Principalul partid de guvernământ din România, PSD, a strâns anul trecut peste 3 milioane de euro din cotizații și a avut cea mai influentă campanie electorală, care i-a și propulsat de altfel pe social-democrați la putere.
40 dintre parlamentarii PSD au contribuit, însă, cu mai mulți bani decât acceptă legea.
Această încălcare a normelor este comună tuturor formațiunilor politice românești, iar social-democrații ar vrea să schimbe din nou legea finanțării partidelor, în beneficiul propriu.
60 de persoane au făcut anul trecut donații peste limita prevăzută de lege Uniunii Salvați România, aflată în opoziție, în vreme ce la PSD peste 350.000 de euro au fost strânși din donații care depășesc fiecare în parte 10 salarii minime brute, pragul maxim acceptat de legea finanțării partidelor.
Datele au apărut în Monitorul Oficial, fiindcă în conformitate cu această lege partidele din România sunt obligate să-și publice în fiecare an până în 30 aprilie veniturile totale obținute din cotizații și lista membrilor de partid care au cotizat mai mult decât este permis.
30 de parlamentari și 10 eurodeputați din PSD au depășit suma maximă permisă, de aceea probabil fostul ministru social-democrat al Justiției Florin Iordache a formulat mai multe amendamente adoptate deja de comisia de specialitate din Camera Deputaților pentru legea finanțării partidelor.
Unul dintre acestea precizează că sumele obținute ilegal de partide în scopul folosirii lor în campania electorală să nu mai fie confiscate.
În acest fel se elimină probabil singura pedeapsă pe care partidele o consideră dureroasă.
Mai multe organizații neguvernamentale s-au revoltat deja împotriva acestei idei, subliniind că doar amendarea nu descurajează formațiunile politice și că beneficiarii acestor modificări vor fi marile partide, care vor ajunge să depindă din nou de sponsorii lor.
Încă nu se știu toate datele campaniei electorale de dinainte de alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
Această campanie a fost finanțată majoritar de către stat, partidele au avut voie să facă împrumuturi bancare de maximum 500 de salarii minime pe economie, adică nu mai mult de 100.000de euro și să primească donații individuale care să nu fie mai mari de 10 salarii minime, deci nu mai mult de 2770 de euro, ținând cont că anul trecut salariul minim pe economie era de 277 de euro (1250 de lei).
Liberalii încă nu și-au publicat situația, dar la PSD și la USR datele arată încălcări mari ale legii.
Uniunea Salvați România, înregistrată cu patru luni înainte de alegerile din decembrie anul trecut, a primit donații de peste 600.000 de euro, iar 60 dintre donatori au vărsat mai mulți bani decât prevede legea.
Între aceștia se află chiar liderul USR Nicușor Dan care a dat 41.000 de euro pentru partid și Clothide Armand cu 23.000 de euro.
La PSD au fost înregistrate mult mai multe donații oficiale peste limita pesmisă de lege, între care și eurodeputata Dacian Sârbu, soția fostului premier, Victor Ponta care i-a oferit partidului peste 10.000 de euro.
Există, pe de altă parte, o cutumă veche, care funcționează în partidele tradiționale și care stabilește o sumă clară pentru fiecare candidat de partid, în general între 5.000 și 10.000 de euro, indiferent dacă este vizat un loc eligibil sau nu.
Bineînțeles că banii sunt cel mai adesea nefiscalizați, de aceea în analizele independente, dar uneori și în cifrele oferite de Autoritatea Electorală, sumele cheltuite în campania electorală sunt mai mari decât cele primite cu acte în regulă.
Din raportările PSD și USR publicate în Monitorul Oficial rezultă că legea finanțării partidelor nu este respectată nici de vechile partide, nici de noile formațiuni, cum este Uniunea Salvați România, care promitea în campania electorală transparență și legalism, dar care are deja de dat explicații după ce și-a încălcat ambele principii.