Gheorghe Cojocaru: „Gesturile de curtoazie ale președintelui Igor Dodon de la începutul mandatului său în adresa liderilor de la Tiraspol țin, se pare, deja de istorie. Strângerile calde de mâini și zâmbetele reciproce de amabilitate sunt tot mai evident înlocuite cu replici acide și voci ridicate, deși de la momentul în care președintele Dodon își presăra capul cu cenușă în fața administrației separatiste a trecut puțin peste o jumătate de an.”
Europa Liberă: Imediat după înscăunarea în funcția de șef de stat, președintele comunist Vladimir Voronin a avut și el iluzia că va trece în marș triumfal hotarul administrativ cu Transnistria. Acum este rândul lui Igor Dodon să coboare cu picioarele pe pământ.
Gheorghe Cojocaru: „Probabil că perioada de romantism a șefului statului în chestiunea transnistreană se încheie. Pare paradoxal faptul, dar cu cât președintele Igor Dodon este tot mai axat pe vectorul euroasiatic, cu atât mai reticentă este opoziția liderului transnistrean Vadim Krasnoselsky. Nici vizitele îndesite ale șefului statului la Moscova sau transferul de popularitate a președintelui Vladimir Putin asupra omologului său de la Chișinău nu par să domolească verva opozantă a liderului de peste Nistru. Dimpotrivă, nu trece o zi sau o săptămână fără ca cei doi să se conteste și să se atace reciproc.”
Europa Liberă: Avea oare senzația președintele Igor Dodon, care a arborat fanionul pro-estic, că va fi mai agreat la Tiraspol? De ce nu a funcționat acest penaj politic?
Gheorghe Cojocaru: „Ceea ce se întâmplă astăzi între Președinția Republicii Moldova și liderul de la Tiraspol nu constituie o abatere de la regulă. De la Igor Smirnov la fugarul astăzi Evgheni Șevciuk și la Vadim Krasnoselsky, relațiile autorităților de la Chișinău cu aceștia au fost mai mereu încordate, tensionate sau, pur și simplu, înghețate. Prin urmare, o eventuală incompatibilitate a personalităților este mai curând doar un element într-o largă competiție geopolitică cu mize care depășesc micile ranchiune personale. Apoi, nici orientarea euroasiatică a președintelui Dodon nu pare să determine cumva administrația transnistreană să-și remodeleze optica asupra viitorului regiunii din stânga Nistrului.”
Europa Liberă: În aparență, nici Kremlinul nu-l poate determina pe noul lider transnistrean să fie mai puțin îndărătnic în relația cu Chișinăul. Sau cel puțin nu-l poate determina să renunțe la retorica secesionistă fără drept de apel.
Gheorghe Cojocaru: „Da, această opțiune a fost asumată încă în timpul lui Igor Smirnov, iar Krasnoselsky continuă cu multă râvnă acest curs, sfidându-l tot mai deschis pe Igor Dodon, care-și propune să reintegreze stânga Nistrului în cadrul Republicii Moldova. Și din acest punct de vedere s-ar putea, într-adevăr, ca președintele Dodon să parcurgă calea fostului președinte Vladimir Voronin, confirmând astfel încă o dată că în politică între cel mai bun prieten și cel mai mare dușman nu este decât un singur pas.”
