Linkuri accesibilitate

De ce a blocat Washingtonul mai multe ajutoare financiare destinate Egiptului


Corespondența zilei de la Wahington.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00
Link direct

Departamentul de Stat american a blocat ajutorul militar în valoare de 195 de milioane de dolari si a retras ajutoare de 96 de milioane de dolari destinate Egiptului pe fondul nemultumirii legate de nerespectarea drepturilor omului. Ce anume reproseaza administratia americana Egiptului?

Decizia de a bloca ajutorul a fost luata de secretarul de stat, Rex Tillerson, care l-a anuntat despre asta pe omologul sau egiptean.

Ajutorul militar era menit sa ajute Cairo in lupta impotriva terorismului si a altor amenintari de securitate.

Banii nealocati ar fi trebuit sa fie returnati Congresului, la sfirsitul anului fiscal.

Dar Tillerson a autorizat ca ei sa fie depusi intru-un cont separat, pina când Egiptul va face progrese în domeniul respectării drepturilor omului, si va renunța la o măsură recentă care ar putea ascoate in afara legii mai multe organizatii non-guvernamentale si caritabile.

Intr-o decizie separata, administratia americana a decis sa retraga Egiptului $ 65.7 milioane de dolari in ajutor militar si $30 de milioane, ajutor economic, fonduri redirectionate catre alte tari, neprecizate încă.

Nemultumirile americane fata de situatia drepturilor omului in Egipt nu sint noi, au mai fost exprimate si in trecut.

E interesant însă de vazut cum se raporteaza la ele administratia Trump, care parea sa puna interesele de securitate mai presus de respectarea drepturilor omului.

Nu și in acest caz, cel putin.

O lege nouă promulgată de presedintele egoptean Sisi imputerniceste guvernul egiptean sa decida cine poate crea o organizatie neguvernamentala si in ce perimetru de activitate.

Legea cere ca donatiile mai mari de 550 de dolari sa fie aprobate de guvern. Legea face practic imposibila activitatea multor ONG-uri, invocindu-se ratiuni de securitate, ordine publica sau moralitate.

Guvernul egiptean a acuzat multe organizatii ca ar incerca sa submineze ordinea sociala, unele fiind investigate in legatura cu provenienta fondurilor.

Departamentul de Stat sustine ca in acest an Egiptul promisese sa nu adopte această lege, și promulgarea ei de catre pesedintele Sissi i-a luat prin surprindere pe diplomatii americani.

Egiptul a devenit al doilea cel mai mare destinatar de ajutor american din 1979 încoace, când a incheiat pacea cu Israel, și a primit ajutor militar american în valoare de 80 de miliarde de dolari în ultimii 30 de ani.

XS
SM
MD
LG