Linkuri accesibilitate

1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

luni 1 iunie 2020

Calendar
iunie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 1 2 3 4 5
Oameni din Lăpușna după Unire

Spuneam în publicațiile anterioare că opera de alfabetizare și românizare a Basarabiei a fost cu siguranță cea mai de succes întreprindere a statului român în provincia istorică.

Chiar dacă statisticile privind știința de carte arată foarte clar că Basarabia continua să rămână, în 1930, provincia cu cei mai mulţi analfabeţi din România (38,1% știutori de carte), schimbarea era evidentă comparativ cu situația de până la Unire, când știau carte abia 19,4% din totalul populației, iar printre români doar 10,5% dintre bărbați și 1,77% dintre femei. Astfel, în doar un deceniu, administrația românească reușea să dubleze cifra știutorilor de carte, lucru unic între toate regiunile României.

În mentalul colectiv basarabean, această operă de alfabetizare a intrat sub denumirea de „cele patru clase românești”, care în diferite circumstanțe istorice, au fost relatate basarabenilor de bunei și străbunei. Personal am crescut în aceste povestiri ale bunicii mele, Mărioara Rudico, născută în anul 1926 în Regatul României, care-și amintea în detaliu felul cum era organizată școala primară în satul de baștină. În cele ce urmează, vom aduce mai multă claritate asupra acestui fenomen produs în Basarabia interbelică, cu atât mai mult că românizarea și alfabetizarea, dincolo de aspectele tradiționale benefice, au lăsat mai multe stereotipuri și interpretări, de multe ori nu tocmai favorabile.

Mănăstirea Căpriana în epocă
Mănăstirea Căpriana în epocă

Potrivit prevederilor legii din 1924, școala primară cuprinde șapte clase divizată în două cicluri: de patru ani, care se numea primar, şi de trei ani supraprimar sau complementar. Astfel, durata învățământului primar a fost ridicată de la patru la șapte ani. Primele patru clase formau baza celorlalte grade de învățământ în care se predau elemente de cultură generală şi care includeau următoarele materii: instruirea religioasă şi morală; limba română (citirea, scrisul, exerciții gramaticale); aritmetica practică și noțiuni generale de geometrie; noțiuni de istorie a Românilor, de geografie şi drept civic; noțiuni de științe naturale şi fizice cu aplicații practice; noțiuni de igienă; desen, cânt, educație fizică; lucrul manual şi lucrări practice agricole (la sate) cu băieții și lucrul de mână și gospodărie cu fetele. Programul analitic al acestor patru clase va fi același pentru toate școlile.

Cheia de boltă a succesului românesc în alfabetizarea Basarabiei a fost, fără îndoială. principiul obligativității învățământului, reconfirmat şi de Legea învățământului primar din 26 iulie 1924. Articolul 27 din Lege prevedea că pentru primele absențe nemotivate pe o perioadă de 15 zile, se va încasa o amendă egală, pentru fiecare zi de absență, cu 1/4 din prețul zilei de muncă. Pentru absențe nemotivate, din a doua perioadă de 15 zile, amenda va fi egală cu 1/2 din prețul zilei de muncă, pentru a treia perioadă de 15 zile, amenda va constitui 3/4 din prețul zilei de muncă. Iar pentru absențe nemotivate, din a patra perioadă de 15 zile, se va aplica o amendă egală, pentru fiecare zi de absență, cu prețul unei zile de muncă.

Arhivele românești și cele de la Chișinău conțin foarte multe dosare care se referă la sancțiuni cu amenzi aplicate părinților ai căror copii nu frecventau regulat școala. Acestea reflectă în același timp numeroase plângeri din partea părinților către prefecturi, Ministerul Instrucțiunilor Publice (MIP) şi chiar către prim-ministru, care invocau motivul că amenzile erau exagerate şi rugau să fie scutiți sau să li se reducă penalitățile, pe motiv că erau invalizi de război, că aveau o stare materială precară, că erau văduve etc.

Învățământul reflectat în presa timpului
Învățământul reflectat în presa timpului


Implementarea Legii din 1924 a relevat o mare bătălie între vechi și nou, între modernitate și tradiționalism. Efectuând controale în comunele județene, revizoratele școlare au constatat în majoritatea cazurilor frecvența slabă a elevilor. La 9 iunie 1925, prefectul județului Lăpușna a expediat la București prim-ministrului Ion I. C. Brătianu, ministrului Instrucțiunii Publice, C. Angelescu, ministrului Basarabiei, I. Inculeț o telegramă în care informa: „Revizoratul școlar din județul Lăpușna obligă populația să plătească sute de mii de lei amenzi școlare. Percepții au de încasat patru sute mii de lei. Doar comuna Vorniceni are de plătit 106 mii de lei. Populația disperată de secetă este indignată de această lovitură ingrată a Revizoratului școlar, care, prin măsurile sale rău plasate, face ca lumea să fugă de școală” .

Mai mulți primari refuzau să semneze listele de amenzi propuse de diriginți și directori, nu participau la ședințele comitetului școlar etc. Primarul orașului Ismail, care era şi președinte al Comitetului școlar, după relatările Revizoratului școlar al județului Ismail, arăta „o vădită dușmănie școalei, lăsând-o în completă părăsire prin faptul că nu a dat ordin perceptorului comunal pentru încasarea amenzilor, din care cauză școlile se depopulează, iar învățătorii rămân neputincioși în fața acestei stări”.

Harta județului Lăpușna în perioada interbelică
Harta județului Lăpușna în perioada interbelică

În comuna Bubuieci, județul Lăpușna, primarul Ion Tricolici, fiind în același timp şi președinte al Comitetului școlar din această localitate, a refuzat să semneze listele de amenzi întocmite în conformitate cu legea obligativității școlare, „dând astfel dovadă de eschivare de la datoriile impuse de lege atât ca președinte al Comitetului școlar, cât şi ca primar”.

În unele comune, neînțelegerile între părinți şi administrația școlară s-au întețit atât de mult, încât s-a ajuns până la conflicte, chiar şi amenințări. În martie 1927, locuitorii comunei Căpriana, fiind amendați pentru netrimiterea copiilor la școală, „au tăiat via dlui Caracikovschi, directorul școalei, şi l-au amenințat pe președintele Comitetului școlar din acea comună că i-ar da foc casei”.

Dacă până în 1928 numărul de copii înscriși care frecventau școala primară era aproximativ de 90%, ulterior, în primii ani de criză, conform anchetelor cu caracter oficial, s-a constatat că ponderea acestora a scăzut până la 70%. Principala cauză a absenteismului școlar era incapacitatea țăranilor de a-şi asigura copiii cu haine în timpul iernii şi cu rechizite școlare. Legea învățământului primar din 1924 obliga părinții să procure copiilor cărțile şi materialul școlar necesar. Părinții săraci însă, în cazul constatării faptului de către Comitetul școlar, erau scutiți de această obligație şi toate cele necesare urmau să fie procurate de către Comitetul școlar.

Altă cauză care îi împiedica pe copiii de țărani să frecventeze regulat școala „decurgea din rolul de producător, mai ales primăvara, vara şi toamna, al acestora în cadrul familiei țărănești. În condițiile în care toți membrii familiei trebuiau să muncească pentru o bucată de pâine, participarea copiilor la școală nu putea fi decât redusă”.

Distanța mare de școală era încă o cauză care îi determina pe o bună parte dintre copii să nu frecventeze cursurile. În Basarabia, stăpânirea rusească nu a aplicat principiul obligativității învățământului, locuitorii erau mai puțin obișnuiți cu școala şi cu necesitatea ei. Astfel, numărul părinților ce nu-și trimiteau copiii la școală era atât de mare, „încât ar fi fost imposibil încasarea amenzilor fără tulburări”.

