Cine ar încerca să facă un top al știrilor din ultimele 4-5 zile, cred că ar avea serioase dificultăți. Demisia intempestivă a lui Alexandru Tănase, ministrul Justiției, afirmațiile filo-ruse ale lui Franco Frattini pe tema Transnistriei, decizia CEC-ului cu privire la data alegerilor anticipate la Chișinău și Bălți și refuzul aceleiași instituții de a înregistra grupul de inițiativă pentru organizarea unui referendum legislativ de abrogare a sistemului electoral mixt... Sau, iată, o întâmplare nelipsită de pitoresc: Declarația de Unire cu România votată la Sadova, satul de baștină al prezidentului Dodon. Aceste evenimente au focalizat atenția presei și a opiniei publice.
Există, fără o îndoială, o narațiune care le cuprinde pe toate, și anume: extrema vulnerabilitate a statului și a instituțiilor moldovene, criza morală, lipsa de credibilitate a clasei politice, vicii care ating paroxismul într-un an electoral. Iar slăbiciunile instituționale le determină oamenii – caracterul, inteligența, capacitatea lor de a evita capcanele și „legăturile primejdioase” ce tind să înlănțuie, ca o iederă veninoasă, funcționarii publici de rang înalt.
O convorbire telefonică, interceptată în condiții ilegale, între Alexandru Tănase, pe atunci președinte al Curții Constituționale, și Veaceslav Platon, cunoscut ca mare as al devalizărilor bancare în spațiul CSI și agent de influență în afacerea laundromatului rusesc în Moldova, a provocat un imens scandal soldat cu demisia ministrului Justiției.
Într-o postare pe Facebook, făcută pe 10 martie, după difuzarea dubioasei înregistrări la un post TV aflat în opoziție față de actuala putere, Alexandru Tănase acuza lipsa de protecție a cetățeanului în raport cu un stat discreționar: „Cu toții trăim într-o țară unde nimeni nu este sigur de viața sa privata, libertatea individuală și alte drepturi inerente unei societăți democratice. De altfel, acesta a fost principalul argument pentru care am renunțat la viața liniștită pe care mi-o asigura practica de avocat și am acceptat poziția de ministru al Justiției: consider că această țară are nevoie de reforme profunde, astfel încât oamenii să trăiască fără frică, ca nimănui să nu-i fie teamă că va fi arestat pe nedrept, interceptat ilegal, lipsit de proprietăți ilegal, torturat etc.”
S-au făcut destule speculații cu privire la sursa interceptării telefonice. Unii observatori au invocat lucrătura serviciilor secrete rusești, interesate în compromiterea guvernării și a infailibilului ei coordonator, alții au vorbit despre o „poliță de asigurare” pe care și-ar fi tras-o Platon, aflat încă de pe atunci sub urmărire penală în Moldova. Exact cum făcuse odinioară și mult prea servilul Ilan Șor față de Vlad Filat în timp ce-i înregistra sinceritățile la telefon, ca pe urmă „să-l toarne” la Procuratură. Oricum, la nici 24 de ore după ce acuzase folosirea oneroasă împotriva sa a unei interceptări telefonice ilegale, Alexandru Tănase și-a anunțat, abrupt, demisia din funcția de ministru, pentru a nu deveni „o țintă electorală”.
Nu știm cât de adevărate vor fi fost regretele oficiale față de demisia dlui Tănase. Mai degrabă cetățenii de rând ar avea motive de descurajare, întrucât un asemenea deznodământ pune sub semnul întrebării reformele despre care fostul ministru a vorbit în numeroase apariții publice, cum ar fi, de pildă, eliminarea arestului preventiv, ca practică excesivă și criminală – a se vedea cazul lui Andrei Brăguță, mort în detenție –, sau tortura din secțiile de poliție și din penitenciare, asupra căreia Republica Moldova este mereu avertizată de organizațiile internaționale de apărare a drepturilor omului.
