Măsura de arest preventiv în izolator continuă să fie o problemă pentru justiția din Republica Moldova. De cele mai multe ori, constată experții, cazurile de arest preventiv ar fi motivate slab și aplicate abuziv. În ultimii ani, mai multe studii au arătat că majoritatea demersurilor pentru prelungirea arestului preventiv nu au anexate probe relevante, cu toate acestea majoritatea dintre ele sunt acceptate în instanțe. Problema este una veche, recunosc cei din domeniu, dar revine în atenția presei mai ales cu ocazia unor dosare de rezonanță, printre care și recentul caz al lui Andrei Braguța, tânărul care a a decedat în luna august, în timp ce se afla în arest preventiv în izolator.
Chiar dacă după 2009 se discuta despre o îmbunătățire a situației în ceea ce privește aplicarea măsurii de arest preventiv, tendința pozitivă nu a continuat foarte mult. Una dintre observațiile experților juridici, printre care și Veronica Mihailov, este că în ciuda modificărilor legislative din ultimii trei ani, problemele nu au dispărut, iar începând cu 2016 se observă, potrivit ei, o înrăutățire a situației:
Veronica Mihailov: „Este dificil să spunem dacă lucrurile s-au schimbat în bine, pentru că au apărut o serie de probleme noi, alături de altele mai vechi. Putem spune că îngrijorător este faptul că deși au intervenit mai multe modificări și în legislația procedural penală în scopul armonizării acesteia cu standartele Curții Europene, astfel încât și părțile să aibă drepturi egale atunci când este vorba de examinarea unui demers cu privire la aplicarea arestului preventiv, situația nu s-a îmbunătățit. Paradoxal este că în ultimii doi ani s-a ajuns chiar la o mărire a numărului de aresturi, dar mai corect ar fi să spunem că s-a mărit numărul de demersuri cu privire la aplicarea arestului preventiv admise și respingerea în majoritatea aproape absolută a acestora în eventualitatea în care se depune un recurs la Curtea de Apel.
Probleme sunt foarte multe, dar pot să spun că arestul preventiv este o problemă invocată de către foarte mulți parteneri atât interni cât și externi, fapt pentru care la 31 mai, cu ajutorul Misiunii Norlam care deja și-a încheiat activitatea în Republica Moldova, a fost organizată prima conferință anuală a actorilor justiției la care au participat 150 de avocați, judecători și procurori, tocmai în scopul de a identifica și a rezolva anumite probleme practice ce ține arestul preventiv. Am încercat să discutăm din toate cele trei puncte de vedere problema cu privire la aplicarea arestului preventiv, accesul la materiale, motivarea hotărârilor, problema de ce aceste aresturi preventive s-au intețit. Mă bucură că majoritatea participanților, chiar dacă suntem din trei părți diferite ale procesului, am ajuns la concluzia că într-adevăr aplicarea arestului preventiv în ultimii ani reprezintă o îngrijorare, reieșind din numărul mare al acestora. Sigur că s-a încercat să se aducă diverse justificări, că este foarte greu în practică, sau că la momentul când se examinează un mandat de arest există suficiente prezumții că este necesară și rezonabilă limitarea libertății persoanei. Totuși, am reiterat în cadrul acestei conferințe să se acorde o mai mare atenție la motivare.”
Europa Liberă: Deci motivarea continuă să rămână o problemă în continuare?
Veronica Mihailov: „La prima vedere s-ar părea că încheierile judecătorești și inclusiv deciziile Curții de Apel cu privire la aplicarea arestului, ar părea să fie cu mult mai motivate decât până în 2014. Ele sunt ceva mai dezvoltate, mai elaborate, se fac mai multe mențiuni și cu privire la practica CEDO. Dar, în viziunea mea, am observat că în majoritatea cazurilor se accentuează motivarea mai mult sub aspectul justificării aplicării arestului preventiv dar uită și de alte criterii importante care tot trebuie evaluate în coraport atunci când este vorba de restrângerea libertății persoanei.”
Europa Liberă: De exemplu?