Elevi ai Școlii de Băieți din Chișinău
Elevi ai Școlii de Băieți din Chișinău

În urma demersurilor, plângerilor, apelurilor din partea mai multor locuitori, autoritățile publice şi cele școlare au fost nevoite să tempereze tonul în privința aplicării amenzilor. În aprilie 1928, locuitorii comunei Sărata Galbenă, județul Lăpușna, au înaintat o petiție prefectului, prin care au solicitat scutirea de amenzi școlare aplicate de către Comitetul școlar. Prefectul județului a cerut Revizoratului școlar să satisfacă această rugăminte, întrucât „numiții şi-au luat obligația față de noi de a-şi trimite în viitor copiii la școală”.

Autoritățile județene le cereau primarilor comunali, sătești şi învățătorilor să inițieze o campanie de explicare părinților despre necesitatea școlii, în cadrul căreia, prin metode de convingere, să-i determine să-şi trimită copiii la școală, pentru ca autoritățile școlare să nu fie nevoite să recurgă la amenzile prevăzute de lege. În comuna Sărata Veche, județul Bălți, în 1932, prefectura s-a adresat primarului cu rugămintea de a dispune să se facă cunoscut tuturor părinților amendați „că în cazul în care își trimit imediat copiii la școală, amenda va fi retrasă de la percepție”.

În 1937, Parlamentul României a efectuat modificări la Legea învățământului primar, în special la compartimentul amenzile școlare. În art. 26, alineatul 2, se stipula: „La 15 şi 30 zile ale fiecărei luni, directorul școlii înaintează perceptorului lista pentru încasarea amenzilor”. Valoarea amenzii pentru absențe nemotivate a fost ridicată de la 100 până la 300 de lei. Prevederile art. 29, alineatul 3, stabilesc faptul că amenzile care n-au fost încasate în termen de 30 de zile de la primirea listelor nu se mai pot urmări, iar perceptorul vinovat de această neglijență „era amendat cu o sumă egală cu aceea a amenzilor neîncasate”.

Prin aplicarea riguroasă a obligativității învățământului primar, precum şi prin creșterea numărului de cadre didactice şi a localurilor de şcoli, grație campaniei de construcții inițiată de MIP, numărul elevilor care frecventau școala a înregistrat o sporire considerabilă, ajungând la circa 85% pe țară dintre cei înscriși în primele patru clase primare în anul școlar 1936-1937 şi la circa 65% în cei trei ani ai cursului supraprimar. Conform datelor prezentate de Ion Nistor, în 1939, din cei înscriși la cursul elementar în Basarabia, frecventau 77,58%, cu aproape 8% mai puțin decât media pe țară şi la cursul superior, supraprimar – 56,20%, cu aproape 9% mai puțin decât pe țară. Prin acest salt în alfabetizare, statul român transforma profund Basarabiei, impregnându-i un puternic caracter românesc, pe care nici măcar regimul comunist sovietic nu va reuși să-l demonteze, în cei cincizeci de ani de dominație.

Mulțumiri Dnului Vasile Crețu pentru teza de doctorat „Evoluția învățământului primar și secundar în Basarabia în anii 1918-1940”, folosită pentru elaborarea articolului.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Repatriați bulgari în zona neutră, Baldovinești, martie 1918, sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003

Asemeni prizonierilor de război Centrali, internații civili din centrele românești din Moldova au fost puși în libertate în primele luni ale anului 1918. Cetățenii Puterilor Centrale au fost repatriați, iar cei care erau cetățeni români rămâneau în Moldova ori puteau trece în teritoriul ocupat.

Repatrierea internaților civili

Mulți internați au reușit să evadeze din centrele în care se aflau în contextul plecării din Moldova a trupelor rusești. În schimbul unor sume mici de bani sau a unor sticle cu rachiu, internații reușeau să-și cumpere haine militare rusești, chiar cai și căruțe, și treceau la est de Prut împreună cu coloanele rusești, de unde nu mai puteau fi întorși.