Interceptările ilegale sunt o gravă problemă în Republica Moldova. Dacă nu este cruțat un om politic, un președinte al Curții Constituționale (deși tocmai poziția sa de putere îl face vulnerabil!), ce să mai spună niște intelectuali, niște oameni de cultură care nu și-au dorit funcții de partid sau demnități publice și care n-au făcut toată viața decât să pledeze cu franchețe cauza națională și democratică? Cu toate acestea ei nu scapă de atenția… dacă nu a lumii interlope, atunci de „grija” serviciilor de securitate ale statului: le este scotocită viața privată, le sunt ascultate discuțiile la telefon, în speranța că doar-doar li se va descoperi un complot, vreun tunel secret pe care îl sapă până la Londra, Beijing sau Washington, spre a pune în pericol „republicuța”!...
Ingerințele statului în viața privată a cetățenilor au devenit o normă, nu mai miră pe nimeni, nici măcar după nouă ani de la căderea regimului Voronin. Și nu e singurul abuz. Partajarea instituțiilor de drept între partidele politice, justiția folosită ca instrument de reprimare a opiniilor incomode și a inițiativelor civice – cum a făcut CEC-ul acum, interzicând dreptul cetățenilor de a-și exercita suveranitatea printr-un referendum popular –, dezertarea Băncii Naționale, Procuraturii, CNA-ului, structuri care n-au prevenit furtul din bănci și care în loc să fie penalizate au fost elogiate de guvernanți, toate aceste fenomene strigătoare la cer completează același scenariu de coșmar, bine cunoscut de fostul ministru al Justiției.
Din nou, e cumva ironic ca ministrul Alexandru Tănase să cadă victimă unor interceptări telefonice, după ce tot niște interceptări telefonice, la fel de ilegale, care au încins războiul politic în coaliția de la putere și au condus la o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, au alimentat, între altele, motivele pentru care Curtea Constituțională, condusă la acea vreme de dl Tănase, i-a interzis lui Vlad Filat să ocupe funcția de prim-ministru. În sprijinul deciziei sale din 22 aprilie 2013, puternic contestată, Curtea a evocat existența unor „suspiciuni de corupție” și, desigur, materialele difuzate în spațiul public de adversarii politici ai liderului liberal-democrat nu-l înfățișau deloc într-o lumină favorabilă.
Totuși, invocând „încrederea publică”, în anunțul său de demisie, încredere indispensabilă unui funcționar de stat care se vrea eficient, încredere periclitată de o conversație telefonică nepotrivită, dl Tănase, putem spune, a fost consecvent cu propria decizie de la CC în legătură cu fostul său șef de partid Filat. Demisia ministrului Justiției va fi fost influențată și de conținutul propriu-zis al discuției sale cu Platon, în care unii politicieni din Opoziție văd un element de probatoriu în dosarul furtului miliardului.
Ce destin politic ar fi avut Alexandru Tănase, un magistrat recunoscut pentru competența și calitățile sale intelectuale, dacă ar fi fost mai selectiv, mai exigent în raport cu cei cu care comunică! Moldova e mică, veți spune, aici toată lumea se cunoaște cu toată lumea și e greu să eviți anumite „interferențe” nedorite: te intersectezi cu omul pe culoarul Parlamentului, în ascensor, la o lansare de carte – patima pentru lectură a interlopilor moldoveni e bine cunoscută! –, dar chiar și în lumea noastră mică și înghesuită a relaționa cu unul sau cu altul e opțiunea individuală a fiecăruia.
De aceea, insistența partidelor din Opoziția proeuropeană pe integritatea oamenilor politici și a funcționarilor de stat mi se pare fundamentală pentru eliberarea Republicii Moldova de marasmul corupției și al imposturii. Dacă nu vom reuși să impunem rigoare și moralitate în politică, dacă nu aducem exigență și sobrietate în instituții, degeaba mai facem alegeri, degeaba rostim discursuri proeuropene, degeaba adoptăm „vectori strategici” și „direcții de dezvoltare”. Vom sfârși invariabil în mocirla în care ne bălăcim de 27 de ani, întrebându-ne, bovaric, cum ar fi fost altfel?
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
