Unii spun că perdelele de fum de pe scena politică nu sunt de la tămâierea repetată a șefilor și a ayatollahilor de partid, ci de la torțele pregătite să dea foc fotoliului pe care încă stă crispat și pregătit de orice Sorin Grindeanu. Gabriela Firea, pentru unii prezidențiabila PSD la viitoarele alegeri (sau un balon lansat pentru testarea electoratului), cântă ca sirena lui Roaită prohodul guvernului pentru că acesta nu ar mai răspunde comenzii politice de „aport”. Ea susținea că însuși Liviu Dragnea s-ar fi plâns că nu se mai înțelege cu premierul și că nu se mai întâlnesc la fel de des ca în primele zile de parteneriat civil și instituțional. Ea însăși nu are niciun spor cu farmecele sale feminine: orice ar cere guvernului pentru binele Capitalei se lovește de refuz, se plângea gospodina șefă. E o mostră de gândire laterală care justifică tacit neputințele sau nepăsările administrației locale prin tranferul responsabilităților în cârca guvernului, deși Gabriela Firea și-a câștigat fotoliul cu promisiuni SF făcute cu o jumătate de an înaintea alegerilor parlamentare și de constituirea guvernului. Iar într-un an de ședere la primărie nu a fost capabilă să le arate bucureștenilor decât niște iepurași monstruoși spânzurați peste marile bulevarde, într-un hilar, involuntar și contagios act ratat instituțional.
E posibil ca văicărelile ei care simulează gândirea liberă și democrația de partid să îngroașe doar fumurile generale de pe câmpul de luptă politică, să fie o diversiune. Oricum prin vituperări la ore de maximă audiență a reușit cumva să deturneze atenția electoratului captiv de la cacealmaua cu care l-a păcălit să-și pună toți banii pe o mână de jokeri. Transportul gratuit și ecologic promis a intrat în folclor, ca și marile lucrări de sistematizare, banii sunt risipiți ca la shopping pe gablonțuri și beteală într-un campionat al prostului gust pe care Bucureștii îl câștigă anual, primăria Capitalei devenind tot mai mult o filială a celei din orașul Voluntari unde e primar soțul Gabrielei Firea, pentru că așa e în familia tradițională: femeia e egala bărbatului, dar trebuie să-i fie supusă. Dar mai supusă îi este lui Liviu Dragnea care a dat semnalul pentru începutul vânătorii de capete seci guvernamentale. A dovedit că niciodată nu vorbește ea, ci ventrilocii partidului. Probabil că și acasă soțul se pomenește uneori sărind în picioare solemn, când îl aude pe șeful vorbind din burtă prin gura soției.
Confirmarea a venit de la ministra Muncii, Lia Vasilescu. Aceasta susținea că partidul a început evaluarea guvernului și că, în două săptămâni, se va da verdictul. La loc de frunte în echipa de debarasori este un mai vechi client al partidului, coautor al programului de guvernare, Darius Vâlcov, renumit pentru pinacoteca sa macabră, ascunsă prin criptele și cavourile din cimitir. Cumva pare normal și corect față de un partid care a umplut cu șefi Palatul Victoria și penitenciarul Rahova ca în echipa de evaluare a unui cabinet mediocru și servil condusă de un condamnat definitiv și acuzat în alte dosare de corupție (adică Liviu Dragnea) să se afle și un inculpat într-un proces de mare corupție. Altcineva nu ar fi corespuns înaltelor standarde.
