Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Câmpia Glodenilor”


Invitata rubricii de astăzi este jurnalista Victoria Vasilos.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:28 0:00
Link direct


Printre cei peste 200 de deputați în primul Parlament al Republicii Moldova care au semnat acum 26 de ani Declarația de Independență au fost și cinci deputați originari din raionul Glodeni. Este vorba de Mihai Plasiciuc, Constantin Bogdan, Aurel Saulea, Ion Mărgineanu și Ion Butnaru.

De Ziua Independenței, raionul Glodeni a fost vizitat de o delegație din Republica Polonia cu care deține deja de doi ani relații bune de prietenie. Oaspeții au asistat la evenimentele solemne prilejuite sărbătorilor naționale, precum și la festivalul „Zestrea neamului”, desfășurat în satul Balatina, și cel al harbuzului, organizat în premieră de Primăria Limbenii Noi. Oficialii din Polonia au făcut o donație Serviciului Situații Excepționale sub formă de utilaje și tehnică de descarcerare în sumă de 10 mii de euro.

Dacă majoritatea adolescenților sunt pasionați cel mai mult de fotbal sau muzică, iată că Daniel Ghenghea din satul Cobani este atras de matematică. Își pune logica la bătaie în orice situație, iar în timpul liber nu-i dă prioritate computerului, ci rezolvă exerciții și probleme la algebră și geometrie. Recent, tânărul matematician s-a clasat pe locul patru drintre cei 120 de participanți la Olimpiada Internațională de geometrie desfășurată în Rusia.

Satul Limbenii Vechi este unul dintre puținele localități din raion ce deține o rețea de apeduct. Rețeaua se întinde pe o lungime de 20 de km și la ea sunt conectate 420 de gospodării. Pentru un metru cub de apă sătenii achită 15 lei. Apeductul în cauză este rezultatul unui proiect obținut de primăria Limbenii Vechi în valoare de peste 4 mln de lei.

Odată ce a fost sistată activitatea fabricii de zahăr din Glodeni, agenții economici din raion nu mai sunt tentați să mai cultive sfeclă de zahăr. Suprafețele cu această cultură s-au redus semnificativ, astfel încât în anul curent rădăcini dulci sunt cultivate doar pe 1.253 de ha.

Potrivit datelor oferite de Direcția Învățământ Tineret și Sport Glodeni, în anul de învățământ 2017-2018 în clasa întâi vor merge 597 de elevi. În total, în instituțiile de învățământ din raion sunt 274 de clase ce cuprind 5.201 de elevi. În ciclul primar sunt înscriși 2.151 de elevi.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG