Gheorghe Şova
Născut la 9 aprilie 1961 în satul Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti. Absolvent al Facultatii de jurnalistică a USM în anul 1987. A activat în presa scrisă din 1986 la revista „Moldova”, ziarul raional „Patria” din Făleşti. Fondator al Publicaţiei Periodice „Duminica” din Făleşti (anul 1997). Fondator al publicaţiei periodice „Farul Nistrean” din Rezina (a. 2016). Membru-fondator al asociaţiei obşteşti Alianţa între generaţii din Făleşti, dezvoltând proiecte în domeniul ecologiei, dezvoltării durabile, eficienţă energetică, ecotehnologiilor, eco-turismului. Promotor al zonei ecoturistice Movila Măgura din raionul Ungheni.
Luni
Început de zi şi de săptămână obişnuită. Nu este zi grea. Nu am zile grele. Cred că este o invenţie precum că luni ar fi o zi ce nu poate fi dusă în spate. Oricum, îmi savurez o cafea, ultima, dar care să mă revigoreze oarecum până lumea îşi revine să se apuce de muncă.
Fac analiză la evenimentele petrecute în săptămâna precedentă. Mă deplasez la Drochia, Donduşeni, Edineţ, unde am propus preşedinţilor de raioane participarea în comun la elaborarea unui proiect. O atitudine pozitivă din partea tuturor, au căzut de acord, oferindu-mi, la rândul lor, detalii asupra obiectelor de interes. O senzaţie plăcută, totuşi, asupra unor şefi ai administraţiei locale despre care, uneori, avem careva rezerve. Într-o zi am reuşit să vizitez trei raioane, deplasându-mă cu maşini de ocazii.
Starea asta de euforie însă nu a durat. Încerc să stabilesc contacte cu primari din alte raioane. Sunt plecaţi, în bună parte, la Bălţi, la Trezorerie. Când vor reveni, mi s-a promis, vor transmite edilului să mă contacteze.
Nu au făcut-o niciunul. Sunt oameni ocupaţi, la ce bun să piardă timpul cu un necunoscut.
Aştept. Mai citesc presa on-line. Două publicaţii de la Chisinău, două publicaţii de la Bucureşti, două site-uri sportive. Aflu care şi cu cine s-a desparţit, care cu cine s-a combinat, cine o să nască anul acesta...
Cam frig. Am pus în funcţiune cazanul pe gaz. Anul acesta am depăşit recordul. Cu două săptămâni mai târziu decât anul trecut. Termometrul indica 11 grade, semn că termoizolarea făcută vara trecută, cu lut şi paie, se justifică pe deplin.
Nimic nu se întâmplă în viaţa noastră. Vrem schimbări, aşteptăm veşti bune, soluţii judicioase. Uneori mă prind la gândul că decidenţii nu gândesc cu capul. Iar lumea priveşte circul ista politic, deja e amuzant, dar nu pot să schimbe programul circarilor.
Marţi
Dimineaţa mai încerc un experiment. În timp ce pusei la fiert o cafea, observ că în grădina mea zăpada mă îmbie să fac o plimbare. Desculţă prin omăt. Nu e prima dată. De la asta nu răceşti. Am suportat.
Verific poşta electronică. Nimic nou. Pregătesc nişte mesaje pentru identificarea de parteneri din România şi Suedia. Traducerea mesajului durează. Dar am o stare energizantă.
100 de zile de când am demisionat din funcţie. Cam incert viitorul. Găsesc factura de gaz, de lumină, de apă şi deşeuri. Decid să mă limitez să cheltuiesc pentru consum doar 100 de lei. Pentru întreaga săptămână. Îmi va reuşi?
Am adăpostit un amic în casa mea, până trece valul de frig. Nu mă deranjează deloc. Intră în raţia stabilită. Am cumpărat varză, cartofi, morcovi, zahăr, ulei, făină de grâu. Mai e în rezervă un bostan. Ne descurcăm. Facem plăcinte, borş.
