Născută pe 31 iulie 1970 la Colibași, Cahul. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. A profesat 11 ani în calitate de lector universitar la disciplina de drept procesual civil. Este avocată și formator pentru instruirea avocaților și a avocaților stagiari în domeniul tehnicilor de prezentare a cauzelor în instanța de judecată.
Luni
M-am trezit cu gândul la acest Jurnal. Providența face să scriu un jurnal, odată ce acest gen din literatură este unul dintre cele pe care le prefer. Agenda săptămânii nu promite a fi una spectaculoasă. Dar Kafka scria în jurnalele sale că „nu există viaţă banală, nici neînsemnată sau monotonă”, așa că sper să am o săptămână însemnată chiar datorită acestui Jurnal. Mă fascinează ideea că nu sunt impuse reguli. Îmi făgăduiesc să fiu dezinvoltă și spontană la scrierea lui.
Încep cu pregătirea unei declarații de presă și o expediez.
Comunicarea cu presa este un lucru responsabil. Am o relație cu ziaristica de prin 2003, când țineam o rubrică săptămânală de consultanță juridică la ziarul „Timpul”. Fondatorul acestei publicații, marele și regretatul ziarist Constantin Tănase mi-a scris atunci pe o carte a sa, „Hoții de mituri”, o dedicație: „celei care e gata să-și înșele Meseria cu Gazetăria”. Era limpede, îmi plăcea să scriu ca un ziarist pe teme juridice.
După ce am terminat cea mai urgentă chestiune a zilei și am dat câteva telefoane, revin la pulsul dosarelor în derulare, îmi actualizez agenda.
Agenda unui avocat e prestabilită, dar nu e ceva „bătut în cuie”. Se amână ședințe de judecată, se strămută și se termină dosare, apar altele noi. Așa s-a întâmplat și azi. Am de studiat un dosar nou. E un ritm de muncă obișnuit.
În orele de seară, aleg una din pasiuni: să citesc ceva. În vinerea reducerilor mi-am cumpărat la preț bun mai multe cărți pe care mi le doream. Inspirația îmi este asigurată. Eu cu fiul meu Pavel avem pasiunea aceasta comună. Avem preferințe asemănătoare, dar mai mult - diferite. Nici de departe nu-i țin pasul la citit. Învăț de la Pavel și anume de la el aflu cele mai interesante idei, viziuni și tendințe.
Aleg să citesc până la somn ceva din „Simțul stilului” de Stiven Pinker. E despre scrisul de calitate și puterea cuvântului așezat corect.
Marți
Încep să lucrez la o cerere pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Scrisul textelor juridice e partea care-mi oferă cea mai mare satisfacție profesională.
Cu ceva ani în urmă, Asociația Barourilor Avocaților din SUA (ABA ROLI), prin reprezentanța din Moldova, ne-a învățat pe un grup de avocați tehnicile prezentării cauzei în instanța de judecată. Le folosesc disciplinat și aceste tehnici, în procesele de judecată, îmi asigură anumite rezultate scontate.
Chiar și așa, lucrul de la birou la o cauză sau alta e preferabil celui din instanță: în instanțele de judecată, încă sunt prea multe abateri de la normal și de la lege.
Profesia de avocat e grea, pentru că există mult subiectivism. Pe deasupra, e și frustrantă munca. Ne sunt refuzate anumite drepturi, iar ceea ce ne e cu putință, nu le putem face din motive de birocrație, formalism excesiv, procese inechitabile, sistem judecătoresc rigid.
Scrierea cererilor pentru CEDO implică mult efort și timp: de la câteva săptămâni, la luni de zile.
Îmi telefonează două persoane cu referire la problemele lor. Discutăm la telefon esența cauzelor, ca să-mi dau seama dacă le voi accepta. Ambele fac parte din specializarea mea.
Seara citesc despre vorbitul în public - un ghid scris de Chris Anderson, directorul conferințelor „TED”. Aflu o sumedenie de lucruri pe care nu le știam, deși am învățat tehnicile pledoariilor de la specialiști nord-americani. Este adevărat că între o pledoarie în instanța de judecată și un discurs public sunt asemănări, dar și deosebiri esențiale – printr-o pledoarie convingi, iar printr-un discurs inspiri.
