Linkuri accesibilitate

Patricia Pușchilă (Greenpeace România): „Vocea președintelui Trump nu este, din fericire, vocea întregului popor american”


Patricia Pușchilă
Patricia Pușchilă

Un interviu cu director executiv al organizației pentru protecția mediului Greenpeace România.

La puține ore după ce președintele Donald Trump a anunțat retragerea țării sale din Acordul de la Paris, semnat în 2015 de 195 de țări, Europa liberă a discutat despre implicațiile acestei decizii cu Patricia Pușchilă, director executiv al organizației pentru protecția mediului Greenpeace România.

Patricia Pușchilă: „Anunțul pe care l-a făcut Donald Trump este cronica unei morți anunțate; din păcate toată comunitatea mondială se aștepta la asta. Ceea ce se întâmplă este foarte grav pentru că Statele Unite ale Americii sunt unul dintre poluatorii principali mondiali, de aceea retragerea lor din Acordul de la Paris va avea efecte importante.

Liderii mondiali au prevăzut această ieșire. Donald Trump a spus că va dori să renegocieze acordul, dar din păcate acest acord așa cum a fost declarat până acum nu va putea fi renegociat și va trebui ca noi, restul lumii, să ne descurcăm și să facem eforturi cu atât mai mari pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:34 0:00
Link direct

Europa Libera: Ce înseamnă de fapt anunțul lui Trump pentru americani: că întreprinderile de acolo vor începe să se comporte ca niște derbedei în privința mediului, fiindcă e voie de la guvern?

Patricia Pușchilă: „Vocea președintelui american nu este, din fericire, vocea întregului popor american, care este un popor responsabil. Există deja oficialități care au declarat că vor continua implementarea programelor și strategiilor de promovare a energiilor curate, „verzi”, există deja investiții în acest sens, și declarațiile oficiale ne fac să credem că aceste programe vor continua. Cu siguranță, vor exista și agenți economici care vor profita de această retragere anunțată de Donald Trump ca să nu mai fie așa de atenți să nu polueze mediul, și practic natura este amenințată. De aceea Greenpeace International - și aici vorbim categoric și de Greenpeace România - își va continua campaniile de protejare a naturii, pentru că vocea naturii suntem noi, oamenii, și dacă noi suntem cei care o distrugem, noi suntem și cei datori s-o protejăm.”

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG