Experți în domeniul protecției drepturilor copiilor constată o degradare felului în care mass-media relatează despre minorii abuzaţi. Prin dezvăluirea identității ori a detaliilor unde locuiesc, jurnaliștii deopotrivă cu responsabili din poliţie sau asistenţă socială amplifică consecinţele asupra copiilor agresaţi sexual. Ce folos că există o legislaţia bună în domeniu, dacă discriminare pe bază de gen, prejudicierea demnităţii umane a victimelor sau încălcarea dreptului lor la viaţa privată au devenit aproape normă, a fost una dintre concluziile unei mese rotunde organizate de Consilul de presă în parteneriat cu avocatul poporului pentru drepturile copilului.
Normele în vigoare interzic promovarea comportamentelor violente cu impact negativ asupra copiilor. Este vorba de imagini ce conţin violență fizică, psihică, verbală, sexuală, comportament obscen şi cu persoane în ipostaze degradante. Cu toate acestea, în noiembrie anul trecut zece televiziuni şi portaluri web au difuzat un filmuleț în care o minoră era agresată fizic de colegii ei. Unii experţi au admis că imaginile video ar fi fost o scurgere de informații din cadrul Poliţiei. Anume acest caz i-a pus în gardă pe specialiştii din domeniu, care afirmă că nu este unul întâmplător, ci s-a profilat o tendinţă.
Olga Manole, membra Consiliului de presă, a prezentat o listă de situaţii de acest fel. În opinia ei, jurnaliștii ignoră faptul că urmare a difuzării imaginilor de acest fel sunt afectaţi emoţional nu doar victimele, ci şi alţi copii care le-au văzut din întâmplare şi că asemenea imagini devin virale şi produc efecte necontrolabile.
„Copiii sunt mult mai vulnerabili, ei nu sunt în măsură să se protejeze singuri, nu sunt în măsură să-şi apere drepturile, foarte des nu are cine să o facă, de exemplu ca în cazul reportajelor „Bezprozorniki”, este vorba de nişte copii orfani. Şi aici noi am venit cu mai multe recomandări: să se excludă abordarea exclusivistă şi de senzaţie a acestor materiale”.
Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, sustine că legislaţia este aproape perfectă. Ea a recunoscut că funcţionarii publici care interacționează cu copii nu posedă cunoştinţe minime în acest sens şi că de multe ori informații prin care sunt identificate victimele parvin de la instituţiile publice.
Avocatul poporului pentru drepturile copilului a spus că a chestionat mai mulţi copii voind să afle ce cred ei despre difuzarea imaginilor violente de către televiziuni. Ea a concluzionat că soluția oferită chiar de minori este mărirea amenzilor şi sancţionarea strictă din partea Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
„Des sunt întrebată dacă eu pot să intervin. Eu pot să intervin în orice caz şi intervin, dar nu pot de fiecare dată să fac PR, să zic: „Eu am intervenit, m-am autosesizat” şi apare vorba moldoveanului „Şi?”, o vorbă foarte interesantă şi după ea trebuie să urmeze ceva. Aceste cazuri rămân în monitorizare, deoarece avocatul poporului pentru drepturile copilului intervine doar atunci când autoritățile nu intervin”.
Barbara Jamar, responsabilă de protecţia copilului din cadrul reprezentanţei UNICEF din Republica Moldova, a atras atenţia că mass-media perpetuează anumite stereotipuri şi prejudecăţi. Ea a adus exemplul unor jurnalişti care au întrebat copilul abuzat dacă felul în care se îmbracă ar fi cauzat violul. Într-un alt caz, a spus Barbara Jamar, minorul a fost „judecat” din perspectiva că părinţii au plecat la muncă peste hotare şi într-un fel l-au abandonat. În consecință, vina de pe agresor a fost mutată spre părinţi. „Este un mesaj greşit, afirmă responsabila de protecția copilului din cadrul reprezentanței UNICEF, acei oameni au plecat de nevoie la muncă într-o altă ţară, iar violatorii ar putea considera că nu mai este vina lor şi că au frâu liber din partea autorităților.
„Este bineînțeles un pas foarte important atunci când este pusă la punct o lege bună, dar şi mai important este cum această lege funcționează în practică. Şi în acest context cred că ceea ce lipsește în Republica Moldova este informarea atât a părinților a copiilor, cât şi a reprezentanților legali în grija cărora sunt lăsaţi aceşti copii, informarea despre această lege, ce oferă ea, ce posibilităţi au, în cazul în care au o plângere cum să o completeze, cui să o trimită şi așa mai departe”.
Soluţia cea mai la îndemână, au spus vorbitorii la dezbatere, este conjugarea responsabilității cu penalizările, referindu-se la toţi actorii implicaţi. La capitolul responsabilitate avocatul poporului pentru drepturile copilului a inclus comportamentul părinţilor. Copiii nu sunt proprietatea părinților, ei sunt personalităţi şi opiniilor celor mici la fel contează. Înainte de a-şi da acceptul ca odrasla lor să apară lângă un politician, oricât de bine intenționat se pretinde acesta, spune Maia Bănărescu, părinții ar trebuie să măsoare de șapte ori.
