Linkuri accesibilitate

Nicolae Negru: „Ar trebui să recunoaștem că opoziţia nu s-a prezentat la nivel în acest examen”


La protestele de la Chișinău
La protestele de la Chișinău

Interviul dimineții cu analistul politic, editorialist al cotidianului „Ziarul Național”.

Parlamentul a adoptat, joi, cu 74 de voturi ale deputaţilor democraţi şi socialişti, sprijiniţi de popular europeni sistemul electoral mixt. Proiectul nu a fost dezbătut, ci pus, pur şi simplu, la vot în mare grabă. Între timp în faţa Parlamentului, protestau două tabere rivale, una a susţinătorilor guvernării şi alta a contestatarilor sistemului mixt. Un punct de vedere al analistului Nicolae Negru despre cele întâmplate, dar şi despre posibile evoluţii.

Nicolae Negru
Nicolae Negru

Nicolae Negru: „Într-adevăr e neobișnuit pentru o temă atât de importantă, pentru un subiect atât de fierbinte, atenţia toată este concentrată asupra Parlamentului şi ei nu l-au discutat, au ridicat repede mâinile. Au vrut pur şi simplu să ia prin surprindere pe cetăţenii Republicii Moldova, probabil şi pe cei de afară care s-au adunat să protesteze. Eu cred că ei s-au temut că mai multă lume se va aduna la Parlament de aceea au procedat în acest fel.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:52 0:00
Link direct

Europa Liberă: Atmosfera din jurul Parlamentului a fost destul de încinsă, am văzut două tabere rivale, una a susţinătorilor sistemului mixt şi alta a contestatarilor. Cum vi s-au părut aceste proteste paralele?

Nicolae Negru: „Nu ştiu de ce PD şi-a chemat susţinătorii. Probabil s-au temut, au vrut să blocheze Parlamentul ca să le închidă drumul protestatarilor. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că nici protestatari nu au fost atât de mulţi pe cât se credea că vor fi. Dacă erau o sută de mii de protestatari sau poate şi mai mulţi, vreo 250 de mii, cred că şi comportamentul puterii, guvernării ar fi fost altfel. Ar trebui să recunoaștem sincer că opoziţia nu s-a prezentat la nivel în acest examen sau în această confruntare cu puterea. Poate explicaţia e în faptul că majoritatea cetăţenilor, conform unor sondaje, doreşte schimbarea sistemului electoral sau poate lumea e plecată pe la mări, la munte, la muncă peste hotare. explicaţia o fi undeva pe aici.”

Europa Liberă: Opoziţia a anunţat că va continua protestele azi. Ce şanse mai există ca vocea lor să mai fie auzită şi de către cine?

Nicolae Negru: „Este o întrebare foarte bună; ce vrea acum opoziţia după ce s-a votat şi sistemul electoral a fost schimbat. Ar fi două răspunsuri. Poate aşteaptă să vină mai multă lume şi să-şi arate adevărata putere opoziţia. Or poate vrea să impresioneze Bruxelles-ul, Comisia de la Veneţia, Europa, care să intervină şi să pedepsească într-un fel sau altul această guvernare care nu a respectat anumite procedee democratice.”

Europa Liberă: Există părerea că acest sistem avantajează în primul rând PD, dar şi părerea că este în beneficiul cetăţenilor care vor avea acum posibilitatea să-şi aleagă oamenii cunoscuţi. În ce măsură îi avantajează pe cetăţenii din RM această schimbare?

Nicolae Negru: „Din punctul meu de vedere, nu e sfârșitul lumii. Avantajează şi puterea, dar avantajează şi celelalte partide dacă ele au în rândurile lor persoane foarte cunoscute, populare care se bucură de autoritate în rândul alegătorilor. E adevărat că opoziţia are poate mai puţini bani, dar nimeni nu o împiedică să apeleze la oameni de afaceri ca ei să contribuie, să cotizeze la campania lor electorală.

Teoretic, noi spunem că îl avantajează pe PD acest sistem electoral doar fiindcă ştim că PD sau domnul Plahotniuc este persoana care dispune de cele mai mari resurse financiare. PSRM, partidul lui Dodon, de asemenea dispune de resurse financiare semnificative.

Pe de altă parte, partidele de opoziţie ar putea chema în rândurile lor persoane foarte cunoscute, persoane care se bucură de simpatia cetăţenilor. În competiția bani şi popularitate, bani şi autoritate nu se ştie care dintre ele va câştiga. Consider că opoziţia a făcut o anumită greşeală când nu a participat la dezbateri ca să convingă cetăţenii că schimbarea sistemului electoral nu dă nimic nou, adică nu îmbunătățește clasa politică, dar dimpotrivă ar putea să o înrăutățească.

Opoziţia ar fi putut să insiste asupra unor articole importante. De pildă, pragul electoral pentru partide nu a fost coborât şi asta e în dezavantajul opoziţiei. Un alt exemplu: voturile în circumscripţie să fie în două tururi, nu într-un singur tur. Dacă s-ar organiza în două tururi, atunci opoziţia s-ar putea consolida, solidariza împotriva şi a PD, şi a PSRM.”

Europa Liberă: Acest vot consolidat al PD şi PSRM nu poate aduce prejudicii de imagine ambelor formaţiuni, una care se declară pro-europeană, iar alta pro-rusă?

Nicolae Negru: „Logic, ar trebui să aducă prejudicii de imagine, dar nu vedem acest lucru în sondaje. O cooperare ascunsă între Dodon şi Plahotniuc o observăm de la bun început, de când Dodon a câştigat alegerile prezidenţiale şi de fapt a fost ajutat de Plahotniuc să câştige. Electoratul PD e prea puţin numeros şi nu se observă acest prejudiciu de imagine pe care l-ar cauza cooperarea ascunsă a lui Dodon cu Plahotniuc.

De acum încolo, prin acest vot din ziua de 20 iulie, putem vorbi despre un tandem. Dacă până acum se vorbea doar despre Plahotniuc, acum se poate vorbi despre Plahotniuc-Dodon. Trebuie să spunem cu claritate cetăţenilor că Dodon participă la guvernare. Cetățenii trebuie să înţeleagă acest lucru.”

Europa Liberă: Până unde credeţi că vor merge mână în mâne cele două formaţiuni, pentru că se spunea anterior că mai aproape de alegeri ar fi inevitabil un divorţ, o distanţare fermă între PD şi PSRM?

Nicolae Negru: „De dragul spectacolului ar putea fi o distanţare între aceste două partide sau, mai bine zis, între Dodon şi Plahotniuc. Dacă să analizăm mai în detaliu observăm că domnul Dodon joacă rolul polului anti-european şi domnul Plahotniuc – al celui pro-european, în stare să zicem aşa pură. Domnul Dodon mi se pare uneori că exagerează chiar. De la un timp şi domnul Plahotniuc a intrat atât de tare în rol, încât se observă ceva artificial în jocul său. mai aproape de alegeri, aveţi dreptate, ei trebuie să se distanţeze şi să creeze impresia pentru alegătorii lor că fără dânşii nu se mai poate mişca înainte Republica Moldova în direcţia în care doresc simpatizanții lor, desigur.”

Europa Liberă: În ce măsură proiectul care a fost votat este o urmare a recomandărilor Comisiei de la Veneţia? Cum credeţi că va reacţiona UE?

Nicolae Negru: „E un mare semn de întrebare. Am confruntat proiectul de amendamente la Codul Electoral şi avizul Comisie de la Veneţia. Trebuie să spunem că mai toate recomandările, cu excepţia unei singure, au fost respectate. Excepţia e însăși faptul schimbării. Comisia de la Veneția nu a recomandat această schimbare a sistemului electoral, fiindcă, a spus Comisia de la Veneţia, nu există consens, societatea este polarizată ş.a.m.d.

Din punctul meu de vedere, PD sau Plahotniuc, mai bine zis, a comis o eroare. El putea altfel să purceadă la această iniţiativă. Putea să adune opoziţia, celelalte partide şi să propună, în cadrul acestei şedinţe, schimbarea de sistem electoral. El a vrut să-şi etaleze proprii muşchi. A zis că el va schimba sistemul electoral în pofida opoziţiei, în pofida tuturor. De aici şi vine această recomandare a Comisiei de la Veneţia.

E important cum va proceda acum UE. După câte ştiţi, UE a legat acordarea unui ajutor macrofinanciar Republicii Moldova în sumă de 100 de milioane de euro în funcţie de atitudinea pe care o va manifesta guvernarea faţă de recomandările Comisiei de la Veneţia. Urmează să vedem, fiindcă totuşi acele condiţionări (n.r. ale UE) sunt, din punctul meu de vedere, interpretabile. Nu există certitudinea că acum UE va sista acest ajutor financiar.”

Europa Liberă: Cum credeţi că ar trebui să procedeze acum partidele de la guvernare şi cele din opoziţie în faţa acestui fapt împlinit?

Nicolae Negru: „Opoziţia trebuie să recunoască măcar în sinea ei că a pierdut şi trebuie să se pregătească de alegeri. Din păcate, opoziţia nu a prevăzut anumite lucruri. S-a bazat mai mult pe UE, decât pe puterile proprii. Pe de altă parte, factorul geopolitic, despre care s-a vorbit mult. Unii au încercat să-l ignore, opoziţia a încercat să ne convingă că nu contează acest factor. Iată că, până la urmă, mi se pare că acest factor geopolitic îşi spune cuvântul şi s-ar putea ca UE să nu reacţioneze aşa cum aşteaptă acum opoziţia şi protestele ei să nu ducă la nimic. Aşa că, cel mai bine ar fi ca opoziţia acum să se împace cu situaţia şi să se pregătească de alegeri.

Un semn de întrebare e relaţia dintre Plahotniuc şi Dodon. De ce Dodon a ieşit cu această iniţiativă şi de ce a susţinut PSRM schimbarea sistemului electoral, de la cel proporţional care îl avantajează, cu unul care-l dezavantajează. Domnul Dodon vrea să ne convingă că îi este avantajos. asta cum un pescar ar spune că ai prinde cu undița mai mulţi peşti, decât cu plasa. Posibil că există o anumită dependenţă dintre Dodon şi Plahotniuc şi Dodon pur şi simplu joacă în afară de rolul său de pol pro-estic, pro-rusesc, mai joacă şi rolul de politician independent. Asta ar însemna că el nu este dependent (n.r. de Rusia) şi că comportamentul lui este dictat de Plahotniuc.

Evoluţia de mai departe a PSRM depinde nu doar de Dodon, dar depinde şi de planurile lui Plahotniuc. Din punctul meu de vedere, domnul Plahotniuc doreşte să devină prim-ministru, doreşte să se legitimeze în faţa nu numai a electoratului, dar mai cu seamă în faţa opoziţiei şi în Occident. Această dorinţă a lui ne-a adus iată o surpriză – schimbarea sistemului electoral. urmează să vedem care vor fi următoarele surprize. Schimbarea nu e totul. Plahotniuc trebuie să obţină ca PD să aibă majoritatea sau cel puţin să ocupe locul doi în competiţia electorală din anul viitor. Acest lucru nu e uşor. Chiar dacă domnul Plahotniuc dispune de importante sume de bani, opoziţia are capital moral, are capital de simpatie populară şi ar putea să folosească acest capital.”

XS
SM
MD
LG