Unul dintre foarte cunoscuții regizori de teatru și film din Federaţia Rusă, Kiril Serebrenikov, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de autoritățile de la Moscova de delapidare de fonduri. Oameni de cultură și cetățeni ruși cer eliberarea acestuia și încetarea presiunilor politice asupra oamenilor de cultură.
Arestarea lui Serebrenikov a trezit reacții vibrante în mediul cultural, dar și în societatea rusă, numeroși oameni de cultură și cetățeni semnând apeluri și petiții pentru punerea acestuia în libertate și încetarea presiunilor asupra oamenilor de creație din Rusia. Cazul a fost imediat comparat cu represiunile lansate de puterea sovietică împotriva celebrului regizor al erei staliniste, Vsevolod Meyerhold, arestat în 1939 de KGB.
Serebrenikov a fost reținut marți sub acuzația de delapidare de fonduri de peste un milion de dolari destinate trupei pe care o conduce, „Studioul 7”, acuzație pe care regizorul a numit-o „absurdă” și nefondată. În semn de solidaritate cu regizorul, sute de oameni s-au adunat în fața tribunalului în timpul audierilor. Criticii puterii spun că persecutarea lui Serebrenikov este un semnal transmis de Kremlin întregii elite culturale ruse înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor. Împreună cu Serebrenikov este pus sub acuzație și fostul director al Teatrului Gogol, producătorul Alexei Malobrodski.
Kiril Serebrenikov, în vârstă de 47 de ani, a fost numit în 2012 de ministrul de atunci al culturii, Serghei Kapkov, ca director al Centrului Gogol de la Moscova, pe care l-a transformat – potrivit presei ruse – „în cel mai excitant centru cultural”. Dar abordările neconformiste ale lui Serebrenikov au determinat imediat protestele activiștilor ultra-ortodocși, care au trimis, între altele, plângeri Procuraturii spunând că nuditatea și limbajul obscen al pieselor regizorului ar ofensa Biserica. În plus, regizorul sprijinise protestele din 2011 împotriva realegerii lui Vladimir Putin ca președinte, iar ulterior pledase în favoarea drepturilor comunității LGBT și calificase anexarea Crimeii drept un act „al unui bătăuș pauperizat, ce și-a pierdut mințile”. Mai nou acesta a intrat într-un conflict deschis cu actualul ministru al culturii din Rusia, Vladimir Medinski.
Directorul Teatrului din Voronej, Mihail Bîcikov, a pledat deschis în apărarea colegilor săi acuzați în dosarul „Studioul 7”, spre deosebire de alți regizori din Moscova sau Sankt-Petersbourg. Colegul nostru de la Radio Svoboda, Alexandr Volcek, a înregistrat un interviu cu Mihail Bîcikov la scurt timp după ce a fost făcută publică decizia de plasare în arest la domiciliu a lui Serebrenikov.
RFERL: Ați văzut probabil apelul criticului de teatru Marina Davîdova, care scrie că la începutul noului sezon teatral nu se poate vorbi despre planuri noi de creație, despre programele festivalurilor, nu pot fi prezentate noi proiecte dând impresia că nimic nu s-ar fi întâmplat. „Primul și principalul punct al tuturor conferințelor de presă, al tuturor prezentărilor, al tuturor interviurilor în presă trebuie să fie cazul lui Kiril Serebrenikov”. Sunteți de acord cu acest apel al Marinei Davîdova?
Mihail Bîcikov: „Da, desigur. Sincer să fiu, nu știu cum se poate să nu faci asta azi. Atunci când mă întrebați despre planurile mele personale de creație, vă pot spune că nu doar că nu mă pot concentra pe creație, ci de câteva luni în conștiința mea, în percepția mea asupra lumii și a țării în care trăim și lucrăm au loc schimbări și acest lucru, sincer să fiu, are un efect paralizant asupra centrelor de creație din creier.
În primele zile și săptămâni eu aveam impresia că probabil este totuși o mare neînțelegere la mijloc și că raționamentul lucid ar trebui să învingă. Aveam impresia că noi vom explica, vom da garanții, vor face apeluri, vom aduce argumente în favoarea faptului că nimic din cele invocate nu putea avea loc, că probabil instanțele se înșeală sau își transferă experiența negativă despre cum au loc delapidările economice și financiare în alte sectoare pe domeniul teatral și astfel lucrurile vor reveni la normalitate.
