Avizul pozitiv dat de Curtea Constituțională pentru modificarea Articolului 13 din Legea Supremă, privind limba oficială a statului, a adus în actualitate problema limbii române. Lucrurile sunt limpezi din punct de vedere procedural și al premiselor întrunite până în acest moment: comunitatea științifică și intelectualitatea pledează ferm pentru repunerea în drepturi a limbii române. Există, iată, deja un dublu verdict al magistraților de la Curtea Constituțională, mă refer și la hotărârea acestora din 5 decembrie 2013: Declarația de Independență, spune Înalta Curte, adică documentul întemeietor al statului, cel care consacră limba română ca limbă oficială în Republica Moldova, prevalează asupra Articolului 13 din Constituție.
Cuvântul decisiv îl are majoritatea parlamentară. Aceasta a învins până acum în toate disputele în care s-a antrenat de când este coordonată, eficient și pragmatic, de Vlad Plahotniuc.
Pentru modificarea scandalosului Articol 13 este nevoie de 67 de voturi. Cele mai multe le poate furniza Partidul Democrat, de la guvernare. Partid care se află într-o situație echivocă, pentru că în interiorul său, dată fiind „doctrina centristă” pe care o etalează cu mândrie de ani de zile, nu a existat niciodată un consens în chestiunea identitară. Democrații sunt „și așa, și așa”. Ajunge să amintim stilistica versatilă a liderului fracțiunii parlamentare a acestui partid, Marian Lupu, care zicea că „din punct de vedre științific, populația Republicii Moldova vorbește limba română, iar din punct de vedere politic – limba moldovenească”.
Fruntașul PD-ist a fost ironizat copios pentru această formulă evazivă, dar adevărul este că Marian Lupu exprima (nu știm dacă mai exprimă și azi, vom vedea) un mod de gândire larg răspândit între Prut și Nistru, care a dominat politica moldoveană din 1991 încoace și în care se regăsește și actuala putere. Cum spuneam și cu altă ocazie, un teritoriu multiplu tranzacționat de-a lungul istoriei a sfârșit prin a secreta o mentalitate tranzacționistă.
Prin corectarea Articolului 13 s-ar înlătura un abuz politic și juridic comis de guvernarea agrariană, în 1994, care a introdus așa-zisa limbă moldovenească în Constituție, contrar Declarației de Independență adoptată cu trei ani mai devreme. Intenția lor era să torpileze Mișcarea de emancipare națională. Animați de același resentiment, agrarienii, cum bine ne amintim, au înlocuit și imnul „Deșteaptă-te, române” cu melodia „Limba noastră” pe versuri de Alexe Mateevici, și pentru că nu i s-a mai spus pe nume, limba română a rămas o cenușăreasă în Republica Moldova, dând în vileag lașitatea și turpitudinea clasei politice de la Chișinău.
Imediat după avizul Curții Constituționale, liderul fracțiunii PLDM Tudor Deliu, în numele celor 35 de deputați care au formulat inițiativa, a făcut apel la colegii din celelalte fracțiuni parlamentare să voteze pentru limba română. Și președintele PPEM, Iurie Leancă, a avut o declarație similară: „Modificarea Articolului 13 din Constituție ar însemna un mare succes al acestui Parlament. Revenirea la adevărul istoric și științific ar însemna, totodată, și finalul unei lungi și rușinoase dezbinări a cetățenilor din Republica Moldova.”
Domnul Leancă are dreptate. De mult e timpul să rezolvăm problema identitară, să urmăm exemplul Țărilor Baltice, în așa fel ca nemulțumirile populare pe care le generează o guvernare în proces de erodare (și nu mă refer doar la actuala putere) să nu mai poată fi canalizate de forțe antinaționale înspre reanexarea Republicii Moldova sferei de influență rusești. Ar trebui să spargem, odată și odată, blestemul geopolitic.
Asupra acestui aspect a insistat și Traian Băsescu la una din întâlnirile sale recente de la Chișinău. „Nicio forță politică din România, a spus domnia sa, nu a încercat să speculeze greutățile tranziției de după 1989 pentru a orienta România spre Est”. Și acest consens național – certificat prin faimosul „Pact de la Snagov” – și-a arătat roadele: țara s-a integrat în Uniunea Europeană și în NATO.
Semnificativ, partidul care vrea să rupă Acordul de Asociere și să ducă Moldova în uniunea eurasiatică a lui Putin – socialiștii lui Dodon – sunt și cei care se opun vehement repunerii în drepturi a limbii române.
Într-o rezoluție a PSRM se spune că introducerea limbii române în Constituție este „un atac la identitatea noastră națională”. Dodon, la rândul său, i-a amenințat din nou cu represalii pe magistrații de la Curtea Constituțională și a fluturat spectrul unui referendum în ce privește denumirea limbii. Este vechiul truc populist și manipulator al lui Dodon, care știe că dacă se va corecta Articolul 13, va pierde o temă predilectă de campanie electorală: „pericolul românesc”.
Modificarea Articolului 13 din Legea Supremă este o decizie crucială, un revelator pentru toate partidele politice din Moldova. Se va vedea cât de europeană este majoritatea parlamentară, care n-ar trebui să bagatelizeze subiectul sau să-l amâne sub vechiul pretext: „acum nu e momentul”. Într-adevăr, niciodată nu va fi momentul să faci dreptate unui popor, să înlături o relicvă a comunismului sovietic.
Un personaj politic de la Chișinău, ex-premierul comunist Vasile Tarlev, obișnuia să spună, populist și vulgar, cu referire la problema limbii române: „nouă nu ne trebuie limbă, nouă dați-ne pe limbă”. Ei bine, în 26 de ani de independență n-am avut nici limbă și nici ce pune pe limbă. Nomenclatura post-sovietică, în schimb, s-a îmbogățit, dând vina pe intelectuali pentru distrugerea economiei naționale, iar intelectualii au rămas și săraci, și batjocoriți în sentimentele și în credința lor.
Vor fi de așteptat în aceste zile și reacțiile formațiunilor proeuropene extraparlamentare care, dincolo de calcule și critici la adresa majorității coordonate de Plahotniuc, e firesc să susțină schimbarea Articolului 13 din Constituție. Acest test de maturitate pentru întreaga clasă politică ar putea să pună începutul unei colaborări între partide altfel ireconciliabile. Pentru că nimeni nu are dreptul să negocieze identitatea unui popor și nici să-i ruineze valorile morale.
Odată cu legiferarea limbii române actuala guvernare are șansa să iasă din zona simulacrelor și a jumătăților de măsură. Există o opinie adânc înrădăcinată că tot ce face Partidul Democrat e să joace la ruleta puterii. Și acum, unii fruntași PD se vor fi întrebat: ar putea sistemul mixt, adoptat prin colaborare cu socialiștii și prin scandalizarea opiniei publice interne și a partenerilor noștri europeni, să le aducă mai multe avantaje decât votul pentru limba română?...
Am vrea să credem că nu doar cinismul ghidează strategiile electorale ale PD-ului, că mai există acolo oameni capabili să influențeze o decizie în interes național, nu exclusiv într-unul îngust și meschin de partid.
E absurd să afirmi că te opui imperialismului rusesc, să expulzezi din când în când câte un propagandist putinist din Moldova sau să insiști pe numirea unui ministru pro-atlantist al Apărării și, în același timp, să menții un focar al stalinismului în chiar miezul Legii Supreme a Republicii Moldova. Confuzia identitară, sciziunea din interiorul etniei majoritare creează un teren propice pentru manipularea rusească, cu un stagiu îndelung exersat în Basarabia. Așa cum se vede și cu mișcările separatiste pe care le încurajează Moscova în interiorul Uniunii Europene.
Ar trebui să avem curajul și onestitatea să repunem în drepturi limba română – un gest care ar echivala cu o declarație de apartenență a Republicii Moldova la civilizația occidentală.