Negocierile dintre România și Puterile Centrale, în contextul tratativelor pentru încheierea păcii separate, au privit și eliberarea internaților. În ianuarie-februarie 1918, repatrierile îi priveau în primul rând pe cei bolnavi. Unii dintre internați aveau să reclame faptul că repatrierile au fost însoțite de „tranzacții bănești”. Mai multe cazuri au fost semnalate la Răducăneni în februarie 1918. Sumele care ajungeau în mâinile unor militari, funcționari și doctori români erau consistente, mergând până la 1.000 de lei. Aceasta în condițiile în care ziua de muncă pentru internații obișnuiți era vara de 1,50-2 lei,iarna ei primind doar un leu/zi .

„Casa” în care au locuit trei luni ofițerii români implicați în repatrierea internaților, gara Barboși
„Casa” în care au locuit trei luni ofițerii români implicați în repatrierea internaților, gara Barboși

Internații civili bulgari au fost repatriați prin punctul Barboși, între Galați și Brăila. Schimbul se făcea în satul Baldovinești, din zona neutră, care era o ruină. Între gările Barboși și Brăila, repatriații erau transportați cu căruțele. Ofițerii români care supravegheau repatrierea locuiau de câteva luni într-un vagon. Potrivit unei relatări elvețiene (René Guillermin și Walther v. Stockar), în ziua de 9 martie 1918 au fost repatriați pe la Barboși 7.200 de internați civili, care mergeau în Bulgaria. Este posibil ca destinația acestor oameni să fi fost de fapt Dobrogea sau Cadrilaterul, prima cu o consistentă prezență militară bulgară, iar ultima administrată direct de Sofia încă de la sfârșitul anului 1916. În orice caz, repatriații, printre care multe femei și mulți copii, aveau o mină bună. Prin Mărășești au fost repatriați între 6.000 și 7.000 de internați internați austro-ungari și germani.

Potrivit unei situații realizate de reprezentanții Elveției, pe baza datelor obținute de la autoritățile române, la 18 martie 1918 se mai aflau în Moldova 8.553 de internați civili. Ei erau împărțiți pe cetățenii/naționalități (exista o anume ambiguitate în privința acestor criterii) astfel: 3.913 de austro-ungari, 2.579 de turci, 1.812 bulgari și 249 de germani. În regiunea Nord-Dângeni erau 4.523 de internați, dintre care 2.180 de turci, 1.566 de bulgari, 744 de austro-ungari și 33 de germani. În regiunea Sud-Huși erau 4.030 de internați, dintre care 3.169 de austro-ungari, 399 de turci, 246 de bulgari și 216 germani.

Primii internați civili eliberați din lagărele din Moldova au fost văzuți în București la sfârșitul lunii ianuarie/începutul lunii februarie 1918. Cei care aveau vârsta legală pentru încorporare trebuiau să se prezinte la un birou pentru luarea în evidență din punct de vedere militar. Discplinați, germanii s-au prezentat la biroul respectiv. Li s-au dat trei luni de concediu. Unii conaționali considerau că respectivii ar fi trebuit lăsați în pace, având în vedere necazurile prin care trecuseră.

Evidența internaților civili aflați în centrele românești

Potrivit unor situații de la sfârșitul anilor 1920 ale Serviciului de Statistică din Ministerul de Război, în perioada 1916-1918, în România au fost 37.929 de internați civili. Dintre aceștia, 23.274 (adică 61,37% din total) erau „străini” – cetățeni români, 13.803 (36,39%) erau cetățeni ai Puterilor Centrale, iar 852 (2,24%) erau apatrizi.

Baraca ofițerilor care supervizau repatrierea civililor bulgari, Baldovinești, martie 1918
Baraca ofițerilor care supervizau repatrierea civililor bulgari, Baldovinești, martie 1918

În privința etniei, internații cetățeni români și apatrizii erau: bulgari (14.967 de persoane – adică 62,01% din total), turci (3.257 – 13,40%), germani (2.089 – 8,44 din total), austrieci (935 – 3,75%), maghiari (890 – 3,57%), români (505 – 2,07%) sârbi (498 – 2,04%), armeni (435 – 1,70%), albanezi (425 – 1,64%), evrei (89 – 0,34%), polonezi (25 – 1,00%), greci (opt – 0,34%), ruși (trei – 0,01%). Potrivit aceluiași criteriu al etnicității, internații cetățeni ai Puterilor Centrale erau: austro-ungari (4.434 – 32,13%), turci (4.307 – 31,20%), bulgari (3.913 – 28,35%) și germani (1.149 – 8,32%).