Veronica Mihailov: „Mă refer la motivarea riscurilor. Noi avem conform legislației riscul că... adică este justificată aplicarea arestului preventiv, atunci când există riscul că persoana se va sustrage de la urmărirea penală, persoana va împiedica stabilirea adevărului, sau că persoana va săvârși alte infracțiuni. Deseori, când este vorba de aceste aspecte, se uită despre motivare... sub ce aspecte s-a stabilit sau a ajuns instanța, ori procurorul atunci când înaintează demersul... pe ce probe își bazează prezumția că persoana va săvârși alte infracțiuni, ori că persoana se va sustrage de la urmărirea penală etc. Potrivit practicii CEDO aceste riscuri trebuie să se bazeze pe probe temeinice, nu pur și simplu că așa se pare.
Plus la aceasta, noi avem atât cazurile pentru care Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pe marginea art. 5, cât și hotărârea plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la aplicarea arestului preventiv și arestului la domiciliu, din 2014, o hotărâre elaborată de CSJ, foarte progresivă, prevede ca pe lângă evaluarea bănuielii rezonabile și a riscurilor, care trebuie să se bazeze pe probe temeinice, instanța trebuie și să argumenteze de ce nu este posibilă aplicarea altor măsuri preventive care nu sunt atât de restrictive ca arestul. Ori această evaluare nu prea este argumentată de judecători și procurori.
Noi avem o serie de măsuri alternative arestului preventiv, dar cumva aceasta parcă ar fi în capul aplicării măsurilor de privare a libertății. Nu se evaluează în fiecare caz individual de ce nu este posibilă plasarea persoanei sub control judiciar, sub cauțiune, sau în cel mai rău caz arestul la domiciliu.”
Europa Liberă: Arestul la domiciliu pare să fie o practică destul de întâlnită. Este percepută ca o alternativă mai ușoară față de arestul în izolator. Să fie așa ori restricțiile sunt aceleași, diferă doar condițiile?
Veronica Mihailov: „De fapt, atât legea cât și practica europeană, arestul la domiciliu este același arest preventiv, ca efect și ca seriozitatea măsurii preventive. Dar, la noi este văzută ca o alternativă mult mai blândă. De fapt, temeiurile cu privire la aplicarea arestului preventiv sau la domiciliu ar fi aceleași, un pic este diferit sub aspectul că trebuie să arăți că ai un domiciliu etc. Dar, reieșind din practică, chiar și clienții decât să fie plasați în penitenciar aleg să ceară plasarea în arest la domiciliu, asta chiar dacă în multe cazuri nu era nevoie nici de arestul la domiciliu. În cel mai rău caz era suficientă o obligație de nepărăsire a țării sau plasarea acestuia sub control judiciar.”
Europa Liberă: Vorbim despre niște abuzuri intenționate, presiuni asupra bănuiților, ori de o slăbiciune a sistemului?
Veronica Mihailov: „Este un aspect foarte mult discutat, inclusiv în cadrul conferinței despre care am menționat mai sus. De fapt, da, din partea reprezentanților procuraturii, acesta este argumentul forte pe care ei îl utilizează, ei consideră că sunt suficiente probe, prezumții că persoana se va eschiva sau cumva va periclita desfășurarea urmăririi penale, ori pentru ei la etapa inițială, când persoana este reținută, organul de urmărire penală are obligația să colecteze cât mai repede probele fiindcă ele, în timp, se pot pierde.
Dar, cel puțin prin prisma cazurilor pe care le-am avut eu și colegii, în multe situații aceste frici sau argumente nu sunt bazate pe probe temeinice, așa cum prevede legea și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Deci, ele ar fi mai mult sub aspect declarativ, subiective, și nu în ultimul rând deseori am văzut o corelație, se solicită imediat arestul atunci când persoana nu-și recunoaște vina. De multe ori, noi apărătorii o calificăm și ca o metodă de presiune, pentru că în anumite cazuri clienții cedează.
Aici apare și o altă problemă, cu regret în unele cazuri colectarea probelor se începe invers, prin declarațiile persoanei și abia apoi prin diferite mijloace de probe. Dreptul de a da declarații sau nu este dreptul persoanei și acesta nu trebuie limitat, și această metodă trebuie să fie ultima pusă la baza probatoriului care se colectează. Cumva, la noi în multe cazuri se pornește invers - de la declarațiile persoanei și apoi depistarea altor probe din jur.
Da, sunt multe cazuri în care noi putem vorbi de anumite frici nefondate, dar poate fi vorba indirect și de anumite presiuni.”
Europa Liberă: Și dacă este să vorbim despre soluții, care ar fi acestea în opinia dumneavoastră?
Veronica Mihailov: „Cred că responsabilitatea ar aparține tuturor celor trei părți din proces. Mă refer la procurori, avocați și judecători. Eu am remarcat o anumită deschidere și din partea procurorilor, judecătorilor. Ei spun că anumite probleme nu pot fi acoperite prin aplicarea altor măsuri, persoanele dacă dispar periclitează în mod serios urmărirea penală etc. Totuși, soluția ar fi prin conjugarea eforturilor comune, ceea ce ar însemna un rol extrem de activ al avocaților. Deja avocații au început și primii pași foarte concreți, de exemplu recursurile în mod automat care ajung la Curtea de Apel, dar din păcate majoritatea absolută, 98-99% sunt respinse. Avocații din cadrul Baroului Chișinău au declarat și grevă Curții de Apel, s-au purtat mai multe discuții etc. Cel puțin s-a început a bate alarma în privința acestui aspect.
În ceea ce privește judecătorii, aș dori ca aceștia să fie mult mai curajoși, pentru că ne dăm seama că au fost anumite cazuri în care judecătorilor li s-a transmis o anumită teamă. Mă refer aici și la cazul judecătorului Dorin Munteanu, care nu a dorit să prelungească mandatul de arest în privința unei persoane și imediat după procurorul a înaintat un demers cu privire la înaintarea unei cauze penale pe numele acelui judecător, care de fapt, din câte am citit în presă, nu a făcut decât să-și onoreze atribuțiile de judecător.
Totodată, judecătorii trebuie să fie mult mai informați despre condițiile de detenție, despre respectarea libertății persoanei, astfel încât arestul preventiv să fie ca o ultimă măsură, absolut excepțională, dar la noi în practică este invers. Am avut cazuri când am făcut trimitere la jurisprudența CEDO, mai multe rapoarte ale Comitetului pentru prevenirea torturii, la rapoartele ombudsmanului privind condițiile proaste de detenție, ca să arătă că pericolul traumării persoanei în condiții de detenție este unul foarte mare. Cumva, atitudinea judecătorului a fost foarte sceptică și nu a dorit să primească aceste rapoarte. Iată sub acest aspect este nevoie de o mai mare sensibilizare și implicare.”
Europa Liberă: Vorbind despre condițiile de detenție, am văzut ce s-a întâmplat în cazul Braguța.
Veronica Mihailov: „Da, de fapt cazul Braguța este un caz absolut sistemic. Acest caz a scos la suprafață foarte multe probleme din justiție, nerezolvate. Neluarea măsurilor la timp, mă refer la tragerea la răspundere a celor vinovați, mă refer și la cei care au aplicat rele tratamente dar și la cei care au admis relele tratamente în condiții de detenție, cei care nu au asigurat minimum necesar ca persoana să fie deținută în condiții adecvate, mă refer și la cei care nu au îmbunătățit condițiile de detenție etc. Acest caz a scos la iveală incapacitatea, incompetența și lipsa de abilități, dar și resurse, ca persoana să nu fie traumată atunci când se află în custodia statului. Acești reprezentanți ai autorităților, de fapt, ei sunt tot cetățenii noștri, și ei trebuie să înțeleagă că ei sunt angajați pentru a servi intereselor cetățenilor, pentru bunăstarea cetățenilor etc.”