Dar apoi am mers la proces, am urmărit felul în care derulează acest caz și pot spune că sunt în șoc acum – înțeleg că nu, nu este vorba despre o neînțelegere. Este ceva mai mult și eu încă nu sunt capabil să conștientizez și să definesc până la capăt fenomenul, dar înțeleg că totul este foarte, foarte grav.”
RFERL: Dvs. ați lucrat cu fostul director al Teatrului Gogol, producătorul Alexei Malobrodski, îl cunoașteți destul de bine?
Mihail Bîcikov: „Da, am lucrat de multe ori, mulți ani, în circumstanțe și în calități diferite. Și nu mă îndoiesc nicio clipă de corectitudinea acestui om. Dar eu asist la evenimente care mă conving că acest lucru nu are nicio importanță. Nu contează dacă omul este cinstit sau nu, dacă a comis sau nu o crimă. Contează doar faptul că dacă el a devenit parte a unul dosar demonstrativ, el va fi pedepsit chiar dacă nu a comis nimic. În asta constă caracterul îngrozitor al situației.
Pentru că este evident pentru toți cei care măcar un pic înțeleg cum stau lucrurile că teatrul nu este acel teritoriu unde sunt posibile crime economice serioase. Mai mult decât atât, având în vedere amploarea și rezonanța cazului, cu multă atenție din partea presei, autoritățile ar fi trebuit să dea ceva concret presei, societății pentru a susține cu probe acuzațiile pe care le aduce.
Dar nimeni nu a explicat clar cine, când și ce a furat. Adică a existat o sumă de bani și există declarația contabilei, nefondată de alte dovezi. O declarație care sună, mă scuzați, cam imbecil – precum că Serebrenikov și Malobrodski au creat „cu intenții criminale” trupa „Studioul 7”, scopul fiind furtul fondurilor bugetare. Noi percepem situația ca un idiotism, însă aceasta devine o realitate a procesului juridic din ziua de azi și este la modul serios examinată de judecători.
Și am înțeles în aceste luni că niciun fel de argumente ale apărării nu au nicio importanță – judecata întotdeauna susține doar investigația. Iar investigația în situația actuală nu se simte obligată să demonstreze ceva, ci doar face ceea ce consideră de cuviință.
Este punctul meu de vedere pentru care sunt gata să răspund, pentru că sunt cetățean al Federaţiei Ruse și am deja în acest moment destulă experiență personală în legătură cu un subiect la care mă pricep și de care m-am ocupat toată viața.”
RFERL: Dacă este un proces demonstrativ, așa cum spuneți, atunci cine, cui și ce vrea să demonstreze? Există interpretări diferite. De exemplu, interpretarea politică susține că ar fi vorba despre un exemplu dat „maeștrilor din cultură”pentru ca aceștia să nu încerce să facă frondă, ci să meargă repejor să se înscrie ca persoane de încredere. Există și alte interpretări. A Dvs. care este?
Mihail Bîcikov: „Ca om de teatru eu văd că dosarul nu ține de partea economică, că este, cel mai probabil, unul politic. Iar atunci când unii pun această situație în legătură cu alegerile, eu pot spune doar că este cel mai rău lucru care se poate produce într-o perioada pre-electorală. Este cel mai rău lucru pentru țară, pentru candidați, pentru cei care doresc să demonstreze legătura dintre putere și popor. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este persecutarea oamenilor de creație, persecutarea lui Serebrenikov, a lui Malobrodski și a altor suspecți în cazul „Studioului 7”.
Eu astăzi nu știu de unde cresc picioarele, sau coarnele, acestui caz. Știu doar că totul este foarte rău și în fiecare zi devine tot mai rău și mai rău.”
RFERL: În cadrul Festivalului de teatru Platonov pe care îl organizați la Voronej ați avut în luna iunie o expoziție consacrată lui Meyerhold. Acum practic peste tot cazul lui Meyerhold este comparat cu cel al lui Serebrenikov – a devenit practic un loc comun în ultimele două zile. Este o analogie viabilă, sau totuși o exagerare?