Vecinul meu produce cazane pe biocombustibil şi întreg spectrul de utilaje pentru producerea de peleţi şi brichete. Îmi propune să căutăm careva investiţii pentru producerea unui echipament sau utilaj, care poate fi instalat în baie, necesar pentru persoanele ţintuite la pat sau chiar în comă, pe care vrem să îi îngrijim, spălându-i. Nu este vorba de acele instalaţii care pot fi funcţionale doar în spaţii special amenajate, spitale sau centre de recuperare, ci în casa sau apartamentul persoanei care dispune de cadă în baie. Îmi explică cum ar funcţiona, cum poate fi manevrat, efectiv materialele din care poate fi confecţionat. Ar trebui un prototip măcar să facă.
Intrigant. Impresionant. Ar interesa pe cineva? Căutăm persoane, instituţii interesate. Am găsit Programul Orizont 2020, e mai mult de cercetare, dar ar fi un punct de pornire...
Seara sunt invitat să mergem la manifestările de la Iaşi cu ocazia Zilei Micii Uniri. Cunoşteam programul anunţat, dar chiar să merg, nici prin gând. Stau în confortul meu, mai citesc, dar accept să merg să urmăresc pe viu, nu doar din reportajele tv sau scrise. Vedem mâine...
Miercuri
17 grade. Mă grăbesc să ies. Sunt anunţat că autocarul ajunge la Făleşti în jumate de oră. Ajung încă câteva persoane pe care îi recunosc că ţin pasul spre autogară. Deja ştiam cine o să-mi facă companie, un grup agreabil. În autocar întâlnesc un pământean, angajat într-o institut de stat. Bucuroşi de revedere. Erau şi ei veniţi din raion, cam 5 persoane. Descopăr că sunt primari. Îmi declarară cu ziua de 24 ianuarie nu o vor include în tabelul de plată de salarizare. Dar şi-au dorit să meargă la solemnitatea de la Iaşi, aceasta fiind o filă de istorie, poate nu chiar importantă ca fapt decident.
Atmosfera din autocar veselă. Persoane din zona de nord. Sunt şi tineri. Starea asta de solemnitate persistă. Unii sunt pentru prima dată în România, emoţiile duble. E o stare în care am găsit în scenă Formaţia „Ştefan Vodă” cu inspiraţii Tudor Ungureanu şi Maria Iliuţ. Nu ştiu de ce, lumea obişnuieşte însă să se adune gloată, să vadă ofiacialităţi. Dacă facem abstracţie de programul anunţat de către organizatori, mi s-a părut nepotrivit rânduiala de luări de cuvânt din partea tuturor instituţiilor, deşi, cred, se putea limita să vorbească unul-doi vorbitori. Din partea Republicii Moldova au vorbit ministrul educaţiei, culturii şi cercetării, Monica Babuc. Era destul. Cel puţin e reprezentant al oficialităţilor. Dacă mai vorbea o personalitate culturală de pe la noi, trebuia să fie cineva prea cunoscut ca să aibă curajul să vorbească la microfon. O stare penibilă a simţit cu toţii când a vorbit deţinătoarea fotoliului din cabinetul de primar al Chişinăului. A fost un mesaj de Doamne fereşte! Mai bine nici nu apărea sau, în genere, nu făcea această deplasare la Iaşi, pentru că o funcţie publică, aşa cum a ocupat-o, nu oferă nimic la capitol de intelect. Chiar a fost penibilă.
L-am întâlnit printre participanţi pe Iurie Chirinciuc, venit de la Ungheni. Nu scriu acest fapt pentru că a fost ministru sau reprezintă un partid. Acolo nimeni nu te întreba pe cine reprezinţi. Dar am observat şi chiar am asistat la întâlniri prieteneşti între oameni, de pe ambele maluri de Prut, bucurându-ne deopotrivă de ziua frumoasă ce se lăsase. Şi dacă avea să fie doar „Hora Unirii” sau aceiaşi muzică ce a răsunat ulterior, lumea intrând în joc să se distrize, cred că manifestarea a lăsat impresii de neuitat celor prezenţi.
Ulterior, în marşul iniţiat spre centrul Iaşilor, către Palatul Culturii, în alaiul pornit în jurul tricolorului, mai mulţi ieşeni, pur şi simplu trecători, intrau cu seninătate în coloanele de participanţi. Lumea iniţia discuţii, unii ieşeni au remarcat că, din păcate, nu au trecut Prutul niciodată, dar că intenţionează să ajungă cât de curând la Chişinău. De ce numai la Chişinău? De ce nu altundeva? Nu ştiu.
Evident, am reuşit să parcurgem zona centrală, cu intrări scurte la obiecte culturale şi religioase din Iaşi. Centrul mai cuprindea un târg frumos unde se putea socializa făcând careva cumpărături sau la un pahar de izvar. Cel puţin, se simţea că este o zonă în care lumea se simţea confortabil, se bea decent, se mai cumpăra o gustărică, fără, însă, să fie lăsate în urma lor mizeria pe care o ştim la serbările noastre.
La ora stabilită, moldovenii noştri erau în autocar. Vedeţi, în lume aratăm respect faţă de timpul celor cu care am venit. Deja ne cunoşteam unii cu alţii, fapt pentru care se lansau discuţii despre cum este la noi, problemele cu care se confruntă administraţia locală, vorbind despre reforme, proiecte... S-a discutat, de fapt, nume, persoane din arcul guvernării, dar nu intrăm în detalii, pentru că starea de spirit pe care o trăiam cu toţii este evenimentul Unirii.
...Nici un contact de la aleşii şi funcţionarii din cele localităţi unde intenţionam să le propunem colaborare, parteneriate, beneficii. Mi se face impresia că funcţionarii noştri se ocupă cu de toate şi cu nimic eficient. Sau cu lucruri de rutină şi derizorii. Dar aşteptăm să se producă o schimbare. Nu am observat nici măcar o schimbare de atitudine.
Joi
Prietenul meu Radu este o persoană corectă în felul lui de a fi, de comportament şi atitudine. Este cu picioarele pe pământ, concretă, care aşteaptă şi cere de la persoanele cu care are contacte de afaceri, să îl trateze la fel. Zilele trecute a fost puţin „încolţit” în trafic de către cineva, care nu a respectat regulile de circulaţie rutieră. În asemenea caz, echilibrul îl stabileşte poliţia rutieră.
Doar faptul că micul accident rutier se produse pe traseul de lângă Dumbrăviţa, cazul a fost preluat de responsabilii de la Sângerei. Până ca aceştia să ajungă la destinaţia, Radu a auzit de la cei aflaţi în limuzina ce a produs accidentul diferite variante de cum s-ar putea câştiga bani de la asigurare, poate cumva ca radu să-şi asume responsabilitatea pentru accident, adică să acumuleze nişte puncte de penalizare şi o amendă. Varianta de a ajunge la o înţelegere de compromis a căzut, pentru că era evident că vinovatul căuta fel de fel de mataplazâcuri, doar ca să iasă basma curată. Bine că Radu este o persoană raţională şi avea ca pasager soţia, altfel băieţii-şmecheri ar fi găsit şi alte interpretări ai situaţiei.
Partea bună care l-a surprins este faptul că mai mulţi şoferi se opreau, oferindu-li-se să acorde careva ajutor. Se interesau dacă au nevoie de a-i prelua să se încălzească, să dea un sunet sau poate că au nevoie de combustibil.
Agenţii rutieri au constatat faptul, conform situaţiei.
Joi, de dimineaţă, Radu mă invită să-l însoţesc la Sângerei, pentru că nu cunoaşte oraşul, pentru că nu a cam circulat pe acel traseu. Dar, motivul era altul. Pe cât era de sigur că nu poartă vina pentru că maşina a fost ciocnită din spate, emoţiile oricum te pătrund.
Nu a fost nevoie să fiu prezent la întrevederea celor doi participanţi în producerea accidentului. Cel vinovat şi-a asumat răspunderea, nu a mai căutat şmecherii ca să se salveze, nici să mai vrea să se adreseze în judecată. L-ar fi costat numai drumurile până la Sângerei cât să-şi repare singur maşina, care a avut şi ea nevoie de intervenţia unui centru specializat.
