Președintele Moldovei Igor Dodon a anunțat săptămâna trecută că intenționează să organizeze pe 24 septembrie un protest de mari dimensiuni, care, în opinia sa, va pregăti terenul pentru o acțiune populară de amploare şi va pune capăt confruntării sale cu guvernarea de la Chișinău. Mărturisesc, stimaţi ascultători, că am rămas perplex. Îmi este foarte greu să înţeleg aşa ceva.
În primul rînd, nu pot să pricep cum o pîrghie a puterii, Preşedintele ţării, poate fi pe post de protestatar în raport cu puterea. Igor Dodon e parte a puterii şi dacă voia să fie un protestatar credibil nu trebuia să devină preşedinte.
Iar dacă admitem că Igor Dodon nu are de-a face cu guvernarea şi luptă cu aşa-numitul regim oligarhic pe viaţă şi pe moarte, de ce s-a cocoţat într-un jilţ ineficient, din care nu poate să facă nimic? Doar ca să aibă nişte facilităţi şi să se plimbe prin străinătate? Şi, de fapt, are nevoie contribuabilul moldovean de o instituţie sterilă, care nu poate să influenţeze guvernarea?
Dorinţa lui Igor Dodon de a protesta cu sceptrul în mînă mi se pare ciudată şi dintr-un alt punct de vedere. Păi, un preşedinte de ţară trebuie să organizeze proteste şi să dezbine şi mai tare ţara? Nu ar trebui să fie şeful de stat un liant al dialogului fructuos?
Dar s-a gîndit oare Igor Dodon că protestele sale de mari dimensiuni ar putea să se soldeze nu cu înfrîngerea guvernării, ci cu propria lui înfrîngere? Crede Igor Dodon că actuala guvernare, care chipurile nu are nici o legătură cu el, nu poate organiza şi ea proteste de mari dimensiuni? Şi dacă protestatarii din cele două tabere beligerante se vor lua la bătaie?
Igor Dodon poate să protesteze, dacă tare vrea, dar nu mai ştiu dacă poate fi considerat un preşedinte al tuturor după aşa ceva. Aşteptăm cu îngrijorare protestele de mari dimensiuni ale lui Igor Dodon.