Pe profesii, internații civili, indiferent de cetățenie, erau intelectuali, avocați, profesori, doctori etc. (1.047 de persoane – 2,78% din total), industriași, comercianți, funcționari etc. (6.521 – 17,19%), „cei care nu fac din categoriile menționate”, adică meseriași, muncitori etc. (30.361 – 80,03%).

Repartizarea pe vârstă și sexe era următoarea: 26.900 (adică 70,93%) erau bărbați între 18-46 de ani, 5.274 (13,91%) erau bărbați de peste 46 de ani, 4.535 (11,95%) erau femei, 1.220 (3,21%) erau copii sub 18 ani.

Dintre cei 37.929 de internați civili înregistrați în România în Primul Război Mondial, 10.460 au murit, 24.343 au fost repatriați, 2.349 au fost eliberați, 534 au evadat, iar 243 au dispărut.

Bibliografie selectivă

Istoria prizonierilor de război și a internaților civili din tabăra „cealaltă” nu și-a găsit locul multă vreme în cărțile de istorie ale beligeranților, de regulă interesați de alte episoade din timpul războiului, în special a celor considerate eroice, precum și de propriile victime. Recuperarea faptelor și a ceea ce s-a întâmplat cu acești oameni ajută însă la istoricizarea subiectului, în cele din urmă la o mai bună înțelegere a Marelui Război.

Sursele disponibile pentru tratarea situației prizonierilor de război Centrali și a internaților civili în România, în anii 1916-1918, sunt variate, incluzând volume de documente, jurnale și memorii. De asemenea, mai multe studii secvențiale au fost publicate în ultimele două decenii. Redau în continuare sursele și lucrările pe care le-am folosit pentru scrierea acestui text în 43 de părți.

Arhive: Arhivele Naționale Iași, fond Prefectura Județului Iași, dosar 53/1940. (Îi mulțumesc domnului Cătălin Botoșineanu pentru semnalarea acestei surse.)

Documente: Constantin Căzănişteanu (coordonator), Vasile Alexandrescu, Aurelian Miriţă, Dorina Rusu, Dumitru Dobre (editori), Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Documente militare, Bucureşti, 1977; Bogdan Negoi (editor), Mărturii documentare. Lagărele de prizonieri din România în timpul Primului Război Mondial, Geamăna, Tiparg, 2009; Anemari Monica Negru (editor), Viața pe front în scrieri personale, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 1999; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu (editori), Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire. Preoți în tranșee, 1916-1919, vol. II, Activitatea preoților militari în mari unități și unități operative, București, Editura Basilica, 2018; Andrei Șiperco (editor), Tragedii și suferințe neștiute. Prizonieri de război și internați civili în România, 1917-1919. Documente elvețiene, București, Editura Oscar Print, 2003; ***, Legiuirea de război privitoare la averile supuşilor inamici, 1916-1920. Colecţiune de legi, decrete, deciziuni, circulări etc., relative la averile supușilor inamici publicată de Comisiunea pentru cercetarea activității întreprinderilor puse sub sechestru, sub control sau trecute sub administrația Statului de pe lângă Ministerul Justiției, București, Tipografia G.A. Lăzăreanu, 1920; ***, Războiul dintre România și Grupul Puterilor Centrale. Comunicatele oficiale române, germane, austro-ungare, bulgare și turcești, [28 august-6 decembrie 1916], București, Editura I. Branișteanu, f.a. [cca 1917].

Lucrări din epocă: George Cornea, Simfonia morții, București, Editura Cartea Românească, 1920.

Jurnale, memorii, relatări: Vasile Th. Cancicov, Jurnal din vremea ocupaţiei. Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului României. Jurnal zilnic, vol. II 14 august 1917-31 decembrie 1918, Selecţie de texte şi ediţie îngrijită de Daniel Cain, Bucureşti, Editura Humanitas, 2016 (ediția originală: 1921); Aureliu Căpățână, Zile de război. Note de campanie din războiul de reîntregire, București, Editura Prietenii Cărții, 1998; Viorel Cosma, Jurnal de Război (1916-1919). Cpt. Dr. Constantin Cosma, Oneşti, Editura Magic Print, 2013; Alex. Dăscălescu, Jurnal-Operativ de pe câmpul de Răsboi, Roman, Tipografia „Beram-Tatăl”, 1925; Raul Dona, Jurnalul unui medic militar, 1917-1918, cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona, ediție îngrijită și desene de Iulia Vladimirov și Viorica Milicescu, București, Editura Humanitas, 2018; Constantin Gane, Prin viroage și coclauri, 1916-1917, București, Editura Cultura Națională, 1922; Gartner Károly, A Sipotei Golgotha: romániai rabmagyarok története, Budapest, G.Z. Hartrampf, Komjáti Gyula eredeti rajzaival, 1932; Victor Gomoiu, Viața mea. Memorii, vol. 1, Craiova, Editura Sitech, 2006; Nicolae Iorga, O viață de om, așa cum a fost, ediţie îngrijită, note, comentarii de Valeriu şi Sanda Râpeanu, Studiu introductiv de Valeriu Râpeanu, București, Editura Minerva, 1984; Baron Valeriu Kapri, Cazul fostului colonel Alexandru Sturdza, comandantul Diviziei a 8-a Română. Un episod din Războiul Mondial 1914-1918 pe frontul român, Oradea, Tip. Soc. pe Acț. Sonnenfeld, 1926; Hans Krieger, Der Massenmord an deutschen und österr.-ung. Soldaten in der rumänischen Gefangenenhölle Sipote. Eine Klage und Anklage, München, I.F. Lehmanns Verlag, 1920; Kuncz Aladár, Mănăstirea neagră. Însemnări din viața internaților din Franța, traducere de Corneliu Codarcea și Nicolae Crișan, cu o prefață de Nicolae Balotă, București, Editura Kriterion, 1971; Ion Lazu, Ion Murgeanu, Himera literaturii pe vremea terorii și după aceea, București, Editura Curtea Veche, 2007; A. Locusteanu, Sub aripa morţii. Însemnari fugare din răsboiul de întregire, cu o prefaţă de Sextil Puşcariu, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1923; Alexandru Marghiloman, Note politice, 1897-1924, vol. II, 1916-1917, București, Editura Institutului de Arte Grafice „Eminescu” S.A., 1927; Maria, regina României, Jurnal de război, vol. 1, 1916-1917, Precedat de însemnări din 1910-1916, traducere din engleză de Anca Bărbulescu, ediție îngrijită și prefață de Lucian Boia, București, Editura Humanitas, 2014; Raymund Netzhammer, Episcop în România. Într-o epocă a conflictelor naționale și religioase, vol. I, ediție realizată de Nikolaus Netzhammer în colaborare cu Krista Zach, traducere George Guțu, București, Editura Academiei Române, 2005; Ion Gr. Oprișan, Pe căile robiei. Însemnările unui prizonier român (1916-1918), ediție îngrijită, note, studiu introductiv Cosmin Budeancă, Valentin Orga, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2003 [această ediție reunește volumele 21a de luni pe căile robiei. Săghișoara – Cluj – Osstffiassonyfa – Șopronnyek – Dänholm – Ströhen-Moor – Dänholm –Helmstedt, 1920, și Lanțuri frânte. Însemnări din cele dintâi zile de răscumpărare, 1921]; Scarlat Panaitescu, Aspecte militare. Efemeride de războiu (1916-18). Jurnal de operaţie (1913), vol. II, Bucureşti, Tipografia „Memorialul Geniului”, 1927; Costin Petrescu, La Iași în timpul războiului, 1916-1917. Însemnările unui pictor refugiat, ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu, București, Editura Humanitas, 2018; R. Scărişoreanu, Fragmente din războiul 1916-1918. Istorisiri documentate, Ediţia a 2-a, Sibiu, Tiparul Cavaleriei, 1934; Vasile Scârneci, Viaţa şi moartea în linia întâi. Jurnal şi însemnări de război, 1916-1920, 1941-1943, ediție îngrijită, prefață și note de Adrian Pandea, București, Editura Militară, 2013; Petru Talpeş, Amintiri, text îngrijit de Vasile Dudaş şi Vali Corduneanu, Timişoara, Editura Mirton, 2008; Gerhard Velburg, În spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916-iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată, Traducere din germană, introducere și note de Ștefan Colceriu, București, Editura Humanitas, 2018.

Lucrări generale și speciale: Bolomey, H., Descrierea moșiei regale Slobozia-Zorleni din județul Tutova, București, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl, 1906; Constantin Chiper, Veterani în slujba patriei, vol. III, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008; Iulian Boțoghină, „Despre prizonierii Primului Război Mondial. Activitatea Serviciului Statistic din Ministerul de Război”, în Argesis. Studii și comunicări, seria Istorie, tom XI, 2002, pp. 313-335; Constantin Iordachi, Liberalism, Constitutional Nationalism, and Minorities. The Making of Romanian Citizenships, c. 1750-1918, Leiden, Boston, Brill, 2019; Mariana-Daniela Mănăloiu, Cornel Țucă, „Aspecte din activitatea Secției Statistice din cadrul Ministerului de Război Român în cursul anului 1918”, în Gavriil Preda (coordonator), 1918. Un vis împlinit, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze, 2008, pp. 423-430; Bogdan Negoi, „Aspecte privind organizarea centrelor de internați civili, pe teritoriul țării noastre, în anul 1918”, în Gavriil Preda (coordonator), 1918. Un vis împlinit, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze, 2008, pp. 247-256; Idem, România şi lagărele de prizonieri în timpul Primului Război Mondial, Geamăna, Tiparg, 2011; Petrișor Florea, Iulian Stelian Boțoghină, „Chestiunea prizonierilor de război: interpelări în Parlamentul României în 1920”, în Argesis. Studii și comunicări, seria Istorie, tom XII, 2003, pp. 317-330; Marcel Proca, Bârladul și Marele Război, Bârlad, Editura Sfera, 2017; Olga Rusu, Patrimoniul cultural ieșean. Cimitirul Eternitatea, Iași, Editura Alfa, 2008 [prima ediție: 1995]; Alin Spânu, „Organizarea și activitatea structurilor informative și contrainformative ale Armatei Române (1917)”, în Gavriil Preda (coordonator), 1917. Glorie și deznădejde, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze, 2007, pp. 60-90; Andrei Șiperco, „Internment in neutral and belligerent Romania, 1914-19”, in Stefan Manz, Panikos Panayi, Matthew Stibbe (eds.), Internment during the First World War. A Mass Global Phenomenon, London, Routledge, 2018, pp. 227-251; ***, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe de George Ioan Lahovari, C.I. Brătianu și Grigore G. Tocilescu, București, Stab. Grafic J.V. Socecu, vol. I-V, 1898-1902. [ortografia din titlu este conformă cu originalul].

Resurse internet: Florentin Florescu, „Viața la capătul țării”, în Ziarul de Iași, 15 iulie 2000 (https://www.ziaruldeiasi.ro/botosani/viata-la-capatul-tarii~ni1ddd); Yücel Yanıkdağ, „Prisoners of War (Ottoman Empire/Middle East)”, in 1914-1918-online. International Encyclopedia of the First World War, ed. by Ute Daniel, Peter Gatrell, Oliver Janz, Heather Jones, Jennifer Keene, Alan Kramer, and Bill Nasson, issued by Freie Universität Berlin, Berlin 2014-10-08. DOI: 10.15463/ie1418.10269 (https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/prisoners_of_war_ottoman_empiremiddle_east); Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Evidența monumentelor de război din România (https://once.mapn.ro/pages/view/140).

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Încarcă mai mult

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG