Banii trimiși din străinătate constituie o parte importantă a produsului intern brut (PIB) a majorității țărilor din lumea a treia, ba chiar și a unor economii emergente cum e, de pildă, India.
India și China sunt pe primele locuri în funcție de masa monetară brută trimisă acolo, însă raportat la PIB, pe primele locuri din lume se află câteva din fostele republici sovietice, Tajikistanul, de pildă, cu aproape jumătate din PIB reprezentând bani trimis de tajicii plecați în afara țării, dar până și în Moldova procentul se ridică la 23%, aproape un sfert din PIB.
Atunci când nu se fac în lichid, din mână în mână, transferurile sunt greu de calculat, de cuantificat, Când se face oficial, transferul se poate fie prin bănci, evident, sau prin organisme precum Western Union sau MoneyGram. Majoritatea țărilor au semnat convenții internaționale pentru a împiedica dubla impozitare. Altfel zis, dacă banii trimiși în țara de origine de către emigranții temporari să nu fie impozitați încă o dată în țara țintă.
Dar nu doar țările sărace și economiile emergente funcționează astfel. Chiar și în majoritatea țărilor estice, foste comuniste, din Uniunea Europeană, conform unor studii realizate de Banca Mondială, o anumită parte a PIB provine din fonduri trimise acasă de rudele din străinătate, și aici nu intră doar Albania, Bosnia, Kosovo sau Macedonia, ci și țări ca Polonia, România și Ungaria.
Cifrele sunt amețitoare. Ele vorbesc de 20 de miliarde de dolari care sunt trimiși anual spre cele 10 țări est-europene care au o bună parte din produsul intern brut bazat pe asta și în care, cu totul, 10 milioane de familii trăiesc doar bazate pe banii veniți din străinătate.
Sociologii au încercat să delimiteze diferitele motive și mecanisme sociale care justifică transferul permanent al unor asemenea sume, de la dorința de a plăti pentru sprijinul din copilărie, ca un soi de răscumpărare clanică, până la dorința sinceră de a investi în infrastructura țării în care exilatul din diaspora știe că se va întoarce.
Problema eventuală nu este însă doar financiară, fiscală sau statistică, ci și una care ține de corupție și de mecanismele ei, pentru că o întreagă masă financiară transportată astfel scapă oricărui control. Aici intervin acei ideologi neoliberali ai pieței care găsesc că transferurile de bani necontrolate și corupția sunt un lucru bun și că stimulează clasa de mijloc.
Corupţia e un lucru bun pentru ţările în curs de dezvoltare, spun ei. Funcţionarul sau politicianul corupt nu face în realitate altceva decât să redistribuie bogăţia şi bunăstarea naţiunii. Îşi construiesc vile și cumpără mașini de lux, e drept, prin bani trimiși fără urme cercetabile din străinătate, dar dau astfel de lucru (la negru) multor oameni, care la rândul lor apucă să-şi hrănească familiile, îşi trimit feciorii la universitate etc., ducând astfel la consolidarea claselor de mijloc.
În orice caz, câtă vreme va continua această bătălie între adepții controlului total asupra mișcărilor financiare și cei ai libertății totale și a neintervenției statelor, cel puțin în UE, transferurile de bani se bazează pe o convenție foarte precisă, care datează din 1977: impozitarea muncitorului migrant nu poate fi diferită de impozitarea muncitorului rămas acasă.
------------------------
Din suprapunerea diverselor date statistice rezulta ca actualmente mai bine de 800.000 de cetățeni moldoveni se afla în afara ţării. Cei mai mulți dintre ei trimit bani rudelor ramase acasă.
Transferurile de peste hotare constituie o cincime din economia ţării. De regulă, banii aceștia sunt cheltuiți pentru consum. Doar o mică parte este investităţ în afaceri.
Remiteţele rămân a fi unul din motoarele principale ale creşterii economice din Republica Moldova, spune Andrian Lupuşor, directorul executiv al Centrului Analitic Independent Expert-Grup:
„Rolul remitențelor în toată lumea, nu doar în Moldova este pentru a finanţa consumul. Faptul că aceste remitenţe nu au contribuit în mod direct la creşterea investiţiilor, nu s-au transformat direct în investiţii este o situaţie absolut normală pentru că factorii principali care au determinat emigrarea şi respectiv creşterea remitenţelor au fost de ordin social-economic, adică din cauza sărăciei, cei care au plecat nu au reuşit din surse interne să acopere aceste consum. Respectiv, remitenţele în mod logic vin să compenseze această insuficientă de venituri la nivel local.”
Andrian Lupuşor noteaza că parte din remitenţe ajung în sistemul bancar:
„Ele se transformă în depozite bancare. Ulterior aceste depozite se transformă în credite, în investiţii. Cea mai mare parte a depozitelor la termen deschise la bănci aparţin anume persoanelor fizice şi o bună parte din aceste persoane sunt familiile migranţilor crează aceste depozite din contul remiterilor. Este o situaţie normală ca remitenţele să finanţeze consumul însă în mod indirect rolul remitenţelor pentru economia ţării este mult mai larg.”
În cadrul unui forum al diasporei organizat zilele acestea la Chişinău sub egida guvernului, unii reprezentanţi ai diasporei s-au arătat nemulţumiţi de costul remitenţelor, care potrivit lor, depăşeşte în unele cazuri patru la sută din suma transferată.
Vicepremierul Octavian Calmîc, ministrul economiei a negat insa aceste date. El a dat asigurari că banii pe care moldovenii îi transferă pe căi legale în Moldova, adică prin bănci, nu sunt impozitaţi de către autorităţi. Singura taxă, percepută de băncile comerciale, este de un procent la scoaterea banilor sub formă de cash:
„Alte taxe şi plăţi pe remitenţe nu există. Celelalte remitenţe care sunt transmise prin microbuze, prin alte metode decât sistemul bancar vi le asumaţi pe riscul propriu. Noi vă recomandăm să folosiţi sistemul bancar. Mai mult ca atât întreprinderea de stat Poşta Moldovei începând cu anul trecut prestează astfel de servicii la costuri minime, de 5 euro sau 5 dolari pentru fiecare transfer.”
Octavian Calmîc a adăugat că remitenţele au crescut în acest an cu peste 10 la sută, ceea ce a contribuit şi la creştere economică a ţării
Mai mulţi economişti constată însă că modelul de creştere economică bazat pe remitenţe nu este unul durabil, dacă aceste transferuri nu sunt transformate în investiţii.
În Republica Moldova există mai multe programe de atragere a remitenţelor în economie. Unul dintre cele mai cunoscute este programul „PARE 1+1” prin care statul contribuie cu un leu la fiecare leu investit de migranţi.
În cei şapte ani de când a fost lansat programul moldovenii reveniţi în ţară au investit în economie peste 300 de milioane lei, creând în jur de 2500 de locuri de muncă, arată datele Ministerului Economiei.
În cadrul unui alt program, „Migrația și dezvoltarea locală”, reprezentanţii diasporei au donat peste o sută de mii de dolari în sprijinul inițiativelor locale din satele lor de baștină, cum ar fi reconstrucția unui drum sau reparația unei porțiuni de apeduct.
