Primul Război Mondial – eveniment fondator în istoria Europei și a României
Lumea noastră nu poate fi înțeleasă fără Primul Război Mondial (1914-1918) și fără ceea ce s-a petrecut imediat după încheierea acestuia. Ceea ce s-a întâmplat în Marele Război – cum a fost numit acest moment timp de câteva decenii – a atras atenția nu doar protagoniștilor, ci și generațiilor care au urmat. Comemorările sau aniversările puse în scenă de autorități adesea, dar nu exclusiv, monumentele ridicate și de învingători, și de învinși, jurnalele sau memoriile, documentele din arhive, lucrările savante scrise din diverse perspective, toate acestea oferă o enormă masă de informații pentru cei interesați de această perioadă, indiferent că vorbim de specialiști sau de pasionați de istorie. Chiar dacă după două decenii Europa a trecut printr-un alt cataclism, Primul Război Mondial rămâne un eveniment crucial al continentului.
Pentru România, participarea la Primul Război Mondial a fost, poate mai mult decât pentru alte state europene, unul din evenimentele fondatoare. Deși inițial înfrântă, România a ieșit din război victorioasă. Și mai ales mult mai mare decât era când intrase. Nu este mai puțin adevărat că plătise un preț foarte mare în privința pierderilor umane și materiale.
Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. La o sută de ani distanță de evenimente și de personajele implicate, ne putem apropia de ele într-un mod mai relaxat, luând distanță față de macroviziunile ideologice construite atunci și șlefuite după aceea.
În primul episod al acestui serial, mă voi referi la România în perioada neutralității, 1914-1916, iar în cel de-al doilea, la campaniile armatei române din anii 1916-1917. Este vorba mai ales de o abordare politică în primul caz, de una politică și militară în cel de-al doilea. Începând cu episodul al treilea voi alterna evenimentele mari cu cele mici, voi aduce în atenție fapte, momente, locuri, figuri politice, militare și culturale legate de schimbările politice, militare, instituționale și ideatice petrecute din toamna anului 1917 până în 1919. Și care au (re)configurat România, dar și lumea din jur. Marile evenimente sunt excesiv instrumentalizate, dar cele mici pot aduce o imagine nouă, concludentă. Acolo au fost și oameni, nu doar ideologii. Experiențele umane ne pot ajuta să înțelegem mai bine un trecut oricum complicat, nu doar prin ceea ce a fost atunci, dar și prin interpretările deseori legate de state, grupuri etnice sau politice, ideologii ș.a.m.d.
România și alegerile sale în 1914-1916
Tânărul Regat al României avea în 1914 patru vecini: Imperiul Rus pe Prut și pe Dunăre, Imperiul Austro-Ungar pe Carpați și în prelungirea dealurilor Moldovei, Serbia pe Dunăre, Bulgaria pe Dunăre și apoi între fluviu și Marea Neagră. Războiul izbucnit în Europa în vara anului 1914, apoi extins în lume, între cele două blocuri politice și militare – Antanta și Puterile Centrale – i-a atras în confruntare pe toți acești vecini ai României, primii trei în iulie-august 1914, ultimul în octombrie 1915.
După obținerea independenței, dar și în condițiile pierderii sudului Basarabiei în favoarea Rusiei, tocmai pentru a se proteja de puternicul și temutul vecin de la est, România a încheiat un tratat de alianță cu Austro-Ungaria, Germania și Italia (Tripla Alianță), în 1883. În momentul izbucnirii Primului Război Mondial, România avea în față câteva opțiuni: să intre în război alături de Germania și Austro-Ungaria, să facă același lucru alături de Antanta ori să-și declare neutralitatea. Deși regele Carol I a insistat pe onorarea alianței cu Triplei Alianțe, așadar intrarea în război împotriva Rusiei, în urma Consiliului de Coroană de la Sinaia (21 iulie/3 august 1914), guvernul român a declarat neutralitatea țării. Din punct de vedere al preferințelor, în cea mai mare parte Partidul Național Liberal era în favoarea Antantei, în vreme ce o mare parte a Partidului Conservator era proCentrali. Opinia publică – oricum nu foarte extinsă într-o societate predominant rurală și iliterată – părea să încline mai ales spre Antantă, în fapt era în favoarea Franței, cultura franceză fiind, încă de la jumătatea secolului XIX, deosebit de influentă în Moldova și Valahia, apoi în România. Existau însă numeroși intelectuali publici și universitari legați de spațiul germanofon, ale căror preferințe geopolitice erau cunoscute și contau în spațiul public.
În anii următori, în paralel cu pregătirile militare, guvernul de la București a continuat negocierile cu ambele tabere. Balanța s-a înclinat treptat spre intrarea în război de partea Antantei. Contau mai mulți factori: promisiunea Aliaților că România va primi Transilvania, Banatul și Bucovina, influența mai mare a taberei antantofile în rândurile opiniei publice. Aceasta însemna însă renunțarea la Basarabia, parte componentă a Imperiului Rus. Anticipând, dacă evenimentele din Basarabia, în 1918, au fost rezultatul unei conjucturi favorabile statului român, în 1916 a fost vorba de o o alegere. Apropierea de Franța și Marea Britanie însemna implicit și apropierea de Rusia. Aceasta marca ieșirea din logica pe care se construise politica externă a statului român după 1878, de neîncredere în Rusia, chiar de teamă față de aceasta și căutarea de alianțe care să ofere protecție în fața unei posibile agresiuni rusești. De altfel, nu întâmplător se construiseră fortificațiile costisitoare din jurul Bucureștiului și de pe aliniamentul Focșani-Nămoloasa-Galați începând din penultimul deceniu al secolului XIX.
Tratatul de alianță semnat la București, la 4/17 august 1916, între România, pe de o parte, Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia, pe de altă parte, a marcat intrarea statului român în război de partea Antantei. României i se recunoștea dreptul de a încorpora, la încheierea războiului, teritoriile din Austro-Ungaria locuite de etnici români; în fapt pretențiile guvernului Brătianu erau mai mari, solicitând întregul spațiu de dincolo de munți, până la Tisa. În acest fel, România intra în Marele Război, ca parte a unei extinse coaliții politico-militare, care însă înfrunta o altă puternică alianță.