Mihail Bîcikov: „Eu consider că după forța, după caracterul demonstrativ a ceea ce se întâmplă comparația este una foarte pertinentă. Caracterul represiv al statului crește și se orientează inclusiv asupra domeniului culturii, lucru despre care am uitat deja că se poate întâmpla în țara noastră. Am impresia că nici pe vremurile socialismului dezvoltat nu exista o astfel de amploare. Și da, deja se pot face comparații cu acele vremuri teribile. Poate că nu am revenit total în 1939, dar suntem pe acest vector, ne mișcăm în această direcție. Cred că mai bine nici nu se puteau explica lucrurile decât comparând arestarea lui Meyerhold cu cea a lui Kiril Serebrenikov.”
RFERL: Și în pofida acestei atmosfere politice sumbre continuă înflorirea artelor. Ca exemplu se poate aduce programul Festivalului de teatru Platonov din Voronej, al cărui director sunteți. Este acesta un paradox?
Mihail Bîcikov: „Nu e chiar așa, lucrurile stau un pic diferit. În primul rând, nu am forțe morale astăzi să mă laud, chiar dacă festivalul este într-adevăr foarte reușit. Dar trăim niște vremuri și niște evenimente care îmi permit să spun că dacă lucrurile vor continua în același stil atunci un al optulea Festival Platonov fie se va transforma într-o galerie teatralizată a realizărilor în spiritul înlocuirii importurilor în Rusia, fie va înceta să existe în general.
Pentru că da, până acum logica și ideologia festivalului consta în a deschide orașul nostru către lume, iar pentru public să aducem în sălile de spectacol lumea întreagă, toată diversitatea culturii mondiale. Adică este un festival deschis al unei societăți deschise. Dar lucrurile ar putea degrada dacă vor urma schimbări serioase.
Eu cred că doar la „Studiul 7” lucrurile nu se vor opri. Eu sunt pregătit de pierderi. Eu sunt pregătit de pierderi, inclusiv personale. Eu înțeleg că nu am cum să mențin aparențele că în jur nu se întâmplă nimic în timp ce alături sunt devorați oameni nevinovați. Nu pot în aceste condiții să continui să lucrez mai departe și să vorbesc despre cele bune și veșnicie. Nu am cum să fac asta.”
RFERL: Ați spus recent într-un interviu că politica promovată de stat în domeniul culturii și artelor este departe de ceea ce considerați a fi corect. Ce ați avut în vedere?
Mihail Bîcikov: „Am avut în vedere în primul rând tema apărută în ultimii ani cu privire la hotarele interpretării clasicilor, a artei tradiționale și netradiționale, a valorilor tradiționale. Acest set de termeni și noțiuni nu are de fapt nicio legătură cu adevărata creație și adevărata artă, are legătură mai mult cu domeniul ideologiei, al propagandei. În Rusia a apărut tendința revenirii la idea de a conferi culturii funcții ideologice. Acest lucru se face consecvent prin politica promovată de Ministerul Culturii al Federaţiei Ruse și este o mare greșeală.”
RFERL: Ultima mea întrebare a fost formulată chiar de Kiril Serebrenikov într-un interviu scurt pe care l-a acordat în celula sa din izolator înainte de ședința judecății. El a spus așa: „Trebuie să înțelegem de ce caracterul cotidian al răului a devenit posibil”. Aveți vreun răspuns la această întrebare?
Mihail Bîcikov: „Bineînțeles că nu. Nu am un răspuns nici la întrebarea de unde cresc picioarele acestui caz, nici cine stă în spatele acestuia. Dar ca om nu foarte tânăr și care a trăit împreună cu țara diferite perioade din istoria acesteia, cred că sursa tuturor relelor este totuși pasivitatea noastră civică.
Tuturor lucrurilor rele care au loc noi le-am permis să se producă. Noi, cetățenii, care am ratat la un moment dat posibilitatea de a realiza corect dreptul nostru de a alege, de a valorifica corect schimbarea formatelor istorice, a reformatării spațiului post-sovietic și așa mai departe. Din acest punct de vedere am ratat foarte multe lucruri și indiscutabil vom plăti pentru asta.
Noi desigur că suntem vinovați de faptul că aspirația noastră către confort – intern și extern – a început să dea la o parte și să pună în umbră sentimentul de adevăr, de dreptate. Mai putem încă să ne revoltăm un pic pe rețele sociale, dar să facem ceva mai mult, să riscăm ceva mai mult noi de regulă nu suntem gata. Și acum noi culegem roadele acestei atitudini.”
