În ultima perioadă, o serie de semnale sugerează că România ar vrea să se apropie de Grupul de la Vișegrad. Există în același timp o deschidere tot mai generoasă pentru lărgirea grupului venită din partea liderilor celor patru state, cunoscute și sub numele de V4: Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
Ministrul român de externe Teodor Meleșcanu și liderii coaliției de guvernământ par să pregătească lucrurile în această direcție, în vreme ce președintele Klaus Iohannis a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că o astfel de apropiere nu este realistă.
Președintele a precizat însă că „această apropiere de grupul de la Vișegrad este o constantă a politicii externe românești” de mai mulți ani, și în ultima vreme V4 are unele opini care sunt foarte diferite de ale României.
Klaus Iohannis nu a vorbit nici despre ceea ce desparte, nici despre ceea ce ar putea apropia România de Grupul de la Vișegrad, dar V4 a devenit în ultimii ani un bloc naționalist și antiglobalist, care s-a unit împotriva primirii migranților în Uniunea Europeană, care supralicitează pericolul islamist și ai cărui lideri au o relație mult mai caldă cu administrația americană a lui Donald Trump, decât cu Bruxelles-ul.
Sigur, există diferențe în interiorul V4 între radicalismul polonez sau ungar și mai moderatele Cehia și Slovacia sau între înclinațiile cehilor, slovacilor și ale ungurilor spre Rusia și respingerea brutală a relaților cu Moscova dinspre Varșovia.
Acest tipar seamănă întrucâtva cu cel românesc, doar că oficialitățile de la București nu au curajul să-și asume pe față aceste lucruri.
Pe de altă parte, chiar dacă guvernul român și-ar asuma o perspectivă similară cu a Grupului de la Vișegrad, președintele ar respinge-o imediat, pornind de la legăturile bune pe care le are cu Parisul și cu Berlinul, dar și de la faptul că el preferă să mențină o relație binevoitoare față de Bruxelles.
În România, politica externă este gândită de guvern, și este pusă în practică de președinte. În cazul în care președintele și guvernul nu fac parte din aceeași tabără politică, apar tot soiul de sincope în diplomația țării, cum este cazul actual în care ministrul de externe Teodor Meleșcanu a avut o serie de întrevederi cu omologul său de la Budapesta, cu care a discutat inclusiv această temă.
Președintele senatului Călin Popescu Tăriceanu, șeful ministrului de externe pe linie de partid a făcut în urmă cu o lună și jumătate în discursul său ținut în fața corpului diplomatic autohton apologia unei politici externe multilatereale în dauna actualelor aranjamente de securitate.
„Să nu ne facem iluzii – a atras atenția Tăriceanu – simpla condiție de aliați loiali, disciplinați și tăcuți nu ne va aduce recunoaștere”, fiindcă nici una din „zodiile de securitate” sub care a trăit România, „pax romana, pax ottomanica sau pax sovietica”, „nu a durat la nesfârșit”.
Pornind de la această ipoteză, guvernul român caută alternative.
Liderii coaliției de guvernământ au început la rândul lor o campanie similară cu cele care au avut loc în statele de la Vișegrad prin care demonizează multinaționalele, capitalul străin, băncile occidentale și pe George Soros, care nu mai finanțează nicio fundație în România.
Pe fondul acestui peisaj instabil, șeful diplomației române a participat ieri la Londa la o reuniune informală împreună cu omologii săi din Bulgaria, Cehia, Croația, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia și firește reprezentantul țării gazdă Boris Johnson, care a inițiat întâlnirea.
Au fost invitate toate statele estice din Uniunea Europeană, deci V4+4, și au fost discutate chestiuni de securitate regională, relația dintre UE și NATO, dar și legătura acestor țări cu Marea Britanie, stat care se pregătește să părăsească Uniunea.
Ar fi vorba despre două direcții de abordare pentru grupul estic al al Uniunii Europene: lărgirea V4, pentru a vorbi pe o singură voce, mai puternică și pentru a avea un impact mai mare în interiorul Uniunii, în condițiile în care marile puteri europene nu au renunțat la ideea unei Europe cu mai multe viteze și proiectarea unei axe strategice care să plece din Estul Europei spre Londra și Washington, eventual cu ocolirea UE.
O sugestie similară a făcut și analistul american George Friedman, fondatorul Stratford (1996-2015) și al portalului Geolopolitical Futures, când a spus că NATO nu mai are suficiente resurse, că angajamentul militar al membrilor Alianței nu mai e ca altădată și că pentru a-și asigura securitatea, statele est-europene ar trebui să se gândească să facă o alianță puternică împreună.
Londra își caută aliați, iar statele est-europene încearcă să se alieze împotriva Bruxelles-ului pe diferite teme. Spre deosebire de Ungaria sau Polonia, spre exemplu, România nu are o strategie clară de viitor și improvizează, de aceea s-ar putea să greșească mai mult decât cele două.
În același timp relațiile speciale pe care le are cu Statele Unite ar putea să o împingă tot spre această axă pe care o tatonează britanicii, dar pe care președintele Klaus Iohannis nu pare deocamdată dispus să o accepte.