Când citesc, trec prin banda rulantă a minții discursurile și pledoariile mele. Cea mai recentă – de la Curtea Constituțională, apreciată generos de colegii mei. Am avut satisfacția unei pledoarii pe care reușisem să o construiesc bine.
Apropo, despre pregătirea discursului. Președintele american Woodrow Wilson a fost întrebat odată cât îi lua să se pregătească pentru un discurs și a răspuns: „dacă e un discurs de zece minute – două săptămâni, dacă este un discurs de jumătate de oră – îmi ia o săptămână, dacă pot vorbi oricât vreau, nu am nevoie deloc de pregătire, sunt gata și acum”. Deci, pentru a construi un discurs grozav trebuie să depui mult efort.
Miercuri
Am fost invitată la sediul Uniunii Avocaților și am continuat elaborarea regulamentului pentru crearea Centrului de Instruire a Avocaților. Simt o senzație de bucurie. Mai întâi, pentru că găsesc binedispunere la sediul Uniunii Avocaților. Apoi, de la faptul că se trasează una din priorități – viitoarea școală a avocaturii.
Și în avocatură au întârziat reformele. Dar se observă o schimbare a stării de spirit în rândul avocaților. De când avocații au perceput animozitățile din organele de autoadministrare și au simțit pe propria piele efectul lor, majoritatea nu mai doresc să se resemneze cu o astfel de situație. Ne dăm seama că activitatea fiecăruia depinde de buna funcționare a organelor de administrare ale avocaturii. Nu poți să lupți pentru drepturile clientului cu eficiență, fără ca instituția avocaturii să fie ireproșabilă și considerată ca atare de către organele de drept și societate.
De aceea, mă bucur de inițiativele avocaților. E firesc să avem diferite opinii. Mai spuneam și cu alte ocazii - aceasta este esența democrației și a unei avocaturi sănătoase. Avocații sunt, prin definiție, opozanți, fie ai sistemului, fie în raport cu alți avocați în procesele judiciare, fie cu oamenii care au alte valori. Pentru mine ar fi mai straniu dacă nu ar exista o diversitate de viziuni în avocatură. Așa că avem nevoie de avocați cu diferite viziuni, cu integritate, curaj, altruism, cu capacități de a răspunde la tot ce implică munca intelectuală.
Toată după-amiaza îmi ia pregătirea pentru susținerea unei pledoarii. Reușesc doar să citesc literatură juridică.
Mă țin trează mai multe griji. Ca să opresc avalanșa de gânduri, îmi pun ceva pe YouTube și ascult niște discursuri „TED”. Cel al avocatului Bryan Stevenson e unul din cele mai bune.
Joi
Continuu lucrul la pledoarie. E foarte greu să condensezi tot ce vrei să spui în minutele care îți vor fi acordate. Este esențial să reușesc cu explicațiile complexe care sunt la mijloc. Demersul creativ implică analiză plină de miez, gândire critică, logică, tehnici, modelare de idei.
Seara, scriu până la ora de culcare. Când lucrezi ca avocat, nu există o linie de demarcație între profesie și viața personală. De regulă, odată cu semnarea contractului, clientul ne transferă problema sa și noi trăim cu ea ani de zile. Fără o dedicație sută la sută, nu e posibil să reușești. Nu ți se permite să greșești, la fel ca și medicului, arhitectului etcetera. Iar dedicația te scapă de multe capcane, spune Andrei Pleșu.
Vineri
Continuu să lucrez la cererea CEDO până voi merge la Europa Liberă să facem această înregistrare. Vinerea e mai puțin solicitantă din exterior. O fi vreo oboseală colectivă.
A fost săptămâna în care am avut de scris și de studiat mult, am practicat activități obișnuite, am trăit și experiențe noi, am comunicat cu oameni noi. Niciodată nu e la fel ca în alte săptămâni. În faptul că permanent trebuie să reziști, să faci față unor situații noi este și un anumit farmec, și de fiecare dată – o provocare intelectuală. Sentimentul că ești la locul tău e unul foarte puternic. În plus, nu se compară cu nimic satisfacția de a fi reușit să faci ceva temeinic, corect, bine pentru oameni, pentru tine, în ultimă instanță.