr decât la știri. Acum e atât de greu să găsești oameni și lucruri autentice.

După fereastră orașul începe să prindă viață, peste copacii distruși de ninsoare, cabluri rupte, oameni stresați și triști, a apărut soarele. Semn că după fiecare furtună vine și o zi luminoasă. Zilele proaste nu pot dura la nesfârșit.

Marți

Mailuri, telefoane, agitație, multe de făcut, criză aici, criză acolo, scoală mai repede, fugi la birou...Cum mi-a spus odată fratele meu, „voi la Chișinău trăiți prea repede.” Nici nu mi-am dat seama cum am ajuns la amiază. E atât de greu să scrii despre situații de criză, să încerci să găsești cheia pentru stările oamenilor. Undeva pe drum, în evoluția noastră ca societate, am pierdut din respectul pentru alți oameni, pentru munca lor. Am devenit leneși, egocentriști și pretențioși, vai, telefonul frânează trei secunde (nervi), tipa de la bancă a încurcat ceva (nervi), nu avem internet o zi (dramă). Apropo de internet, spre seară am ajuns la Ciocana cu un client de al nostru ca să vedem cum merg lucrările de lichidare a consecințelor ninsorii. Printre curțile distruse de calamitate și ignoranța unor locatari, care pe ici pe colo mai închină din petul de bere, „Slava Domnului că o trecut urjia cu ghine”.

Am găsit o mână de oameni, nedormiți de câteva zile, care munceau de zor. Și sincer mi s-a făcut rușine, pentru aroganța noastră, și pentru maniera de a simplifica totul, pfff...cât e să repari un cablu. Vreo șase ore de urcat pe stâlpi, de tăiat copaci, de sudat fibră optică la lumina lanternei, ca 300 de oameni să aibă din nou internet...și să scrie în 20 de secunde, CHIAR NU SE PUTEA MAI REPEDE, CÂT ACOLO DE REPARAT UN CABLU!

Miercuri

Fiecare dimineață începe cu dor, în ani am înțeles că dacă omul la care te gândești când deschizi ochii dimineața coincide cu omul la care te gândești înainte de somn, înseamnă că da, este ACEL om. Iar dacă acest lucru se întâmplă de vreo patru ani, atunci chiar poți să nu ai nici un dubiu. Chiar dacă străzile arată ca după bombardament, în piept e primăvară, fluturi și fiori.

- Da, și eu te iubesc!

Azi e ziua mea, fac 29 de ani, deși ca intensitate simt că am trecut de 35 de ani. Vârsta nu este despre pașaport, asta e bine de ținut minte.

Felicitări, mesaje, sunete, care trezesc amintiri, oameni dragi cu care te leagă prietenii frumoase. Toți te văd atât de diferit, cineva crede că ești arogant, altcineva trist, alții deopotrivă te văd glumeț și îngăduitor. Ne reflectăm în oamenii din jurul nostru ca într-o oglindă...și ei la rândul lor se reflectă în noi.

Fratele meu mi-a scris un mesaj de la care mi-au dat lacrimile. Nici nu am observat cât de repede a crescut blondul familiei. În așa momente mă apucă dorul de casă, de mama și de tata. Acolo unde ești mereu așteptat, indiferent de câți bani ai în buzunar, indiferent de statut sau stare sufletească.

După lucru am sărbătorit cu EA! Privind în ochii ei căprui de fiecare dată îmi repet că fericirea merită toate eforturile și luptele duse pentru ea. Dragostea nu are nevoie de multe cuvinte și explicații, o găsești în sărutul multașteptat și în liniștea unei îmbrățișări strânse, când spui în șoaptă, te iubesc.

Spre seară am ieșit cu băieții de la lucru la un pahar de vin nou de la Carpe Diem. La vinuri bune se nasc și idei bune, dar despre asta mai târziu.

Joi

E o zi liniștită, după câteva întâlniri la cafea și taclale despre politică, m-am prins la ideea că de când nu mai lucrez în acest domeniu, parcă viața din jur e mai frumoasă.

Spre seară cu colegii mei de la lucru mergem la Vernisajul Vinului, Dionysos ne-a asigurat cu vreme bună.

An de an, acest eveniment adună nu doar vinurile bune, dar și oamenii care le „nasc” și le savurează. Nu îmi închipui cum ar fi publicul și discuțiile la un Vernisaj de Votcă sau Cognac. Dar mai avem mult de muncit ca să ajungem în rândul țărilor cu tradiție în vinificație.

Mă bucur că tot mai mulți producători experimentează cu soiuri autohtone, orice produs trebuie să aibă o poveste, una adevărată și relevantă. Eu vreau ca noi să povestim străinilor în tonul unei Fetești Regale.

Sper că într-o zi am să merg la un eveniment de lansare a Monumentului Embargoului. În semn de mulțumire pentru acest șut în fund, care s-a transformat într-un mare pas înainte.

Vineri

Dimineața începe cu o felie gustoasă de tort, în cinstea altui tăuraș.

Nu mai ajung pe la birou, pun la cale câteva pregătiri pentru seară, când împreună cu oamenii mei savurez un pahar de vin și pomenim încă un an care a trecut.

Întotdeauna putem găsi motive să fim nemulțumiți, eu în ultima vreme aleg să-mi descrețesc fruntea și să savurez din tot ce am, restul sunt doar detalii. Chiar și natura ne-a sugerat recent că după fiecare furtună apare soarele.

XS
SM
MD
LG