... Între timp stabilesc o întâlnire cu primarul din Cubolta. Era prin centrul raional, nu a fost complicat să stabilim o întâlnire şi să discutăm, să punem la înţelegere intenţiile de participare în diferite proiecte. Observ că este la curent cu programele de finanţare de proiecte, mereu merge în audienţe la diferite instituţii. Am impresia că va reuşi, deoarece vrea să mişte lucrurile în comunitatea sa, caută, la fel, parteneri, persoane, instituţii, care ar permite atragerea de fonduri.
Seara stau încântat, aflând că Simona Halep joacă finala, marea finala de la Australian Open ce le va avea în faţă pe numărul 1 mondial şi numărul 2 mondial.
Vineri
O bătaie uşoară în fereastră. Cei ce îmi trec poarta, de obicei, mă sună să afle dacă sunt acasă. Urma să particip la un sondaj sociologic, să fu intervievat. Sunt o persoană oarecum informată, de aceea am refuzat. Am lăsat să fie intervievat altcineva, dacă mă întreba cum o fi timpul probabil, posibil că îmi expuneam părerea.
Azi mai cald decât ieri, mâine mai cald decât azi.
Întreaga zi ocupat cu scrierea de mesaje, elaborarea de agende, propuneri, stabilirea de contacte.
Da, primarii din judeţele transfrontaliere tac. Sunt la fel ca şi ai noştri – tăcuţi.
Dar simt că a și trecut o săptămână. Puţine lucruri realizate. Dar sunt ca o investiţie pentru viitor. Mă intrigă zona ecoturistică Movila Măgura, proiect demarat de mine încă în 2010. Institutul Grădina Botanică îmi propune un parteneriat de cercetare a vegetaţiei, dar şi a solului, în zona ce duce spre movilă, aşa că azi am tot calculate suprafeţe de păşuni, de pădure, plantaţii, suprafeţe de ponoare de la Măgurele şi Ţâghira (raionul Ungheni), Pietrosu, Bocani, Doltu, Burghelea, Ciolacul Vechi (raionul Făleşti), Slobozia Măgura (raionul Sângerei). Găsesc nişte hărţi topografice vechi, de pe când nu erau posibilităţile de azi de a avea la îndemână sputnici, drone. Utile sunt hărţile. Cine le poate citi, cunoaşte o lume.
Aştept rezultatele evaluării a două proiecte. Nu pentru că sunt ale mele, ci pentru faptul că ele conţin nişte elemente definitorii de cultură, artă, tradiţie, istorie.
Mai aştept rezultatele unui concurs pentru jurnalişti, anunţat de către o agenţie guvernamentală. Ştiu doar că initial au extins termenul de prezentare a materialelor la concurs, apoi faptul că au trecut în altă clădire în chiar centrul Chişinăului. Apoi, între timp s-a mai schimbat structura Guvernului şi noii secretari de stat sau miniştri poate că încă nu au ajuns să răsfoiască ditamai materialele de concurs a unor jurnalişti. Desi, o instituţie, dacă se respectă, păstrează o consecvenţă în proiectele demarcate.
Nimic deosebit pe scena politică. Îmi vine să vreau demisia guvernului pentru onestitate, de restul nici nu mai vorbesc – suntem parcă înainte de furtună.
Totuşi, sunt bune plăcintele mele cu cartofi, varză, bostan…
Seara îmi planific să urmăresc un film.
Săptămâna ce s-a scurs a întrunit câteva date istorice, la care nu o sa spun decât faptul că regret trecerea în nemurire a istoricului Neagu Djuvara. Fără să cunosc starea dânsului, chiar în aceste zile discutam cu pictoriţa bucureşteană Corina Perianu executarea în acuarele a portretului al dânsului.
Demult nu am mai avut o asemenea hotărăre cu care voi păşi în săptămîna următoare.