Potrivit Asociației Promo-Lex, în prima jumătate a anului 2017, ar fi fost aproape două mii de demersuri privind aplicarea arestului preventiv, dintre care 90% au fost acceptate de magistrați. Aceeași rată de acceptare este înregistrată și în privința demersurilor de prelungire a măsurii de arest preventiv, și asta în condițiile în care doar 10% din recursurile avocaților sunt acceptate de judecătorii Curții de Apel, se plâng apărătorii. Nicoleta Hriplivîi, avocata Promo-LEX:
„Este o cifră destul de îngrijorătoare, ori arestul preventiv este o măsură excepțională. Ea trebuie să fie aplicată după ce alte măsuri preventive sau aplicate, sau s-a încercat să fie aplicate și nu a mers, ori au fost încălcate etc.”
Legislația este una bună dar în ciuda modificărilor făcute în ultimii ani situația de pe teren nu s-a îmbunătățit, mai spun experții, potrivit cărora doar precedentele Curții Europene ar fi destul pentru ghidarea sistemului judecătoresc moldovean. Statisticile organizațiilor pentru drepturile omului arată însă că țara a pierdut zeci de cazuri la CEDO din cauza aplicării abuzive a arestului preventiv și doar unul l-a câștigat.
Printre îmbunătățirile aduse legislației, juriștii amintesc de hotărârea Curții Constituționale din 2016, potrivit căreia o persoană nu se mai poate afla în arest preventiv mai mult de 12 luni, dar și obligarea judecătorilor să motiveze necesitatea aplicării arestului preventiv și să explice de ce nu poate fi aplicată altă măsură preventivă, printre care și controlul judiciar. Din nou, jurista Nicoleta Hriplivîi:
„Legislația este una bună, sunt prevăzute standarte, avem precedentele Curții Europene, observăm totuși că în practică nu se respectă. Nu respectă procurorul și judecătorul. Asta dovedește doar un lucru - nu se aplică legea cum ea este scrisă, se interpretează abuziv, la ocazie, posibil și la comandă.”
Și avocatul poporului menționează în rapoartele sale că măsura de arest preventiv este excesivă și numărul acestor cazuri este în creștere. Asta duce inclusiv la o nesiguranță a persoanelor deținute, spunea săptămâna trecută în cadrul unei şedinţe a Clubului Jurnaliştilor de Investigaţie Alexandru Zubco, șef al Secției prevenirea torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului:
„Penitenciarul nr. 13 este suprapopulat. Administrația penitenciarului nu poate să facă față acestui fenomen. Noi în cadrul vizitelor am întâlnit zeci de persoane care, deși nu este mandatul avocatului poporului să judece aplicarea arestului preventiv, dar am întâlnit persoane care posibil nu trebuiau să se afle în detenție la acea perioadă, pentru că sunt un șir de alte măsuri care puteau fi aplicate. Aici probabil există o altă explicație, sperăm să fie deslușită de judecători și procurori.”
În cadrul aceleiași conferințe, procurorii, printre care și Adrian Mircos, șeful Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, sugerează că poziția avocaților față de sistemul judecătoresc se explică prin faptul că sunt interesați să-și apere clienții:
„Este clar că pozițiile sunt divergente deoarece avocații pe de o parte vin cu pozițiile lor, pentru că ei își apără clienții, și ei în mod normal își doresc ca voința clienților de a nu sta pe parcursul anchetei în detenție. Din punct de vedere a celor care efectuează cercetările sunt analizate riscurile pentru urmărirea penală, și respectiv se merge cu înaintarea demersului.”
În ceea ce privește motivarea demersurilor de către procurori privind aplicarea măsurii de arest preventiv, de multe ori se invocă faptul că bănuiții ar putea influența mersul anchetei dacă sunt lăsați în libertate ori ar putea să fugă peste hotare. Avocații arată însă cu degetul pe statistici și susțin că măsura de arest preventiv este folosită inclusiv pentru a pune presiune pe persoanele arestate în vederea obținerii declarațiilor sau pentru negocierea recunoașterei vinovăției. Uniunea Avocaților a anunțat că ar putea luna viitoare să anunțe o grevă generală față de justiția moldoveană.