Desigur, Sorin Grindeanu a fost subalternul ideal, iar obrajii săi elastici au rezistat aproape fără urme tuturor palmelor date în public de șefii săi, ba chiar și de colegii din guvern. Se spune că Lia Vasilescu ar fi făcut anunțul pentru că știe deja rezultatul evaluării și că viitoarea formulă a guvernului a fost deja stabilită, ea având rezervat rolul de primadonă dominatoare (sau de cap de familie). E doar o supoziție, întrucât nu a fost publicat încă schimbul de mesaje dintre capii partidului, cum s-a întâmplat cu discuțiile purtate pe WhatsApp, în timpul paradelor de iarnă/primăvară împotriva Ordonanței 13. Probabil că serviciile secrete încă mai editează transcrierile sau poate că acoperiții din presă sunt plecați într-un binemeritat concediu și nu mai există persoane de încredere (ca să nu spunem credule). Oricum, siguranța cu care vorbește doamna Vasilescu despre viitorul partidului și, mai ales, despre lipsa de viitor a cabinetului ne dă de înțeles că se pregătește o remaniere substanțială, „naturală și normală”, cum spune Liviu Dragnea. După unii, anunțul acesteia ar fi, de fapt, o diversiune care își propune să deturneze atenția de la semieșecul legii salarizării și de la tentativele disperate ale lui Florin Iordache, fostul ministru al Justiției de a stabili un prag inferior al corupției („ca să nu se mai facă dosare aiurea”), semn că misiunea sa din guvern nu s-a încheiat odată cu demiterea și continuă cu randament sporit pe culoarele și în culisele parlamentare.
Legea salarizării adoptată de Camera Deputaților care a fost camera decizională (aici, forma pentru promulgare) ne dovedește, o dată în plus, că lacrimile pe care le aveau în ochi candidații la parlamentare în timpul campaniei electorale nu erau un semn de compasiune față de sărăcia generalizată, ci unul de foame și poftă. După alegerile de anul trecut, PSD se poate ține parțial de promisiunea de a majora de la 1 iulie salariile, în primul rând pe cele ale parlamentarilor. Celelalte vor fi mărite în prima parte a anului viitor în etape și cu procente ciuntite serios de indicii de inflație și spectrul unor noi taxe și impozite. În felul acesta, se rezolvă una dintre problemele care-i frământau pe aleși. Aceștia au considerat, în ciuda repetatelor majorări pe care și le-au aprobat anual și a pensiilor generoase pe care și le-au atribuit, că lefurile lor sunt mizerabile (de pildă, acest deputat care consideră că pentru o mie de euro, vin în Parlament ”doar hoți și incompetenți”, ceea ce pare întru totul adevărat și involuntar comic venind de la unul dintre cei mai titrați și bine plătiți bugetari). Aleșii au considerat mereu că merită mai mult de la țară, nu doar bani de coafor și de țigări, pentru că ceea ce fac ei este important, mai plin de responsabilitate și risc decât misiunea soldaților din Afghanistan.
Dar mai poate spune cineva acum că PSD nu se ține de promisiuni? Se mai poate plânge cineva după ce legea a trecut în sunet de fanfare prin Parlament votată de o majoritate confortabilă formată inclusiv de aleși din PNL? Ei bine, da. Parlamentarii USR, care au votat in corpore împotriva legii, vor să sesizeze Curtea Constituțională geloși pe generozitatea cu care împarte guvernul niște bani inexistenți. La rândul său, procurorul general vrea să le trimită și el o lăcrămație judecătorilor constituționali pentru că noua lege discriminează între magistrați, dând mai mulți bani judecătorilor decât procurorilor. Sindicatele își pun speranța în puterea rugăciunilor și amenință că vor încinge dansul pinguinilor în fața guvernului. Se organizează însă greu și s-ar putea să danseze pentru alți stăpâni, dacă va fi dat jos cabinetul Grindeanu. Profesorii și medicii fierb în suc propriu pentru că se așteptau ca 1 iulie să le revoluționeze veniturile. Au aflat și ei că mai trebuie să aștepte două anotimpuri în infernul economic.
Însă chiar și aceste proteste au mai degrabă un aer superficial și pompieristic. Nu s-au stabilit agende de protest, iar criticile cele mai substanțiale vin mai degrabă de la specialiști de nișă. Întâmplător sau nu, sunt și foști clienți ai partidului lui Dragnea și subtextual răzbate nemulțumirea că glasul lor nu mai contează în partid. Ei avertizează că bugetul este folosit ca o armă politică și că discriminarea între grupele salariale și transferul fondurilor salariale pentru funcționarii publici la primării reprezintă „o greșeală imensă” care nu ține cont de raporturile macroeconomice sau de productivitate. Mai mult, cei mai păgubiți de pe urma acestei legi vor fi investitorii privați „pentru că această creștere a salarizării sectorului public va conduce la o migrare a forței de muncă de la privat în sectorul public” și va supune indirect fondurile salariale din domeniul privat unei insuportabile presiuni. Ce nu spune e că astfel poate că se vor simți și investitorii privați și vor crește salariile până la un nivel decent. Un efect direct al noii legi (de va fi semnată de președinte) va fi acela că funcționarii publici vor putea fi manipulați la firul ierbii, într-o țară în care primăriile și consiliile locale sunt dominate autoritar de PSD, indiferent ce guvern ar fi la Palatul Victoria. Legea salarizării și posibilitatea stabilirii unui prag inferior confortabil pentru actele de corupție (aici, la pagina 3 a deciziei Curții Constituționale din 6 iunie 2017, unde se spune clar că legiuitorul este cel care reglementează valoarea pagubei) ar putea instituționaliza și oficializa corupția de mici dimensiuni pentru că împreună creează premisele necesare și posibilitatea fraudelor în limite stabilite (și permise) de lege. N-ar fi nimic nou, la urma-urmei s-a stabilit că nici furturile doctorale nu sunt furturi decât atunci când depășesc un procent din volumul lucrării, fiind prin urmare admis, permis și legitimat/încurajat un nivel decent de furt intelectual. Florin Iordache, fostul ministru al Justiției (și tătuc al Ordonanței 13) spune că preferabil ar fi ca în cazul corupților acest prag infracțional să fie de 400 000 de lei. De peste ocean (ca mai întotdeauna), președintele Iohannis e de altă părere. El susține că nu și-a revizuit „opinia”: nu trebuie stabilite limite sub care corupția să fie acceptată și că urmărește cu interes deznodământul. Cu alte cuvinte, decizia constituțională nu este și cea prezidențială.
Pe de altă parte, înlăturarea pragului ar însemna automat și eliminarea posibililor contracandidați PSD la prezidențialele de peste doi ani pentru că nu e unul să nu aibă găuri în buzunarul unde ține mărunțișul bugetar. Ba unii dintre ei s-au calicit la sume care depășesc nivelul propus de Florin Iordache și-și pun mari speranțe în reforma codurilor penale. Dacă legea ar pedepsi orice fraudă, și pe cele din infinitul mic și flămând al primăriilor de sector, Klaus Iohannis ar putea candida din nou cu mari șanse de victorie fără profil, charismă, program și adversar la președinția României, după modelul lui Bușoi la președinția PNL. Asta se numește a face curățenie la locul de muncă cu aruncătorul de flăcări. Uneori însă există candidați care și singuri în competiție reușesc să iasă pe locul al doilea. Întâmplarea face ca Liviu Dragnea (ca mulți nași și cumetri din familia tradițională a partidului) să aibă un dosar în care prejudiciul a fost stabilit la circa o sută de mii de lei. S-a spus, pe bună dreptate, că proiectul legislativ aflat acum la Ministerul Justiției și, mai ales, discuția pe marginea unui prag inferior al prejudiciilor ar fi doar un cântec de dragoste dedicat de conțopiștii din Ministerul Justiției și guvern șefilor de la partid și că procesul lui Dragnea va trena până când va fi adoptată această lege. Toți neagă vehement, dar vădit iritați că slugărnicia lor e transmisă la ore de maximă audiență. Cumva după ce Curtea Constituțională a decis că parlamentarii sunt cei care pot stabili pragul de la care găinăria legală devine corupție le-a crescut și aleșilor stima de sine și nu se mai simt doar niște slugi puse de șefi să scoată castanele din foc, ci însuși duhul sfânt al Constituției plutind pe deasupra apelor tulburi ale politicii. E drept, niște duhuri rapace, obișnuite să se hrănească cu oamenii prinși de vâltoare pe care-i vânează cu pliscul lor lung.
